Bunicul meu mă speria. Și nu doar eu eram îngrozită de el. Părea să aibă o influență asupra tuturor, chiar și asupra bărbaților care erau mult mai masivi și mai puternici decât el. Era o regulă nescrisă în familie, și anume să nu-l supărăm niciodată. Așa că, atunci când am sugerat că comportamentul lui față de mine și față de ceilalți copii din familie era „pervers”, am învățat repede să nu mai sugerez asta niciodată.
Stereotipul unui abuzator în familie este că este manipulator și pare normal, „la fel ca toți ceilalți”. Atunci când iese la suprafață faptul că mai mereu au făcut, de fapt, rău celor din jur, toată lumea rămâne șocată. „Cum? Că părea atât de iubitor”, „Dar ce bland si grijuliu era”, „Parea ultima persoană care ar fi fost capabilă să facă rău cuiva”.
Dar bunicul meu nu s-a încadrat niciodată în acest tipar. Nu a încercat niciodată să își ascundă pornirile. Era ceea ce adulții din familia mea descriau, cu afecțiune, ca fiind „un moș pervers”. În mod constant atingea alte femei, le pipăia și făcea remarci sugestive. Acest lucru era văzut ca o trăsătură înduioșătoare, amuzantă, chiar și de unele dintre femeile pe care le atingea. „Nu vrea să facă rău”, „Se joacă doar” și „Oamenii trebuie să mai știe și de glumă” erau frazele pe care le tot auzeam când venea vorba de comportamentul bunicului meu.
Bunicul meu nu a încercat niciodată să ascundă ce persoană îngrozitoare era
De fapt, a fost obraznic și fără rușine toată viața lui. Era cunoscut faptul că obișnuia să o bată pe bunica mea și pe copiii lor. Am crescut auzind povești despre cum îl bătea pe tatăl meu în copilărie, până la a-i sparge nasul. Odată chiar a apăsat fața tatălui meu în grătarul șemineului când acesta era aprins. Uneori, pedepsele sale erau sadice, una dintre ele fiind aceea că îl biciuia pe tatăl meu cu o curea, iar dacă acesta striga de durere, îl biciuia și mai tare.
Dar această poveste tulburătoare a fost cumva romanțată. A suferit un atac cerebral care i-a „transformat personalitatea”. Și-a dat seama că a greșit și nu și-a mai bătut niciodată soția sau copiii. Nu a fost deloc o coincidență faptul că accidentul vascular cerebral a avut loc în momentul în care fiii săi deveneau bărbați. Deloc. Eu cred sincer că faptul că aceștia erau suficient de mari pentru a riposta, a fost motivul real pentru care a încetat să-i mai bată.
Citește și: 5 fetițe din Olt acuză un șofer de microbuz de agresiuni sexuale, însă autoritățile nu le dau crezare
Abuzurile lui nu au rămas doar în familie. Au existat zvonuri că ar fi violat oameni în tinerețe, dar, din nou, povestea a fost spusă în așa fel încât, cumva, nimeni nu a abordat niciodată aceste zvonuri. „A fost în trecut”, „Era tânăr” și „Erau alte vremuri” au fost fraze repetate de nenumărate ori, care i-au servit drept protecție. Volubil, vulgar și nepotrivit din punct de vedere sexual - era evident că acest bărbat era un prădător!
Ca și copil, m-am simțit atât de frustrată și confuză. Mă făcea să mă simt inconfortabil și se interesa prea mult de mine. Nu puteam înțelege de ce eram singura care îl vedea așa cum era și de ce nimeni nu mă asculta.
Am început chiar să cred că totul era în capul meu. Când toată lumea din jurul tău se comportă ca și cum ai fi prea sensibilă și încearcă să te facă să crezi că poate exagerezi și lucrurile nu stau chiar așa cum ți le închipui, începi să crezi asta. Poate că era adevărat că nu voia să facă rău. Poate că trebuia să învăț să accept o glumă. Și chiar am încercat. Dar nu puteam să văd ce era amuzant în faptul că propriul meu bunic mă pipăia și mă făcea să mă simt inconfortabil.
Într-o zi am făcut scandal. Plecam de la niște ruda la care mersesem în vizită, iar el a venit în spatele meu și m-a apucat de sâni. Durerea, fizică și emoțională, pe care am simțit-o a fost atroce. Aveam doar treisprezece ani și nu înțelegeam ce tocmai se întâmplase. Dar am înțeles că nu era corect.
Adulții din familie s-au grăbit să îl liniștească: „Oh, știm că te jucai doar. Nu-ți cunoști propria putere!”, „E doar supărată pentru că ai rănit-o din greșeală, asta e tot! Va fi bine”. Dar eu nu eram bine. M-am învinovățit pentru acel incident timp de mulți ani. Am reacționat exagerat. Aș fi putut să-i fac probleme. O parte din mine ar fi vrut să-l bage în bucluc. Cealaltă parte din mine știe că nu s-ar fi întâmplat poate nimic, pentru că nici măcar dovezile concrete nu erau suficiente pentru ca necazurile să îl prindă din urmă. Până în acest moment, singura dovadă pe care o aveam era considerată slabă. Făcea destule lucruri care nu erau tocmai în regulă, dar nu suficiente pentru a plăti pentru faptele sașe așa cum ar fi meritat.
Îi era atât de ușor să scape basma curată din toate situațiile inconfortabile în care îi punea pe cei din jur...
Asta până într-o zi, când sora mea mai mică, foarte curajoasă, a nu a mai tăcut. La vârsta de opt ani, a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă adulții din familie, dar au refuzat să facă. A protejat copiii. Eu nu am fost prezentă în acel moment. Îmi inventasem o scuză legată de temele pentru acasă ca să nu fiu nevoită să îl vizitez. Din câte știam eu, eram singurul copil din familie față de care se purta necorespunzător. Dacă aș fi știut adevărul, nu aș fi lăsat-o pe sora mea mai mică să meargă singură acolo și să fie nevoită să facă față fără ca cineva să îi fie alături.
Citește și: 7 lucruri pe care părinții ar trebui să le facă pentru a-și proteja copiii împotriva abuzului sexual
Vărul nostru se căsătorise cu o femeie care avea deja copii. Doi dintre acești copii erau fete care erau aproape de vârsta surorii mele. În timp ce se jucau împreună în casa bunicului meu, cea mai mare dintre fete i-a spus surorii mele că bunicul meu îi atinsese „zonele intime”. Cea mai mică, care avea patru ani, a dezvăluit, de asemenea, că îi făcuse același lucru.
Deși sora mea fusese condiționată toată viața să se îndoiască de propria percepție asupra comportamentului bunicului meu, ea a acționat cu o asemenea siguranță! Le-a spus părinților noștri ce s-a întâmplat și a chemat poliția.
Dar încă o dată, nu bunicul meu a suferit consecințele. Întreaga familie a făcut-o mincinoasă pe sora mea și a încercat să o intimideze pentru a da înapoi. Le-au amenințat pe fete, acuzând-o chiar pe cea mai mare că este „prea sexuală” pentru că îi plăcea să stea în poala unchiului ei. Avea șapte ani. Și era de culoare. Cred că acest lucru a fost un factor important în motivul pentru care au încercat să-i sexualizeze comportamentul. De asemenea, cred că a fost unul dintre motivele pentru care bunicul meu abuza de ea. Nimeni nu o plăcea pentru că era diferită de restul familiei.
Niciunul dintre adulți, nici măcar părinții mei, nu-i proteja pe copii. Au permis ca sora mea și cele două fete să fie strigate, insultate și învinuite. Oricât de mult au încercat, nu au putut să o oprească pe sora mea. Ea a fost o avocată a fetelor și a vorbit cu curaj despre abuzurile pe care le suferise ea însăși. Acest lucru a părut să îi determine și pe alți copii din familie să iasă în față, inclusiv pe cealaltă soră a mea.
Am întrebat-o pe mama mea dacă ar trebui să ies și eu în față. Ea m-a descurajat. Eram atât de confuză și doborâtă de ani de zile de condiționări. Iar el nu-mi făcuse rău în felul în care au relatat fetele. Nu a mers niciodată atât de departe. Ca adult, înțeleg că sentimentul de disconfort a fost prea mare. Dar, copil fiind, îmi comparam experiențele cu ale altora și mă convingeam că exagerez.
Deși am depus mărturie la poliție despre lucrurile la care am fost martoră la hărțuirea și comportamentul nepotrivit al bunicului meu față de femeile din familie și din afara acesteia, nu le-am spus niciodată ce mi s-a întâmplat. Tatăl meu a fost prezent la interogatoriu și m-a descurajat să dezvolt modul în care bunicul meu făcea în mod regulat remarci sexuale despre corpul meu și îmi plesnea posteriorul într-un mod agresiv și nepotrivit.
Cazul a ajuns în instanță și marea majoritate a familiei era de partea lui. Chiar și mătușile și unchii mei l-au susținut, în ciuda faptului că unii dintre copiii lor fuseseră abuzați. Am fost devastată, dar nu am fost surprinsă de loialitatea lor față de el. Deși încă mă simt furioasă și dezamăgită de adulții din familia mea, înțeleg că nu voiau să îi facă rău bunicului meu. Și poate că nici nu voiau să creadă că totul este adevărat. Asta nu le justifică acțiunile, dar nu cred că și-au dat seama, în mod conștient, că știau că în familie era un pedofil.
Bunicul meu reușea să scape mereu fără să sufere consecințele pentru faptele sale
Putea convinge oamenii să-i fie loiali, în ciuda faptului că era în mod deschis crud și prădător. Cu ajutorul membrilor familiei, a reușit să mă convingă că aveam un fel de defect de personalitate care mă făcea să-i percep comportamentul în mod incorect. Dar eu percepusem totul corect. Și cu siguranță că și sistemul de justiție ar fi făcut la fel.
A fost condamnat, în cele din urmă, la cinci ani de închisoare, dar aceasta a fost redusă la doi ani din cauza vârstei sale. A fost eliberat mai devreme pentru „bună purtare” și a executat în total optsprezece luni. Familia l-a primit înapoi cu brațele deschise. Între timp, victimele sale au rămas nesprijinite.
A primit protecție în închisoare, deoarece și-a folosit abilitățile de intimidare și înșelăciune pentru a urca în vârful ierarhiei. Când a fost eliberat, și-a dorit cu disperare să se întoarcă acolo unde era respectat și protejat. A decis că va încălca condițiile de eliberare pe cauțiune și se va apropia de nepoatele sale. El a spus deschis familiei că intenționează să facă acest lucru. Când am auzit că acestea erau intențiile sale, eu, părinții mei și surorile mele am fost nevoiți să fugim din casa noastră. Între timp, el a rămas protejat și susținut de restul familiei.
Inevitabil, a continuat să recidiveze. S-a împrietenit cu vecinii săi în vârstă și a abuzat de nepoata acestora. S-a întors la închisoare pentru o perioadă scurtă de timp, iar când a fost eliberat, a fost îngrijit într-un azil de bătrâni până la moarte.
În ciuda faptului că a fost în închisoare de două ori, nu a executat niciodată toți cei cinci ani din sentința inițială. Între timp, victimele sale au executat o pedeapsă mult mai aspră. Complet lipsite de sprijin, eu și surorile mele am fost nevoite să parcurgem propriile noastre drumuri de vindecare și să plângem pentru copilăria pe care nu am avut-o niciodată. Am pierdut legătura cu verii mei, dar bănuiesc în mare parte că și ei au simțit același lucru.
Principalul sfat pe care îl pot da copiilor în legătură cu abuzul este să vorbească!
Să nu le fie teamă să spună prin ce trec. Acesta este un sfat corect, dar trebuie să fie urmat de încredere și sprijin din partea celor din jur.
În cadrul unui studiu numit „The Truth Project”, s-a constatat că multe victime ale abuzurilor sexuale din copilărie nu au fost crezute de familie. În urma studiului, s-a constatat că 42% dintre victime au probleme cu relațiile în viața de mai târziu și că 22% dintre acestea au încercat să se sinucidă. Cine știe cum ar putea fi influențate aceste statistici dacă i-am crede și sprijini pe copii și dacă am înțelege semnalele pe care abuzatorii le transmit.
Până în ziua de azi există oameni care nu mă cred pe mine și pe ceilalți copii pe care bunicul meu i-a abuzat. Răul este ireparabil. Totuși eu sunt unul dintre cei norocoși. Am beneficiat de multă terapie, iar acum am ajuns la pace cu tot ce s-a întâmplat. Dar cicatricile au rămas și nu-mi voi recupera niciodată copilăria. Iar pentru o mulțime de oameni a căror copilărie a fost furată de abuzuri, atunci când nu sunt crezuți, le este furată și viața de adult.
*Articol tradus și adaptat după un material publicat în scarymommy.com.
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
