Pe patul de moarte tatăl meu m-a rugat să am grijă de copiii lui din flori despre care nu știam nimic

La vârsta de 23 de ani a aflat că tatăl ei avea o viață dublă

Megan Lilburn a fost pusă într-o situație la care nici nu s-ar fi gândit pe când avea vârsta de 23 de ani. Primind un telefon de la o femeie, tânăra a aflat că tatăl ei era bigam și că avea un frate vitreg. 

În confesiunea ei pentru „SBS News”, Megan a vorbit despre șocul resimțit în acele momente, în anul 1998:

„Am fost fetița tatei.

Am avut o copilărie grozavă și am amintiri minunate despre familia noastră, care era atât de unită.

Într-o seară, în anul 1998, pe când locuiam în Londra, am primit un telefon de la o femeie disperată, care mă tot întreba dacă nu știu unde era tatăl meu. Era furioasă și îmi tot punea întrebări despre el. Eu eram confuză și agitată- la început am crezut că era vorba despre o farsă. Dar brusc a început să spună lucruri despre mine, lucruri pe care nu aveam cum să le știe decât dacă m-ar fi cunoscut. Atunci am început să mă alarmez. 

Am plecat cu mașina din Londra până în sudul Angliei, unde locuiau pe atunci părinții mei și m-am confruntat cu tatăl meu. El a recunoscut că de opt ani avea o viață dublă. Se căsătorise cu acea femeie, avea și un fiu cu ea. Era bigam.

Mama mea știuse despre această aventură, dar credea că se terminase de mai mulți ani. A fost șocată de marea dezamăgire pe care a avut-o: tatăl meu trăia o viață dublă la doar 100 km distanță. Toată viața noastră a fost zguduită.” 

Tatăl ei a surprins-o din nou peste zece ani

După zece ani, Megan și-a vizitat tatăl în Singapore, unde acesta locuia cu cea de-a doua lui soție. În cadrul acestei vizite, a aflat însă un alt secret al tatălui ei: în viața lui existau o altă femeie și un alt copil. Despre ce a trăit în acele clipe a vorbit tot în intervenția pentru „SBS News”:

„După zece ani, am plecat la Singapore pentru a-l vizita pe tatăl meu și pe cea de-a doua lui soție în încercarea de a repara relația dintre noi, fratele meu ce stătea acolo reușind să mă convingă să iert și să merg mai departe. Am mers acolo plină de speranță, crezând că vom reuși să avem iar o relație. Totul a început straniu, dar a fost OK, iar eu am avut impresia că lucrurile puteau reveni la normal.

Într-o zi tatăl meu m-a invitat să iau prânzul cu el la Singapore; m-a dus să mă delectez cu preparatele mele favorite. Conversația pe care am avut-o s-a referit la trecut, la prezent și la câteva întrebări mai dificile pe care urma să i le adresez. 

Tata nu se simțea în largul lui și era distant. În final mi-a spus că își întâlnise dragostea vieții sale și că se va despărți de cea de-a doua soție pentru a fi cu femeia de care se îndrăgostise. S-a dovedit că aceasta era foarte tânără- de vârsta mea, ceea ce m-a șocat. Aveau deja un copil împreună, urma să vină și altul (după câțiva ani, a venit și al treilea copil al lor). 

Ar fi blând dacă aș spune că am fost furioasă. Pur și simplu am explodat, m-am ridicat în picioare și am împins masa și tot ce era pe ea peste tatăl meu, plecând de acolo extrem de mânioasă. 

Iată în ce punct mă aflam, după ce în final am hotărât să încerc să rezolv lucrurile, iar el făcuse același lucru. Trăia o viață dublă, avea copii, încălca legea fiind bigam. Făcea din nou toate acestea.

În anii următori, relația dintre noi nu a fost strânsă și a fost marcată de tensiuni.”

Tatăl a rugat-o, pe patul de moarte, să aibă grijă de copiii lui din flori

După alți zece ani, Megan a aflat că tatăl ei suferea de un cancer de prostată în stadiu terminal. S-a străduit să-l sprijine în ultimii săi ani de viață, iar când era pe patul de moarte, acesta i-a adresat fiicei sale următoarea rugăminte: să aibă grijă de frații ei vitregi. 

Megan a venit cu detalii despre ultimii ani de viață ai tatălui ei în interviul pentru sursa citată:

„Au mai trecut alți zece ani, iar tata a fost diagnosticat cu cancer de prostată în stadiu terminal. Știam că, în cel mai bun caz, va mai putea să trăiască doar câțiva ani.

Locuia în Australia alături de noua sa parteneră și de copiii lor și reușeam să ne vedem mai des. L-am sprijinit mult din punct de vedere financiar și m-am implicat prea mult și în viața lui personală. Pe când a primit diagnosticul, relațiile noastre erau într-o notă de prietenie, chiar dacă lucrurile erau dificile. 

Pe când se afla pe patul de moarte, tatăl meu m-a rugat să-i promit că voi avea grijă de cei trei copii ai săi proveniți din cel de-al treilea mariaj. Din cuvintele lui se vedea disperarea. Nu m-a rugat să văd de ei, să fiu acolo pentru ei, să le fiu sora care să-i susțină. Toate aceste cereri ar fi fost acceptabile. El m-a rugat de fapt să am grijă de ei în toate sensurile. L-am ținut de mână și i-am zis „Da, tată, desigur, poți să fii liniștit.”

Tatăl meu a suferit mult până când a murit. Puteam să-i mai alin durerile și de aceea am fost de acord cu ceea ce m-a rugat el, astfel încât să poată să moară în pace. Am simțit că aveam această datorie. A fost ultima conversație pe care am avut-o; a murit două zile mai târziu. Nici eu, nici fratele meu, nu ne-am despărțit de el nicio clipă.  A murit înconjurat de dragoste, de muzică și de whiskey.

Abia mai târziu mi-am dat seama de povara pe care o aveam pe umeri din cauza rugăminții sale. Eram și furioasă de îndrăzneala cu care îmi ceruse așa ceva după tot ceea ce se întâmplase, în acele circumstanțe. Ar fi trebuit să avem o conversație rațională din partea ambelor părți. Am avut suficient timp să discutăm, pe parcursul ședințelor de chimioterapie, a timpului petrecut în spital, a celui petrecut alături de mine, la nunta mea din anul 2019 și în ultimele sale luni de viață. 

Probabil că mi-ar fi adresat această rugăminte în același mod- se știa faptul că el vorbea serios! Dar poate că aș fi avut răgazul de a spune că era o solicitare de neacceptat. Da, aș fi fost mereu preocupată de frații mei, aș fi încercat să-i susțin, să-i ghidez. Aș fi putut să-mi exprim bucuria pentru că aveam un asemenea rol, dar orice ar fi fost în plus constituia o așteptare care nu era corectă. 

Mă gândesc profund la acele zile, când îmi era teamă să îmi iau rămas-bun și eram dominată de griji. Îi regretam profund moartea și m-am simțit păcălită. Adesea eu eram cea care iniția conversații în încercarea de a rezolva probleme ce țineau de trecut, dar acestea erau o provocare pentru el, care vorbea foarte puțin. În mod cert că era contrariat, știa ce efect avusese totul asupra mea, asupra noastră, dar niciodată nu m-a lămurit așa cum trebuia. 

La început durerea era foarte mare. Erau de rezolvat și numeroase lucruri ce țineau de partea practică. În plus, am încercat să-mi înăbuș propria durere pentru a mă preocupa de copii- frații mei vitregi- să mă asigur că erau în regulă. Țin foarte mult la ei, îmi doresc să fiu o soră mai mare extraordinară. Mi se rupe inima că aveau o vârstă fragedă când și-au pierdut tatăl. Ei merită să aibă parte numai de bine.

Dar învăț că nu este de datoria mea „să am grijă de ei” așa cum am fost rugată. Învăț care îmi sunt limitele și ce pot face pentru ca atât ei, cât și eu, să avem o relație care să ne facă să ne simțim împliniți. 

Mi-aș fi dorit ca tatăl meu să-mi permită să aleg în loc să apeleze la mine în acele momente marcate de disperare, care au trezit în mine sentimentul datoriei. El știa că aveam să-i accept rugămintea, iar acest lucru mă supără cel mai tare.

Acum, la doi ani după ce s-au întâmplat toate acestea, încă învăț să accept trecutul și să depășesc sentimentele pe care le aveam atunci. Este un demers aflat în plină desfășurare.”

Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul „sbs.com.au”, scris de Megan Lilburn

Surse: news.com.au, sbs.com.au

Sursă poză principală: istockphoto.com