Mama mi-a spus un secret pe patul de moarte care mi-a dat viața peste cap

A aflat că fusese adoptată de cel pe care îl crezuse tatăl ei biologic

Aflându-se lângă mama ei bolnavă, în ultimele clipe de viață ale acesteia, o tânără a aflat un adevăr care îi va schimba întreaga viață. Astfel, mama i-a mărturisit că s-a născut în urma unui viol, așa cum reiese și din confesiunea disponibilă în „Mirror”:

„Pe când mama mea zăcea pe patul de moarte, s-a întors către mine și mi-a zis: „Louise, trebuie să îți spun ceva”. Expresia de pe chipul ei îmi dovedea faptul că era vorba despre ceva serios. „Tatăl tău nu este de fapt tatăl tău biologic. Te-a adoptat când aveai 3 ani”.  

Nu îmi venea să cred ceea ce tocmai auzisem. Copleșită, am vrut să o iau la fugă. Însă mama m-a oprit, m-a luat de mână și era hotărâtă să se străduiască să vorbească. „Într-o noapte, pe când aveam 21 de ani, mă întorceam acasă de la serviciu în Glasgow și am fost violată, așa că am rămas însărcinată cu tine. Îmi pare rău că nu ți-am spus mai demult, nu am știut cum să procedez. Întotdeauna m-am simțit vinovată că ți-am ascuns așa ceva și sper că mă vei ierta”. 

A vorbit despre ce a simțit după ce a aflat adevărul

Curând, cea căreia mama îi spusese că fusese adoptată de cel pe care îl crezuse tatăl ei biologic a descoperit că una dintre surorile ei știa adevărul, dar că mama insistase să nu-l dezvăluie. Potrivit sursei citate, a relatat că:

„Această dezvăluire m-a dat complet peste cap. Pur și simplu m-am ridicat și am ieșit din cameră. Mă chinuiam să respir, simțeam că toată lumea mea se prăbușea. Nu aveam însă răgazul să mă gândesc la așa ceva.

După ce am reușit să mă „adun”, am intrat din nou în camera în care se afla mama mea și celelalte surori ale mele, Amber și Lucy. Am mângâiat-o ușor pe cap pe mama și i-am spus: „E în regulă, mamă”. Chiar în acel moment a murit. Eram paralizată de șoc și de durere. M-am uitat la Amber și ea a dat din cap. Atunci mi-am dat seama că ea știa adevărul. S-a dovedit că mama noastră stătuse de vorbă cu ea acum câțiva ani și, chiar dacă ea se gândise să îmi spună totul, mama o implorase să nu facă asta. Am început să plâng atât de tare, încât credeam că nu voi mai putea să mă opresc. Următoarele zile au fost groaznice. Nu mai eram în stare de nimic, prin urmare surorile mele s-au ocupat de înmormântarea mamei”.

A povestit ce atmosferă era în familia în care a crescut

Continuându-și confesiunea, cea care aflase adevărul dur de la mama ei a ținut să vorbească și despre modul în care tatăl adoptiv se purta cu aceasta. Deși bărbatul era adesea agresiv, mama nu se hotărâse să îl părăsească:

„În lunile care au urmat, am realizat că întotdeauna îmi pusesem întrebări legate de tatăl meu, care murise în urmă cu 10 ani din cauza unei boli neurologice. Nu semănam cu surorile mele și, pe măsură ce am crescut, tata era mai degrabă indiferent față de mine. Cu toate acestea, nu am dus lipsă de nimic, chiar dacă adesea mă simțeam total diferită de familia mea. De pildă, mama și surorile mele adorau să joace jocuri stupide și să râdă, în timp ce eu nu făceam așa ceva. 

Viața de familie din casa noastră era de multe ori agitată. Tatăl meu o agresa fizic pe mama și, chiar dacă nu era agresiv cu mine și cu surorile mele, l-am surprins de câteva ori cum o împingea și o lovea. De altfel, după câteva episoade marcate de violență, am fost nevoite să ne mutăm o perioadă în casa unor prieteni. Însă mama se întorcea mereu la el. Din acest motiv, mereu a existat o sursă de resentimente între mine și mama, eu dorindu-mi ca ea să fi fost suficient de puternică și să fi putut să-l părăsească. 

Ne era teamă de ieșirile lui și chiar și lucrurile mărunte, cum ar fi aglomerația din trafic de pildă, îi provocau crize de furie. Surorile mele reușeau să-l calmeze până la urmă, ceea ce eu nu reușeam. Cu toate acestea, am avut o relație extraordinară cu mama. Amber și Lucy aveau vârste apropiate și petreceau mult timp împreună, iar eu mă duceam tot timpul după mama.  

Când am ajuns la vârsta de 17 ani, am părăsit casa familiei mele din Surrey și m-am mutat la Londra, unde m-am înscris la facultate și am și început să lucrez. Chiar dacă mama mă implorase să nu plec, tata a considerat că eram suficient de mare ca să merg pe drumul meu. Odată ce am plecat de acasă, îl vedeam din ce în ce mai rar. Deși mama venea des în vizită la mine, el venea rar”.

A adus în prim-plan impactul pe care l-a avut aflarea adevărului despre tatăl ei 

În ultima parte a confesiunii sale, cea care aflase adevărul care îi dăduse viața peste cap a dezvăluit cât de greu i-a fost să gestioneze lucrurile. În plus, la un moment dat a fost diagnosticată cu mai multe tulburări mintale și abia după mai multe ședințe de terapie a reușit să se simtă mai puțin vinovată și să înțeleagă faptul că tatăl  adoptiv făcuse și lucruri bune pentru ea. Conform „Mirror”, a venit și cu aceste precizări:

„Când tatăl meu a încetat din viață, nu știam ce să cred. O parte din mine suferea, dar o altă parte se simțea cumva ușurată. După ce mama l-a pierdut pe tata, s-a apropiat tot mai mult de surorile mele, mai ales de Amber, vizitându-mă adesea amândouă. Am avut momente în care le-am invidiat pentru relația lor. Să trăiești în Londra nu este tocmai ușor, iar la vârsta de 20-30 de ani mă confruntam adesea cu stări depresive.  

Am lucrat într-un centru de reabilitare, ceea ce este stresant întrucât, chiar dacă îmi place să ajut oamenii, aveam adesea de-a face cu persoane fără adăpost sau dependente de droguri. M-am străduit să rămân pe linia de plutire, am luat antidepresive, am încercat să mă hrănesc sănătos, să fac mișcare și să fiu înconjurată de persoane optimiste. Însă faptul că am aflat adevărul despre tata m-a dărâmat pur și simplu.

La scurt timp după moartea mamei mele, în anul 2007, am început să mă cufund într-o „spirală” a întunericului. Mi-am făcut un card de credit și am început să cheltuiesc excesiv pe cumpărături- acumulând datorii de mii de lire în câteva luni. Achiziționarea de obiecte era singurul demers care îmi alina puțin durerea. Am fost la psihologi și la psihoterapeuți și am fost diagnosticată cu tulburare bipolară, cu depresie, cu anxietate și cu psihoză. 

Faptul că am aflat că mama mea fusese abuzată m-a determinat să mă simt vinovată și să sufăr mult. Vreme de mai mulți ani am crezut că nu meritam să exist. Am avut nevoie de mult timp ca să realizez că nu era cazul să gândesc așa. Acum, ajunsă la maturitate, am reușit să fac pace cu mine însămi. Mi-am dat seama că tatăl adoptiv încercase și el, în felul său, să fie un tată bun. M-a adoptat, m-a susținut financiar și chiar a încercat să mă ajute să-mi găsesc un loc de muncă. 

De asemenea, pot să spun că sunt norocoasă întrucât am o relație apropiată cu cele două surori mai mici. În ceea ce o privește pe mama mea, mă gândesc la ea cu dragoste și compasiune. Știu că m-a iubit foarte mult și de aceea a dus la capăt acea sarcină și nu m-a abandonat. 

De fapt, viața era cu totul diferită decât în prezent pentru tinerele mame în anii '70, iar mama mea nu a avut parte de susținerea familiei ei. Practic, dragostea pentru mine a determinat-o să accepte o situație foarte dificilă. În ciuda vieții pline de provocări pe care a avut-o, a fost cea mai afectuoasă și mai grijulie femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Putea să râdă din orice și credea întotdeauna că se va întâmpla ceva minunat”.

Cinci lucruri pe care aș fi vrut să le discut cu mama mea înainte să moară...