Sarcina vine de cele mai multe ori cu provocări pentru tinerele care doresc să devină mame, provocări de ordin fizic sau chiar psihic. Există situații în care femeile se confruntă cu diferite probleme pe care încearcă să le rezolve singure din lipsa finanțelor necesare pentru terapie.
Cunoaște cel mai bine acest sentiment autoarea Barrie Miskin care a trebuit să depășească provocări de natură psihică în timpul sarcinii, auto-diagnosticându-se. Aceasta s-a confruntat cu tulburarea de depersonalizare și derealizare de una singură în timpul sarcinii pentru care a căutat permanent soluții de rezolvare.
La momentul respectiv, o întrevedere cu un specialist care avea să îi confirme acest diagnostic, să o consulte și să îi propună o metodă de tratament sau de terapie costa 750 de dolari. Iar tânăra care avea să devină mamă nu dispunea de această sumă.
„Data probabilă a nașterii fetiței pe care o purtam pântec era 6 aprilie 2017, așa că mai aveam 13 săptămâni în care puteam să tratez această tulburare de depersonalizare și derealizare”
„Am cerut medicului meu ginecolog o trimitere către un specialist în psihiatrie, dar doar o consultație, plan de tratament și propunerea unei diete lipsită de gluten costau 1500 de dolari. O singură ședință costa 1500! În plus, majoritatea terapeutelor în psihiatrie sunt femei caucaziene, foarte educate, stilate, care propun în general tratamente holistice din medicina alternativă”, mărturisește Barrie.
Viitoarea mamă a încercat să caute un specialist care avea prețuri mai accesibile per ședință, așa că i-a fost recomandat un medic din orașul New York. Ajunsă în penthouse-ul specialistei pe Upper East Side, femeia își amintește interacțiunea perfect.
„Data probabilă a nașterii fetiței pe care o purtam pântec era 6 aprilie 2017, așa că mai aveam 13 săptămâni în care puteam să tratez această tulburare de depersonalizare și derealizare”, susține mama.
Medicul care i-a fost recomandat a înțeles că mama trece printr-o situație care avea nevoie de o rezolvare urgentă, dar nu i-ar fi putut oferi ajutorul necesar, pentru că viitoarea mamă nu și-ar fi permis costurile unei ședințe. De fapt, niciunul din terapeuții din New York nu acceptau mai puțin de 500 de dolari per ședință, lucru care determinat-o pe Barrie să accepte propunerea terapeutei.
Aceasta a trimis un mesaj colegilor de breaslă prin care îi anunța că o femeie însărcinată care suferă de o tulburare destul de gravă nu își permite nici măcar o ședință de terapie.
Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?
Viitoarea mamă s-a auto-diagnosticat folosind internetul...
„Înainte să plec din penthouse-ul care s-a dovedit a fi cabinetul ei, i-am spus că am probleme cu somnul, nu mă pot odihni noaptea… Cel mult prind trei ore de somn pe noapte. Răspunsul specialistei a fost: „bine… O să-ți prescriu ceva care te va face să dormi ca un prunc”.
Așa că am plecat din cabinetul doamnei doctor fără un diagnostic real, fără terapie, fără tratament dar cu un antipsihotic foarte puternic care m-ar fi ajutat să dorm. Și chiar m-a ajutat pentru că a doua zi dimineață după ce am luat miraculoasa pastilă, Patrick, soțul meu a trebuit să-mi dea câteva palme ușor peste față să mă pot trezi.
Nici antidepresivele pe care le-am luat de la farmacie pe bază de prescripție medicală, recomandate de medicul ginecolog nu funcționau, așa că am început să caut soluții. După trei săptămâni eram într-o stație mult mai rea. Deși nu sunt o persoană care crede în Dumnezeu, mă rugam să găsesc o soluție la problema mea.
Am luat în calcul chiar internarea într-un spital de psihiatrie, dar am citit poveștile grotești ale femeilor însărcinate internate în diferite asemenea unități medicale și relele tratamente aplicate de personal medical”, mărturisește femeia.
„La fiecare vizită pe care o făceam la medicul ginecolog, aceasta mă implora să nu mai caut boli pe internet pentru că mi-aș făcut mai mult rău. Dar cu cât mai aprig căutam simptomele pe care le experimentam, cu atât mai mult îmi apărea tulburarea de depersonalizare și derealizare de care eram sigură că sufăr”, continuă ea.
„Nu există tratament pentru această tulburare psihică”
Bănuielile mamei erau chiar adevărate. Tulburarea de care suferea se manifesta într-un mod asemănător tuturor simptomelor postate pe internet. Așadar, adesea avea impresia că trăiește senzația că trăiește într-un vis, că nimic nu este real, experimenta senzația de detașare de corpul fizic și privea cu alți ochi lucrurile din jur sau situațiile prin care trecea.
Acum că a aflat de ce suferea, a căutat și metode de tratament. Barrie mărturisește că a intrat în panică atunci când toate căutările ei ajungeau la aceeași concluzie „nu există tratament pentru această tulburare psihică”. Așa că a făcut căutări și mai adânci, pe grupurile de Facebook, pe site-urile online, a citit chiar câteva cărți scrise pe acest subiect precum „Sunt un străin pentru mine” sau „Simt că totul este ireal”.
Așa a aflat că tulburarea de care suferea ea era o tulburare de disociere, iar toate fotografiile care înfățișau pacienții ce suferă de o asemenea afecțiune erau cutremurătoare: tineri și tinere care își părăsesc corpul fizic și trăiesc într-o altă dimensiune.
„Pe măsură ce vedeam acele poze și găseam tot mai multe variante de tratament, pastile, medicație alopată intram într-un soi de panică. Am ajuns chiar în punctul în care am strigat înlăuntrul sufletului meu „te rog, Doamne, să nu fie așa” și am închis laptopul trântindu-i clăpița și nu l-am mai deschis o bună perioadă de timp”, concluzionează mama.
Acum femeia este o scriitoare de succes autoare a cărții „HELL GATE BRIDGE: A Memoir of Motherhood, Madness and Hope” (Podul de la porțile Iadului: Amintiri despre sarcină, nebunie și speranță”), inspirată din experiența ei.
Uneori tratamentele, terapiile, consultațiile la diferiți specialiști sunt foarte costisitoare, acesta fiind și principalul motiv pentru care pacienții care suferă de anumite tulburări nu își permit să apeleze la diferiți specialiști. Doar că auto-diagnosticarea și tratarea fără îndemnul medicului, conform unor postări pe internet articole sau experienței altor persoane, nu este deloc indicată, îndeosebi în sarcină.
Surse foto: instagram.com, instagram.com, instagram.com
Surse articol: businessinsider.com