Confesiune de mamă
O mamă recunoaște că, după ce a născut prin cezariană, în loc să fie copleșită de bucurie, a început să intre în panică pentru ce i s-ar fi putut întâmpla copilului ei: „Era un sentiment care depășea orice bucurie. Era acel sentiment copleșitor al responsabilității și teama ce mă domina. Acolo se afla o ființă mică, neajutorată, a cărei viață era în mâinile mele. Gânduri legate de sindromul morții subite, de boli și de un sistem imunitar imatur au început să mă invadeze. Am intrat în panică”. În acele momente, panica a fost atât de puternică, încă se transformase în anxietate: „Am fost întotdeauna o persoană pozitivă, cu moralul ridicat și rațională și, deși eram cunoscută pentru faptul că știam să mă organizez și că rareori îmi făceam griji pentru lucruri mărunte, niciodată nu am suferit de anxietate până în acele clipe”.
Anxietatea s-a păstrat și când a ajuns cu bebelușul acasă, din acest motiv alegând să stea trează noaptea pentru a se asigura că acestuia nu i se putea întâmpla nimic rău: „Când am ajuns acasă, am continuat să stau trează toată noaptea. Eram hotărâtă să mă asigur că îmi voi menține în viață bebelușul monitorizându-i fiecare respirație...În majoritatea nopților plângeam câteva ore, mă simțeam frustrată, singură, neajutorată și lipsită de speranță, așteptând ca soarele să răsară și să văd că bebelușul meu mai trecuse peste o noapte...”.
Tocmai pentru a fi sigură că bebelușul era supravegheat permanent, nu accepta ajutorul soțului și al soacrei ei, preferând să se ocupe doar ea de el: „Deși aveam mult ajutor acasă, de la soț și de la soacra mea, nu am solicitat sprijinul lor. Mă gândeam că nimeni nu putea să aibă grijă de copilul meu așa cum o făceam eu...”.
În intervalele în care reușea să doarmă, la insistențele soțului ei, mama visa că bebelușul ei murise: „Visam că bebelușul meu murise și mă trezeam cuprinsă de panică și nu mai doream să dorm niciodată...”.
La un moment dat, au survenit dificultăți în alăptare, așa că a hotărât să alăpteze la donații de lapte matern pentru a se asigura că bebelușul este hrănit bine. A apelat și la consultanți în lactație, la pompa de sân și la suplimente pentru mamele care alăptează, dar nimic nu i-a folosit. De aceea a ajuns să se simtă vinovată pentru că își priva micuțul de laptele matern: „Simțeam că am eșuat cu această ființă inocentă pe care am adus-o pe lume. Pe parcursul zilei plângeam aparent fără niciun motiv, continuând să mă gândesc la modalitățile în care un nou-născut poate să moară și consideram că eram o mamă groaznică. Nu mă simțeam fericită și nici nu eram conectată cu copilul meu”.
Gândurile negative deveneau tot mai copleșitoare pentru proaspăta mamă, determinând-o să-și imagineze că numai lucruri rele urmau să se întâmple din cauza faptului că ea nu se considera o mamă bună: „Mă gândeam la cât de plină de provocări fusese sarcina, la faptul că nu am putut să nasc natural și că organismul meu nu mă putea ajuta să-mi hrănesc copilul. Devenise evident pentru mine că nu eram potrivită să fiu mamă...Simțeam că am distrus viața tuturor. Mă gândeam și la momentul în care concediul de maternitate se va încheia și eu voi reveni la muncă fără să mă fi bucurat de copilul meu; iar dacă acesta ar fi trăit până atunci, cu siguranță ar fi murit acasă, în lipsa supravegherii mele”.
A povestit că nu le înțelegea pe mamele care se bucurau de bebelușii lor, fiind mai degrabă cuprinsă de „o durere constantă și de un sentiment care îmi zdrobea inima”. În acea perioadă își învinovățea și soțul pentru că acesta nu era la fel de îngrijorat ca ea pentru copilul lor: „Eram și frustrată pentru că soțul meu nu înțelegea că orice respirație a copilului putea fi ultima”. De altfel, el și sora ei îi spuseseră că erau îngrijorați pentru ea și că ar fi trebuit să stea de vorbă cu un specialist.
Ajunsă după șase săptămâni de la naștere, la un control de medical de rutină, întrebată fiind de medic cum se simte de când este mamă, ea a răspuns că anxietatea este cea care îi domină viață: „Anxietate copleșitoare. Nu mă așteptam la asta”. După ce a făcut această mențiune, își dorea să spună cu voce tare următoarele lucruri: „Vroiam să țip și să îl implor să mă ajute. Vroiam să îi spun că nu puteam să fiu mamă. Vroiam să îi spun că bebelușul meu avea să moară...”.
Între timp, și-a dat seama că nu mai putea să trăiască astfel și a început să se roage ca bebelușul să crească mai repede pentru a fi mai în siguranță. Anxietatea nu i-a dat însă pace nici după ce acesta a primit primele vaccinuri: „...Oare am citit suficient de bine prospectul vaccinurilor? Dar dacă micuțul meu a fost injectat cu otravă? Am început să îl înregistrez cu telefonul în timp ce dormea ca să îi pot arăta medicului pentru ca acesta să-l evalueze pentru eventuale reacții adverse”. Mai mult decât atât, continua să își pună întrebări cum ar fi: „...Cine a avut ideea să mă lase să am un copil? Nu aveam exercițiu, experiență și nici nu știam ce să fac. De ce m-au lăsat să plec din spital cu copilul? Nu știau că acest bebeluș putea să moară cât timp se află în mâinile mele, sub supravegherea mea? Aceste gânduri îmi invadau mintea în mod constant”.
Odată ce bebelușul ei a ajuns la vârsta de 8 luni, și-a dat seama că se confruntase cu o anxietate extremă și că, deși lucrurile începuseră să se îndrepte, mai avea încă de lucrat în acest scop: „Privind în urmă, știu acum că acele sentimente au fost anxietate extremă- o mare parte din ea irațională, dar foarte reală pentru mine. Copilul meu are acum 8 luni și este extrem de fericit. Acum sunt uimită de cum corpul meu a creat această ființă mare, sănătoasă și frumoasă. Nu știu exact cum lucrurile au început să se îndrepte. Dar, din fericire, s-a întâmplat așa. Dacă nu ar fi bine, aș căuta ajutor. Terapie și medicamente, dacă ar fi necesar. Încă mă lupt cu dorința de a-mi proteja excesiv copilul. Încă intru în panică și reacționez exagerat în anumite momente. Dar lucrez la asta în fiecare zi”.
De ce apare anxietatea postpartum?
Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: nu se poate vorbi de o singură cauză responsabilă pentru anxietatea postpartum. Practic, există numeroase motive pentru care poate surveni, cum ar fi:
- Fluctuațiile hormonale din perioada postpartum (pentru unele femei acestea pot fi foarte puternice și pot afecta semnificativ dispoziția)
- Stresul, responsabilitățile care apar odată cu venirea pe lume a copilului
- Nașterea unui copil prematur sau cu diverse probleme de sănătate
- Pierderea anterioară a unei sarcini
- Somnul insuficient
- Crearea unor așteptări prea mari ale mamei, care dorește să se descurce perfect cu toate
- Existența unui istoric al anxietății și/sau al atacurilor de panică
- Un istoric personal sau al familiei în ceea ce privește tulburările de dispoziție
Anxietatea postpartum- simptome
Îți poți da seama că te confrunți cu anxietate postpartum dacă sesizezi la tine manifestări precum:
- O grijă permanentă sau constantă, ce nu poate fi ținută sub control
- Sentimente persistente legate de faptul că urmează să se întâmple ceva rău
- Tulburări de somn (generate mai ales de teama că, în timp ce vei dormi, bebelușului i se poate întâmpla ceva)
- Palpitații
- Tremuri adesea
- Stări de epuizare
- Transpirații abundente
Cum poate fi gestionată anxietatea postpartum
Specialiștii spun că este cel mai important este ca această tulburare să fie diagnosticată cât mai repede posibil. De aceea, este esențial să te adresezi medicului obstetrician de îndată ce sesizezi oricare dintre simptomele menționate mai sus. Acesta, la rândul său, te va orienta spre un psiholog/psihiatru și, dacă este necesar, vei începe ședințe de psihoterapie (de exemplu, sunt indicate în anxietatea postpartum terapia comportamentală, cea interpersonală etc.). Totodată, în anumite cazuri, se pot recomanda și anumite medicamente.
Pentru a face față mai ușor anxietății postpartum, ar trebui să te străduiești să ții cont și de sfaturile de mai jos:
- Stai de vorbă cu familia ta sau cu prietenii apropiați despre ceea ce simți- Nu ezita să te lași ajutată de aceștia, chiar dacă nu ești tu cea care a solicitat un anumit ajutor!
- Caută sprijin în rândul altor mame care au trecut prin experiențe similare- De exemplu, găsește grupuri de discuție, comunități create pe internet, toate acestea dându-ți ocazia să îți împărtășești experiența și să găsești mai multe soluții pentru a trece peste momentele de cumpănă
- Încearcă să nu te mai lași copleșită de gândurile negative care nu îți dau pace- În acest scop, distrage-ți atenția cu o activitate care îți face plăcere, dacă poți ieși din casă sau pur și simplu concentrează-te pe detalii care îți plac (de exemplu, la culorile dintr-un tablou, la petalele florilor etc.)
- Aplică tehnici de respirație menite să te ajute să te relaxezi- De pildă, respirația controlată poate face minuni în privința stărilor de anxietate, ajutându-te să îți redobândești echilibrul
- Implică-te în activități fizice- Nu este neapărat necesar să faci exerciții sau să practici un sport. Simplul fapt de a merge cu copilul la plimbare sau de a ieși la cumpărături pe jos te pot ajuta să te mai calmezi și să nu te mai lași dominată prea mult de emoțiile negative
Surse: healthline.com, huffpost.com, mind.org.uk, todaysparent.com, whattoexpect.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com