Ce faci dacă vezi că un alt părinte îşi bate copilul?

Informații și sfaturi din partea Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității

Institutul De Cercetare și Prevenire a Criminalității ne-a oferit următoarele informații și sfaturi: 

O întrebare simplă la prima vedere, dar foarte complicată.
Primul lucru pe care orice adult ar trebui să-l știe, indiferent dacă este părinte sau nu, este că, în România, orice formă de violență asupra copilului, este interzisă prin lege! Cu alte cuvinte, în momentul în care agresezi un copil, fie că este al tău sau nu, comiți o ilegalitate și poți fi pedepsit conform legii. 

Care lege? Principalele acte normative, care conțin aceste prevederi sunt Codul Civil și Legea 272/2004, actualizată în 2016, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Ce înseamna agresiune? Agresiunea poate fi fizică (de exemplu, lovituri sau acte de violență care produc vătămări corporale) sau emoțională (umilire, amenințări etc.)

Am lămurit cele două aspecte, acum să ne întoarcem la întrebare: ce faci dacă vezi că un alt părinte își bate copilul? 
Deși primul impuls ar fi să mergem și să cerem socoteală părintelui abuzator, trebuie să ne păstrăm calmul, să încercăm să păstrăm distanța, astfel încât să nu devenim noi înșine victime ale agresorului și să încercăm să avem un dialog constructiv, astfel încât să-l determinăm să-ți revizuiască singur comportamentul. 

Un aspect pe care martorii la un astfel de eveniment trebuie să-l cunoască este acela că, nu este de ajuns să filmeze sau să fotografieze cu telefonul mobil un astfel de eveniment, iar apoi să le posteze pe rețelele de socializare sau le transmită către presă. Prin acestă activitate ei nu salvează copilul, ba chiar îi încalcă drepturile. Aceste dovezi pot fi utile doar atunci când le punem direct la dispoziția autorităților.

Dacă nu reușim să calmăm situația prin dialog, iar părintele continuă să manifeste comportamente abuzive față de copil, putem suna la 112. Nu trebuie să uitați că, în momentul în care apelați acest serviciu, trebuie să rămâneți în preajma persoanei respective, fără a pierde contactul vizual cu copilul, iar la sosirea polițiștilor, să acceptați să dați o declarație în calitate de martor. Fără aceasta, agresorul ar putea scăpa, iar copilul ar ajunge din nou în mâinile lui. 
Ce face Poliția? În primul rând conduce agresorul la secție, pentru audieri și deschide dosar penal și, bineînțeles, anunță Protecția Copilului, astfel încât și aceștia să demareze o anchetă.

Poate fi reținut un părinte că și-a bătut copilul? Da, dacă din ancheta polițiștilor reiese că acesta a săvârșit infracțiuni prevăzute de Codul penal (ex: relele tratamente aplicate minorului, punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, vătămarea corporală din culpă, vătămarea corporală, lovituri cauzatoare de moarte etc). 

Informații și sfaturi din partea psihologului

Doamna Daniela Nicoleta Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®, Webmaster: www.jacques-salome.ro, www.danieladumitrescu.blogspot.com:  

Pentru orice om rezonabil o scenă de violenţă produce o reacţie emoţională fie de furie sau întristare, fie de indignare sau revoltă. Pasivitatea în faţa violenţei nu este o soluţie, pentru că indirect legitimează actul produs. Întrebarea dvs. vizează un act destul de dur pentru discutăm deja despre "bătaie", deci intervenţia ar trebuie să decurgă cu necesitate în acest caz. Problema care se ridică este cum să faci această intervenţie fără să produci un rău mai mare, fără să escaladezi conflictul sau fără să te pui în pericol, devenind poate la rândul tău fie victimă, fie agresor. 

Din păcate, oamenii evită să se implice tocmai pentru că se tem de consecinţe. Dincolo de asta, există şi ideea preconcepută că nu ar trebui să intervii în chestiuni care nu te privesc. Aici avem deja o confuzie care trebuie clarificată: nu intervenim într-o chestiune personală, ci intervenim într-o situaţie de abuz, de violenţă asupra unui copil care este clar într-o poziţie vulnerabilă faţă de un adult şi intervenim într-o situaţie care încalcă până la urmă legislaţia în vigoare. Poate că sesizăm mai uşor ilegalitatea altor comportamente spre ex. un furt, dar suntem destul de ezitanţi în faţa cazurilor de agresiune fie ea verbală sau fizică.
Premisa de la care pornesc este că "Niciun comportament, indiferent cât de grav, enervant, negativ este NU justifică violenţa!" Până la urmă, ce poate să fi făcut un copil atât de dramatic, încât să fie pocnit în public cu o palmă sau poate chiar mai multe? Din păcate, încă vedem educaţia ca pe o formă de corecţie, nu ca pe o formă de construcţie, încă vedem copilul ca pe un individ care trebuie pus la punct, nu ca pe un viitor adult în care trebuie să plantăm acum ceea ce vrem să vedem în el mâine. Dacă acum plantăm violenţă, mâine cu siguranţă o vom primi înapoi. Lipsa reacţiei în faţa abuzului, tocmai această toleranţă în faţa unor gesturi agresive arată până la urmă nivelul de civilizaţie al comunităţii.
A doua chestiunea asupra căreia ţin să trag un semnal de alarmă, este faptul că dacă în public un adult îşi permite o asemenea corecţie, îmi este greu să-mi imaginez că este blând şi tandru acasă, atunci când copilul nu se comportă conform aşteptărilor lui.

Dacă eşti martorul unei scene de violenţă faţă de un copil, iată câteva recomandări înainte de a interveni :
- Nu fiţi furioşi la rândul vostru, nu interveniţi dacă sunteţi încă sub impact emoţional pentru că astfel veţi avea toate şansele să amplificaţi tensiunea momentului. O abordare calmă şi respectuoasă este cea mai bună variantă;
- Încercaţi să observaţi puţin scena înainte de a interveni pentru a avea o perspectivă ceva mai amplă. Acest moment vă va oferi şi răgazul să vă liniştiţi eventualele impulsuri emoţionale şi să vedeţi posibilii aliaţi;
- Atenţie la victimă, respectiv la copil, pentru că el este până la urmă persoana vulnerabilă, aşa că eu recomand un cuvânt bun de spus şi copilului;
- Evitaţi contrazicerea cu agresorul, nu veţi face decât să-l înfuriaţi şi mai tare;
- Dacă situaţia se alterează, nu ezitaţi să apelaţi la intervenţia poliţiei.

Sugestii de intervenţie:

- Cea mai simplă formă de intervenţie este fixarea privirii pe agresor. Ne oprim din ceea ce facem şi fixăm dezaprobator adultul. De obicei, atunci când se simt priviţi, oamenii se jenează şi renunţă la comportament. Această sugestie nu vizează focalizarea privirii în sensul de "curiozitate", de spectacol gratuit sau de share-uit pe reţelele de socializare, ci o privire susţinută, poziţionată care să inhibe comportamentul agresiv. Apoi putem să ne apropiem uşor de scenă, foarte lent şi doar câţiva paşi, urmărind evoluţia conflictului, fără să avem neapărat intenţia de a interveni, ci de a reduce agresorului "câmpul de luptă". De cele mai multe ori, o astfel de abordare strict comportamentală reduce în mod considerabil reacţia agresorului.

- Dacă decidem că putem interveni şi verbal, atunci este recomandat un ton calm şi înţelegător, din care să reiasă chiar intenţia de ajutorare, nu te pedepsire a agresorului: "Totul este ok? Totul este în regulă?", "Vă pot ajuta cu ceva?", "Aveţi nevoie de ajutor? Pare că aveţi o dificultate cu cel mic. S-a întâmplat ceva?"

- O abordare ceva mai relaţională şi mai suportivă ar fi: "Imi amintesc când copilul meu era de aceeaşi vârstă. Este o perioadă tare dificilă. Poate să-ţi întindă nervii la maxim! Sunteţi ok? Vă pot ajuta cu ceva?"

- O altă variantă ar fi cea în care ne adresăm ambelor persoane implicate. Spre exemplu, către părinte: "Aveţi nevoie de ajutor? Este totul ok?" sau orice dintre variantele de mai sus, iar apoi către copil "Şi tu eşti bine? Ce s-a întâmplat?". Nu vă aşteptaţi neapărat ca acel copil să şi răspundă. Este foarte posibil să fie sub stare de şoc, însă faptul că cineva i-a acordat atenţie îi va face foarte bine, din punct de vedere emoţional. Apoi, puteţi să normalizaţi un pic comportamentul copilului care a produs conflictul: "Văd că ai dărâmat raftul de produse. Nu-i nimic. Se mai întâmplă. Chiar şi mie mi s-a întâmplat săptămâna trecută. Bine că nu te-ai rănit! Probabil că mama ta s-a speriat foarte tare... şi cred că şi tu! Hai să vedem pe cine putem să chemăm să ne ajute cu produsele astea. Le putem pune împreună la loc". De altfel, focusarea pe soluţii poate să fie şi ea o alternativă foarte bună.

Sigur că niciuna dintre aceste intervenţii nu garantează un efect standard, ele putând fi coroborate în funcţie de specificul situaţiei, dar în orice intervenţie trebuie să avem în minte principiul "Safety first" - adică siguranţa personală este prioritate zero!

Mulțumim colaboratorilor noștri pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.