Intuiția unei mame nu dă greș niciodată. Poate că prietenii, apropiații, rudele sau chiar medicii îți spun să stai liniștită, dar când tu simți că este ceva în neregulă cu copilul tău, atunci mergi până în „pânzele albe” să afli ce are.
În timp ce unii îți spun că îi cauți probleme, tu știi că acestea deja există și trebuie să le remediezi urgent. Este și cazul unei mame care nu a ascultat sfaturile celor din jur, ci și-a urmat intuiția și a aflat că fiica ei avea o tumoare pe creier.
„Specialiștii îmi spuneau că exagerez, dar eu știam că e ceva în neregulă cu copilul meu”
Copiii nu vin cu un manual de utilizare, așa că mamele trebuie să se încreadă doar în intuiția lor și în capacitatea de a le asigura micuților toară îngrijirea necesară. „Chiar și atunci când alții îți spun că exagerezi, mai bine să fii sigură, decât să îți pară rău”. Așa sfătuiește o femeie toate mamele printr-o postare făcută pe site-ul Reddit care te va cutremura atunci când o vei citi.
„De 3 luni, fiica mea în vârstă de 13 luni vomita aproape în fiecare zi. Am mers la diferiți specialiști, medici, dar nimeni nu mi-a putut da un răspuns. Majoritatea spuneau că exagerez, până în momentul în care fetița mea nu a mai putut să meargă.
Am mers cu ea la urgențe, i-au făcut un CT care a dezvăluit un lucru tulburător. Medicii au depistat o tumoare imensă în creierul copilului meu. Ne-au transferat de urgență la un spital mai mare, dar ulterior am plecat cu ambulanța la o altă unitate medicală, pentru că neurochirurgul nu era de gardă. A doua zi, fiica mea a fost operată și i-a fost drenată fluidul care îi apăsa pe creier”, a scris mama.
„Și eu am fost în situația ta și mi-am ascultat intuiția”
Internauții au adăugat o mulțime de comentarii la postarea făcută de mamă. Zeci de alte mame nu regretă că și-au ascultat intuiția, astfel prevenind probleme mult mai grave.
„Și eu am fost în situația ta. când fiica mea avea două luni, mă îngrijora umflătura la cap cu care s-a născut. Medicii îmi spuneau că este un lucru normal, din naștere și că nu ar trebui să mă îngrijorez, pentru că se va retrage în timp. Doar că în acest timp, fiica mea a început să verse în jet, să fie letargică, să facă febră, lucru care m-a determinat să merg la urgențe.
Un medic mi-a râs în față și m-a întrebat dacă știu măcar ce înseamnă să verse un copil în jet. După ce i-au făcut un CT, fiica mea a fost internată pe secția de oncologie pediatrică și a trecut printr-o intervenție chirurgicală în timpul căreia i-au fost îndepărtate niște leziuni de pe creier”, a scris cineva în comentarii.
„Fiul meu avea 3 luni când a început să vomite în fiecare zi. Medicul pediatru a spus că este probabil o alergie la lapte sau un virus la stomac și nu a vrut să ne facă recomandări, decât atunci când copilul a început să își piardă echilibrul. Am mers cu el la urgență și s-a dovedit că avea meduloblastom grad 3”, a mai scris o mămică în comentarii.
Așadar, intuiția unei mame nu dă greș niciodată. Nicio părere avizată a medicilor sau neavizată a rudelor și prietenilor nu poate convinge o mamă de contrarul a ceea ce simte!
Surse foto: unsplash.com, pexels.com, pexels.com
Surse articol: cafemom.com