Relațiile sexuale în post: ce cred preoții
Pe de o parte, reprezentanții bisericii vorbesc despre necesitatea de a renunța total la activitatea sexuală în perioadele de post întrucât numai așa se va respecta adevărata semnificație a acestor zile. Astfel, nu este suficient să nu se mai consume anumite alimente, ci să existe și o renunțare atât la gândurile care țin de realizarea plăcerile trupului, cât și la realizarea lor propriu-zisă, în scopul eliberării de păcate. Din acest punct de vedere, în cadrul interviurilor acordate, preotul Eugen Tănăsescu vine cu următoarea precizare: „Dacă nu porneşti întărit trupeşte la acest drum, degeaba o faci. Postul nu este o detoxifiere alimentară, postul creştin te detoxifică, dacă vreţi, de cea mai mare toxină, numită păcat”. El insistă asupra ideii potrivit căreia un creștin trebuie să aibă grijă în primul rând la postul sufletesc, singurul care permite apropierea de Dumnezeu.
Vorbind despre dificultatea întâmpinată de cei care susțin că nu pot rezista să postească pe durata unui întreg post și că își aleg doar anumite perioade în care să se implice în acest demers, preotul Eugen Tănăsescu afirmă că, dacă se va putea înfăptui mai întâi postul la nivel sufletesc, atunci ar fi mai la îndemână să se pună în practică și postul de la nivel trupesc: „Puterea de a te abţine trupeşte închide un cerc, pentru că are un răspuns. Nu poţi să posteşti trupeşte dacă nu posteşti şi sufleteşte. Pentru că pofta te va face la un moment dat să cauţi. Aşa că începe să posteşti cu sufletul şi o să vezi că apare şi puterea de posti cu trupul. Pentru că încerci să dobândeşti altceva, cuvântul lui Dumnezeu, harul divin, şi încerci să-l dobândeşti pe măsură ce te depărtezi de păcat, de aceste pofte lumeşti, imoralităţi etc....”
De cealaltă parte, slujitorii bisericii sunt de părere că relațiile sexuale în timpul postului sunt permise pentru cuplurile unite prin Sfânta Taină a Cununiei. Spre exemplu, un preot de caritate a afirmat următoarele: „Evident, Biserica nu încurajează relaţiile intime între persoane necăsătorite. Cât îi priveşte pe bărbatul şi femeia care s-au încununat în faţa lui Dumnezeu, lucrurile sunt diferite. Dumnezeu a creat băbatul şi femeia pentru a fi împreună şi aşteaptă de la ei să aibă o relaţie sexuală sănătoasă în care fiecare îşi înţelege datoria faţă de celălalt soţ. Nu este o poruncă care spune explicit că relaţiile intime în post sunt interzise. Totul trebuie să fie de comun acord între soţi.”
Un punct de vedere similar îl are și preotul Vasile Ioana. Acesta, în cadrul mai multor intervenții avute pentru diferite posturi de televiziune din România, a ținut să vorbească despre faptul că relațiile sexuale din zilele de post sunt permise cuplurilor cununate, dar numai în anumite zile: marți, joi și sâmbătă. În schimb, cei care nu sunt cununați nu ar trebui să se ocupe cu așa ceva. Vasile Ioana a explicat că, dacă într-un cuplu căsătorit bărbatul va fi respins de mai multe ori de către partenera sa de viață, în contextul unui interval lung de post, există riscul de a interveni păcatul: „Prea multe femei credincioase au egoismul acesta al duhovniciei! Cum? Nu te atingi de mine! N-ai voie să te atingi de mine! 40 de zile nu te atingi de mine şi se întâmplă un fenomen! Bărbatul, dacă este refuzat o dată, de două ori, de trei ori, se duce în altă parte şi atunci apare păcatul!”
Dacă este păcat sau nu să existe implicare în relațiile sexuale și în zilele de post este un subiect care a preocupat și în vremurile străvechi, în primii ani de creștinism. De pildă, Apostolul Pavel a ajuns la un moment dat în orașul Corint pentru a propovădui Evanghelia și le-a vorbit locuitorilor despre când este posibil ca relațiile intime dintre bărbat și femeie să fie întrerupte și din ce motiv: „Cât despre ceea ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Și aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 7, sursă: bibliaortodoxa.ro)
Citeşte şi: Viata de familie: 8 sfaturi pentru o casnicie fericita la orice varsta
Viziunea bisericii despre copilul conceput în post
La fel ca în privința posibilității de a continua sau nu implicarea în relațiile sexuale în post și în ceea ce privește ideea de a concepe un copil în această perioadă specială părerile reprezentanților bisericii sunt nuanțate.
De pildă, preotul Eugen Tănăsescu a atras atenția asupra orientării exclusive spre plăcerea rezultată de pe urma activităților sexuale: „...Trăim nişte vremuri foarte pornografizate, în care căutăm mai mult plăcerea sexului, nu şi roada sexualităţii, şi anume procrearea. Dumnezeu a lăsat omului această plăcere a sexualităţii pentru că prin act în sine se concepe un copil, iar plăcerea este ca o binecuvântare pentru responsabilitatea ce urmează. Omul aruncă însă roada la o parte, pentru că omul modern nu mai vrea copilul, ci numai plăcerea...”.
După ce a formulat acest punct de vedere, nu s-a ferit să lege ideea de a avea un copil conceput în post de cea de păcat, incluzând actul de concepere în zilele de post în rândul „rătăcirilor”, a „eșecului”, ca o dovadă a lipsei de conștiință creștină: „Un păcat nu este ceva în sine, este un termen prin comparaţie cu ţinta care nu a fost atinsă. Când faci un copil în post este păcat pentru că este dovada eşecului acestei conştiinţe creştine pe care nu o ai, pentru că un creştin care nu are aceasta conştiinţa nu face altceva decât să transforme toate faptele lui în păcate.”
În viziunea acestui preot, un copil conceput în post va avea doar de suferit: „Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată...”.
Alți slujitori ai bisericii afirmă că în Biblie nu se regăsesc menţiuni din care să reiasă că relațiile intime sunt interzise în vreme de post sau de sărbătoare sau că, dacă vor fi concepuți în perioadele respective, copiii se vor naște cu diferite defecte și vor avea probleme de sănătate. Ei apelează tot la cuvintele rostite de Apostul Pavel în Epistola către Corinteni, potrivit cărora, așa cum s-a menționat anterior, relațiile dintre soți pot fi amânate, în anumite intervale, pentru post și pentru rugăciune, dar prin acord comun între ei, nefiind „o poruncă”, ci un îndemn.
De asemenea, preoții mai aduc în discuție și acest aspect: dacă nu țin post ambii soți, iar soția nu își refuză soțul și desfășoară activități sexuale, nu înseamnă că gestul ei a fost un păcat, în condițiile în care nu l-a putut obliga pe acesta să o urmeze și să țină post. În cazul în care un copil este conceput în post, nu înseamnă că este rodul unui păcat săvârșit de ei.
Preotul Maxim Melinti a explicat într-un interviu că majoritatea concepțiilor legate de faptul că este păcat ca un copil să fie conceput în post provin din "cercurile monahale”. Mai mult decât atât, el a spus că venirea pe lume a unui copil, indiferent dacă se realizează în urma conceperii sale într-o perioadă de post sau nu, reprezintă o binecuvântare, iar micuțul nu are nicio vină. În sprijinul precizărilor făcute, a venit cu acest exemplu: „Într-un sat, babele au calculat că fiica lui popa a fost făcută în post. Eu cred că oamenii trebuie să se gândească ce vorbe spun, dar să nu analizeze relațiile sănătoase între soț și soție.”
Citeşte şi: Rugăciuni ale soţilor care nu pot avea copii. Vorbe care dezleagă pântece
Surse: adevarul.ro, altarulcredintei.md, antena3.ro, bibiliaortodoxa.ro, exquis.ro, moldovacrestina.md, spynews.ro, timpul.md
Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com