O mamă s-a adresat medicilor pentru durerile de cap ale fiicei sale
Lisa Kelly (din Penydarren, Țara Galilor) a început să se îngrijoreze de starea fiicei sale în vârstă de 6 ani (Lacey-Lee) vara trecută, când aceasta se plângea de dureri de cap persistente. Inițial mama a crezut că probabil fetița avea nevoie de ochelari. S-a adresat unui medic oftalmolog care, în urma unor teste, a constatat că la nivelul ochiului stâng al micuței era presiune intraoculară. I-a spus Lisei să nu se îngrijoreze și să revină la un control peste trei luni.
Durerile de cap au continuat, iar Lacey-Lee începuse să se confrunte cu vărsături și se mișca din ce în ce mai greu. A ajuns la un medic pediatru, care le-a zis părinților ei că avea probabil o intoleranță alimentară și i-a sfătuit să țină un jurnal al alimentației.
Pentru că starea copilului s-a agravat, a fost dus la un nou consult la oftalmolog. Acesta a sesizat presiune intraoculară la nivelul ambilor ochi și i-a îndrumat pe părinți către „Spitalul Royal Glamorgan” din Llantrisant.
Durerile de cap erau provocate de o tumoră cerebrală
La spitalul din Llantrisant, după mai multe examinări și analize, Lisa a aflat că fiica ei avea o tumoră cerebrală în creștere (la nivelul creierului mic). Ulterior Lacey-Lee a fost transportată cu ambulanța la „Spitalul de Copii Noah's Ark” din Cardiff, unde s-a efectuat o biopsie. S-a ajuns la concluzia că tumora nu era canceroasă, dar s-a impus o intervenție chirurgicală de urgență în urma acumulării unei cantități ridicate de lichid cefalo-rahidian.
Despre ce a simțit în momentul în care a aflat o asemenea veste, mama a vorbit într-o intervenție pentru „Wales Online”: „La început nu mi-a venit să cred, dar în sinea mea luasem în calcul o tumoră. Încă aveam mici îndoieli, însă întotdeauna am avut acest gând. Cea mai mare parte a timpului a fost doar un copil obișnuit, care se juca și alerga. Treptat însă a început să se plângă mereu de dureri de cap.”
După îndepărtarea tumorii, a urmat o recuperare dificilă
Medicii i-au avertizat pe părinții lui Lacey că localizarea tumorii și vârsta micuței paciente puteau genera complicații post-operatorii manifestate prin pierderea capacității de a vorbi, prin slăbiciune și pierderi de echilibru.
Lisa a venit cu detalii, pentru sursa citată, despre starea fiicei sale de după intervenția chirugicală: „Când Lacey s-a trezit după operație, nu putea deloc să vorbească și își mișca doar degetele. Când a deschis ochii, avea o privire pierdută. A fost îngrozitor.”
În lunile care au urmat, fetița a început procesul de recuperare și a învățat din nou să-și miște brațele, să apuce obiecte, să le miște, să vorbească, să meargă. Primul cuvânt pe care l-a pronunțat după operație a fost „Nu”, potrivit sursei citate anterior: „Am fost șocată când a rostit acest cuvânt și nu am știut ce să-i răspund. A mai trecut o perioadă până când a reușit să mai rostească și alte cuvinte. Acum poate să rostească de toate...”
Recuperarea a continuat, bazându-se și pe terapie senzorială, pe terapie în natură și în apă. Ca să o stimuleze și mai mult să progreseze, echipa de fizioterapeuți i-a organizat o petrecere cu sirene, cu brioșe și cu dans.
Luna trecută, Lacey a fost externată, iar Lisa a vorbit din nou, pentru sursa menționată, despre cum se simțea fiica ei: „Se va recupera complet. Este vorba despre antrenarea creierului pentru a putea face din nou diverse lucruri. A fost extraordinară. Tot ce ne dorim este să o avem iar lângă noi pe vechea Lacey-Lee...”
În prezent, micuța continuă recuperarea, iar în curând va fi înscrisă la școală.
Surse: thesun.co.uk, walesonline.co.uk
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com