Am început să-mi îngrijesc mama de la 13 ani. Viața mea s-a schimbat pentru întotdeauna

Din cauza unui accident, a ajuns să-și îngrijească mama bolnavă încă de când avea 13 ani

Lisa McCarty este scriitor și jurnalist și, într-o confesiune pentru „Insider”, a povestit prin ce a trecut pe când era adolescentă. Astfel, mama sa, profesor de educație fizică, a suferit un accident la serviciu, iar de atunci a devenit complet dependentă de ea. Pentru sursa citată, Lisa a relatat următoarele:

„Pe când aveam 13 ani, mama mea a suferit un accident groaznic la serviciu. Fiind profesor de educație fizică la o școală generală, a vrut să intervină după ce văzuse un elev care făcea „roata”, însă unul dintre picioarele acestuia a alunecat și a lovit-o pe mama în zona gâtului. Medicii de la cameră de gardă au zis că suferise o contuzie și că se va simți din ce în ce mai bine. Nu s-a întâmplat însă așa.

Mama mea avea 44 de ani, era divorțată și nu îi era ușor să fie mamă singură. Economisea mereu bani și ne rezumam la cheltuielile strict necesare. Nu aveam pe nimeni care să ne poată ajuta, așa că ne bazam doar una pe cealaltă. Înainte să sufere acel accident, aveam impresia că mama mea era invincibilă. S-a dovedit însă că mă înșelasem amarnic. 

De la un job full-time ajunsese să nu mai poată face nimic, nici să conducă sau să facă diverse treburi. Se baza pe mine pentru orice, nu a mai putut să mă ducă la activitățile mele extracurriculare, tenisul și lacrosse, nici să mă ajute la teme sau să gătească. Practic, era total dependentă de mine.

În intervalele în care eram la școală, ea dormea câteva ore. Avea dureri de cap puternice, era foarte amețită și avea și sensibilitate accentuată la lumină. În plus, nu își putea ține echilibrul fără să se ajute de un baston. Mă simțeam neajutorată și eram nevoită să fac pentru ea diverse lucruri, precum să-i aranjez pernele, să gătesc, să o ajut să urce și să coboare scările, să o ajut să se organizeze în privința achitării facturilor”.  

Starea mamei s-a îmbunătățit treptat

Cea care a dezvăluit că a început să-și îngrijească mama de la 13 ani a explicat, pentru sursa citată anterior, că timp de doi ani mama ei consultase diferiți medici, dar fără să primească un diagnostic. Ulterior, a aflat că mama suferea de neuronită/nevrită vestibulară. În perioada în care Lisa era la liceu, mama ei începuse să devină tot mai independentă, să se simtă mai bine:

„Vreme de doi ani, nu am știut ce se întâmpla cu mama mea, chiar dacă fusese consultată de mai mulți medici neurologi. Până la urmă, un expert în leziuni în zona capului a diagnosticat-o cu neuronită vestibulară, o tulburare a urechii interne, dar și cu o leziune a creierului din pricina faptului că artera carotidă fusese afectată în urma accidentului. I s-au recomandat terapie vizuală și terapie fizică pentru a-și îmbunătăți echilibrul și pentru a începe să se descurce tot mai mult singură, însă am fost avertizate că va fi un proces de durată.

Când ajunsesem la liceu, starea mamei mele se îmbunătățea tot mai mult. Astfel, reușea să-și țină singură echilibrul, era mai sigură pe ea când mergea cu bastonul și începuse să se implice în activități simple. Începusem să mă simt ușurată. Cu timpul, am început să am resentimente față de ea. În plus, fluctuațiile hormonale din adolescență mă determinau să mă cert mereu cu mama. Din acest motiv, amândouă eram sătule și epuizate.

Pe măsură ce m-am maturizat, nu ne mai certam la fel de mult. Până când am terminat facultatea, la 10 ani de când mama avusese accidentul, devenise complet independentă. Nu mai avea atât de multă nevoie de sprijinul meu sau al prietenilor ei”.

Experiența trăită cu mama ei a determinat-o să înțeleagă în alt mod relația părinte-copil

Lisa și-a încheiat confesiunea aducând în prim-plan faptul că abia după mai multe ședințe de terapie și-a dat seama cât de mult suferise din pricina situației în care se regăsise în adolescență. De aceea, a reușit să-i ceară scuze mamei sale pentru certurile dintre ele și, mai mult decât atât, cele două au ajuns să-și construiască o relație strânsă:  

„Odată ce mama s-a vindecat, am început să scap de mânia care mă dominase. Abia după ce am consultat un psihoterapeut, pe când aveam în jurul vârstei de 20 de ani, mi-am dat seama cât de mult fusesem traumatizată de accidentul suferit de mama și de faptul că a existat o inversare a rolurilor mamă-fiică. M-am simțit vinovată. Până la urmă, i-am cerut scuze mamei mele pentru că am făcut-o să sufere.

În același timp, devenind mamă a doi copii, am ajuns să înțeleg mult mai bine dinamica relației mamă-copil. Am început să empatizez mai mult cu mama și să realizez ce simțea în perioada în care încerca să fie acolo pentru mine și, totodată, să înceapă să aibă grijă și de ea.

Recent, când am vizitat-o, mi-a zis: „Lisa, îmi pare atât de rău că accidentul meu a avut un impact semnificativ asupra vieții tale. Îmi imaginez cât de greu ți-a fost”. Chiar și acum, la 30 de ani de la accident, mă simt ușurată că în sfârșit am ajuns să ne înțelegem bine. La un moment dat, mama m-a luat de mână, mi-a strâns-o și mi-a spus „Te iubesc. Vei fi mereu fetița mea”.

Acum am o relație apropiată cu mama mea, practic suntem prietene. Terapia ne-a ajutat să ne înțelegem mai bine și să ne stabilim fiecare limite. În prezent ea locuiește în alt stat și, chiar dacă mai are anumite probleme din pricina accidentului, este independentă și, din acest motiv, sunt foarte mândră de ea. Amândurora ne-a fost foarte greu până să ajungem aici”. 

Copilăria chinuită a Danielei Gyorfi: „Am rămas cu sechele. Când mama a paralizat mi-a fost foarte greu,trebuia să o schimb