Dacă nu mor, să-i trimitem la școală! Generația de copii "De-a v-ați ascunselea cu Covidul"

Au fost trei replici care m-au scos din sărite și care nu numai că nu m-au convins că este sigur să duc copilul la școală, dimpotrivă, mi-au făcut decizia mult mai ușoară... trei replici care au venit, culmea, din partea a trei personalități în parenting care încercau să convingă părinții că este în regulă că se deschid școlile.  

Replica 1: "Acolo unde sunt doi elevi într-o bancă, vor sta doi elevi în bancă. Distanțarea este importantă, dar nu trebuie să fie absurdă.”

Replica aparține Ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, care ne oferă, iată, nouă părinților, o confirmare că restricțiile de până acum au fost, de fapt, absurde. Atunci de ce mai menținem restaurantele la 30% capacitate? Dacă a înghesui 30 de copii într-o sală de clasă de 30 de mp, doi câte doi, timp de 3-4 ore, nu este deloc periculos? Copiii nu fac forme grave, așa că putem să ne jucăm cu viața lor. 

Replica 2: ”Copiii fac forme ușoare de boală și practic nu mor decât în cazuri în care aveau comorbiditați amenințătoare de viață anterior maladiei COVID-19” 

Replica aceasta, a domnului Dr. Mihai Craiu, pe care îl respect mult și la care am ajuns, tocmai în ideea de a spera că dânsul mă va convinge să îmi duc copilul la școală, mi-a strâns stomacul într-un ghem de frustrare. Ar fi trebuit să fie un argument pro-școală. Însă nu este deloc! Dacă nu mor, atunci este ok să îi trimitem la școală? Este în regulă să ne jucăm cu sănătatea lor? Dacă fac cazuri ușoare, este în regulă să se îmbolnăvească? Ce garanție am că nu va rămâne cu sechele mai târziu? Chiar dânsul admite că sănătatea copiilor noștri depinde de responsabilitatea adulților de a respecta normele de protecție și de igienă. Până acum nu ni s-a demonstrat că adulții sunt capabili să facă asta, și vedem asta pe pârtiile pline de mii de părinți cu copii, care au invadat în această vacanță stațiunile de la munte și care se vor înghesui în restaurante, că doar trebuie să mănânce și care apoi vor trimite copiii la școală. 

Replica 3: ”Statul prelungit acasă, în așteptare, nu garantează că vom fi mai sănătoși.”

Este replica Oanei Moraru, pe care o admir foarte mult și de care așteptam o revelație, însă și ea admite că școlile, inspectoratele și ministerul nu s-au pregătit pentru întoarcerea la școală în siguranță. Și, totuși, ”e timpul să fim curajoși și responsabili” și să trimitem copiii la școală. Chiar așa? Dacă este nevoie de curaj să îmi trimit copilul la școală, atunci este ceva în neregulă. Iar a-l trimite în aceste condiții nu este deloc responsabil. Tot ea spune că ”Statul prelungit acasă, în așteptare, nu garantează că vom fi mai sănătoși.”. Ei bine, ba da, garantează asta. Mersul la școală cu 30 de copii în clasă, înghesuiți, 30 de copii care se întâlnesc cu cel puțin 60 de adulți, părinții lor, care, dacă sunt cei care ”respectă” regulile, nu vreau să mă gândesc cu câte alte persoane se întâlnesc. Statul acasă ne garantează că suntem sănătoși și dovada cea mai clară este Australia, așa cum specifică NY Times, care a știut să mențină carantină totală și, iată, că acum, are 6 cazuri de Covid în toată țara, cu toți cei 26 de milioane de cetățeni. 

”Știu că pentru orice părinte, a-și vedea copilul acasă când lumea de afară e în derivă e cel mai liniștitor lucru. Toată liniștea asta s-ar spulbera dacă ochii noștri ar putea percepe, în câmp fizic, efectele pe care psihicul le resimte. Daca fiecare pas întârziat în emoție, conectare, dezvoltare socială ar arăta ca un picior fracturat, am fi scos copiii afară demult.”, mai spune Oana Moraru. 

Doamne ferește! Emoție, conectare și dezvoltare socială UNDE??? Într-o clasă unde copiii trebuie să stea drepți în bancă, purtând o mască, fără să se atingă? Școala acum nu mai este un loc unde copiii se întâlnesc pentru conectare, este un loc unde se duc cu teamă, aceasta fiind principala emoție pe care o vor simți. Și poate și frustrarea de la foame și sete, ca să nu își dea măștile jos. Oare nu vor fi mai afectați psihologic de asta decât de confortul școlii online? Copiii de acum sunt generația care s-a născut cu tehnologia în brațe, socializare între ei există chiar și în izolare și trebuie doar să avem curajul, că tot vorbim de curaj, să recunoaștem că ecranele acestea nu sunt dușmanii lor, sunt viitorul lor. Și nu cred că vor fi afectați așa cum se exagerează în speculații. Emoția, conectarea, dezvoltarea socială se poate face și online cu prietenii și fizic alături de părinți. Copiii nu au probleme psihice dacă părintele știe sa gestioneze, dacă știe să se joace cu ei, dacă se implică. Și nu i se mai fracturează nimic. 

Școlile se deschid pentru părinți, nu pentru copii

Cum spuneam mai sus, am stat și am citit mii de comentarii ale părinților. Și îmi este clar la argumentele celor care vor să își ducă copiii la școală că doresc asta pentru că nu au cu cine lăsa copiii sau pentru că, pur și simplu, nu pot să gestioneze dezvoltarea emoțională și socială a copilului. Se așteaptă ca grădinița și școala să facă asta. Dacă pe prima categoria o înțeleg, la cea de-a doua îmi este greu. Pentru că nu mi se pare normal ca un părinte, într-o astfel de situație cu totul și cu totul deosebită, să nu înțeleagă că copilul este pe primul loc. Indiferent de jobul acelui părinte, o oră pe zi sunt convinsă că poate să îi ofere copilului pentru interacțiune umană fizică, nu online. Cu toții ne dorim când terminăm munca să deschidem Netflixul și să ne trântim în canapea. Este mai simplu să trimitem copilul la școală să stăm împăcați că și-a făcut luat porția de socializare, decât să ne implicăm noi. 

Guvernul spune că se deschid la presiunea părinților. Însă, din nou, cele câteva mii de comentarii pe care le-am citit, plus sondajele din media, indică faptul că majoritatea părinților sunt temători și nu au dorit deschiderea școlilor și nu își vor duce copiii la școală. Așa că vin cu întrebarea, unde sunt acele statistici pe care le-au făcut guvernanții? Pentru că pe mine nu m-a întrebat nimeni, nimic. 

De ce NU este în regulă să deschidem școlile acum

1. Pentru că triajul epidemiologic nu va fi eficient. Și începem cu triajul epidemiologic care începe acasă. Luăm scenariul părinților care trebuie să ajungă la muncă și copilul acuză o mică durere în gât sau are o tuse ușoară (simptomele unei forme ușoare de Covid la copii). Credeți voi că acei părinți nu își vor trimite copilul la școală? Apoi trecem la triajul din școli, cele 13 mii de unități de învățământ au la dispoziție ”5.000 de persoane cu competenţe medicale, capabile să administreze aceste teste, să aibă grijă de copiii care ar prezenta simptome în şcoală. Și dacă ar fi toate cele 5.000 de cedre medicale, tot nu este suficient, raportat la 17.000 de școli", a declarat ministrul educației Cîmpeanu. Oare este suficient? Nu este, desigur! Pentru că un simplu termoscanner nu va salva situația. Copiii fac forme ușoare, și mulți dintre cei infectați nu fac febră. Deloc! Sunt doar purtători ai virusului pe care îl vor duce colegilor. Iar al treilea triaj, al cadrului didactic, din clasă, deja este prea târziu. Șansele de transmitere au crescut și copilul tău deja nu mai este în siguranță.
2. Pentru că școlile nu sunt pregătite nici acum. Deși problemele erau clare din septembrie, multe școli nu vor fi pregătite, deloc. Și nu mă refer aici numai la normele igienice, ci la distanțare. Sunt convinsă că, în continuare, vor fi școli unde mii de părinți se vor înghesui să își aducă și să își ia copiii de la școală. Pentru că școlile nu vor fi capabile nici acum să facă o procedură care să evite astfel de înghesuieli.
3. Pentru că vor începe imediat după o vacanță fără restricții. Și, așa cum știm, perioada de incubare a virusului este de max. 14 zile. Deci, vor fi 2 săptămâni când copiii vor fi în contact cu alți copii care, poate, nu au respectat regulile de distanțare și care, poate, vor avea simptome mult prea târziu. 
4. Pentru că profesorii nu sunt vaccinați. Și nici un procent suficient de mare al populației pentru a ne asigura imunizarea măcar la un nivel cât de mic. Trimitem profesorii la fel ca în septembrie, în prima linie, cu o simplă mască drept protecție. 

Aș putea să mai continui lista, însă deja am scris prea multe și nu vreau nici să va rețin prea mult din timp. Cert este că am decis că nu îmi voi duce copilul la școală. Pentru că nu am certitudinea și nici măcar bănuiala că școala fetei mele îi va oferi un cadru sigur. Pentru că am întrebat-o ce vrea și mi-a spus candid că nu vrea la școală pentru că îi este teamă de Covid. ”În online vorbesc cu colegii pe Zoom. Și le văd și fețele. La școală oricum nu pot să le văd fețele de la măști. Și o să stau mereu cu frică de colegii mai nebuni care o să își dea măștile jos când doamna nu se uită.” Pentru că am de comparat două riscuri. Care este mai mare, riscul lacunelor școlare sau riscul unei sănătăți precare? Și am decis că școala se poate recupera, dar viața nu. Și refuz să îmi angrenez copilul în această joacă cinică de-a v-ați ascunselea cu Covidul.