Accidentele copiilor, vina parintilor?

Conform Societatii Regale pentru Prevenirea Accidentelor, in fiecare an mai mult de 1 milion de copii sub 15 ani sunt supusi accidentarilor si ajung la urgenta dupa o ranire acasa sau in preajma locuintei (date valabile pentru Marea Britanie). Se pare ca cel mai mare risc il prezinta accidentarile domestice in grupul de varsta 0-4 ani. De multe ori, statisticile nu au o precizie atat de mare deoarece, mai ales in mediul rural, accidentarile nu sunt declarate si problemele de sanatate sunt remediate/tratate la domiciliu.

A cui este vina? Desi copiii sunt cei care "cad prada" diverselor situatii, parintii sunt intotdeauna responsabili de siguranta si integritatea corporala a minorilor. Si din punct de vedere legal, acest concept este prezentat sub forma termenului de neglijenta in Codul Civil dupa cum urmeaza:

"Articolul 508

Conditii.
(1) Instanta de tutela, la cererea autoritatilor administratiei publice cu atributii in domeniul protectiei copilului, poate pronunta decaderea din exercitiul drepturilor parintesti daca parintele pune in pericol viata, sanatatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuziva, prin neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor parintesti ori prin atingerea grava a interesului superior al copilului.
(2) Cererea se judeca de urgenta, cu citarea parintilor si pe baza raportului de ancheta psihosociala. Participarea procurorului este obligatorie.

Potrivit art. 398 Noul Cod Civil, derogarea de la regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti are la baza doar motive privind interesul superior al copilului, iar nu dorintele parintilor, care, nu de putine ori, pot fi egoiste si posesive.
Cu toate acestea, pot interveni si situatii obiective care sa faca imposibila exercitarea autoritatii parintesti de ambii parinti, acestea fiind prevazute de art. 507 Noul Cod Civil, care vor conduce la dispunerea exercitarii acesteia de unul singur dintre parinti, indiferent daca parintii sunt casatoriti sau nu."

Termenul de neglijenta parentala nu are insa o definitie exacta si poate desemna, dupa caz, o actiune sau dimpotriva o inactiune care afecteaza negativ bunastarea fizica sau psiho-emotionala a copilului. Aceasta se manifesta diferit, desigur, in functie de varsta si gradul de responsabilizare al copilului; de exemplu, in cazul unui nou-nascut este neglijenta lasarea nesupravegheat la baie, in timp ce pentru un copil sub 7 ani poate fi considerata neglijenta lasarea cateva ore fara supraveghere din partea unui adult. Dificultatea principala consta in a diferentia (in special de catre autoritati), a discerne intre forma intentionata si cea neintentionata, intre  forma sporadica si cea devenita obicei. De cele mai multe ori, din pacate, doar neglijenta cu impact negativ pe termen lung este vizibila.

Majoritatea parintilor s-au confruntat, cel putin o data, cu asemenea evenimente de tip accidentare, de obicei lipsite de intentie. Dar culpa exista pentru ei si persista foarte mult timp ulterior si reaminteste constant de emotiile puternice izvorate imediat dupa episodul accidentului, mai ales ca cel drag a suferit in urma faptelor noastre. Aceasta culpa indica si o introspectie importanta legat de risc: cand ceva merge gresit/prost, dureaza mult timp sa redobandesti o perspectiva echilibrata. Pentru ca ajungi apoi sa crezi ca tragediile pandesc la tot pasul si o atitudine paranoica manata de flashback-urile accidentului ajunge sa iti guverneze viata, actiunile de zi cu zi. Te trezesti urmarindu-ti fiecare mic gest si prevenind din rasputeri orice posibil lucru care ar putea duce la o nefasta repetare a sa.

Doamna Daniela Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®,  www.danieladumitrescu.blogspot.ro, www.facebook.com/FericitiCeiCeComunica?ref=hl completeaza:

"Parintii au ca responsabilitate asigurarea unui mediu sigur, securizat pentru copil. Copiii, indiferent de varsta, trebuie sa aiba posibilitatea de a explora mediul inconjurator, fara riscul accidentarii. Astfel, obiectele fragile, colturile mobilierului, suprafetele alunecoase, prizele neprotejate sau prezenta unor substante periculoase la nivelul copilului sunt doar cateva exemple de posibilitati cu potential de accidentare, care intra in sarcina parintilor sa le gestioneze. Atunci cand exista un copil, mai ales la varste prescolare sau scolaritate mica, trebuie sa primeze securitatea si nu estetica. Poate ca este mai frumoasa o gresie foarte lucioasa, dar este foarte periculoasa pentru copil, asa ca este de preferat o suprafata poate mai putin aspectuoasa, dar mai sigura! Parintii pot fi considerati responsabili atunci cand trateaza cu superficialitate sau chiar ignora astfel de situatii." 

Citeste si: Primul ajutor pentru copilul tau: 5 accidente care ar putea sa se intample  

Factori care influenteaza aparitia accidentelor

Majoritatea accidentelor, conform statisticilor, se petrec dupa-amiaza tarziu si seara devreme, vara, in timpul vacantelor scolare si in weekend-uri. Factori cum sunt stresul, un deces in familie, imbolnavirile cronice, lipsa unui domiciliu sau mutarea intr-o noua locuinta cresc sansele ca copilul sa sufere un accident. Unele accidente se petrec cand rutina este schimbata sau cand intervine graba. Distractiile si supravegherea inadecvata sunt adeseori cauza; s-a constatat in ultima perioada o crestere semnificativa in accidentele de tip cadere la locul de joaca si a accidentarilor in casa deoarece mamele/tatii au fost distrasi de mesaje text sau e-mail-uri pe mobil (se pare ca a crescut cu 1/3 numarul de copii internati in spital in ultimii 3 ani). Amenajarea precara a locuintelor, supraaglomerarea spatiului de locuit conduc de asemenea la un numar sporit de accidentari, iar in unele cazuri acestea apar in urma unei familiarizari slabe cu imprejurimile, de exemplu, cand vizitati prieteni sau rude sau in vacanta.

Citeste si: Siguranta copilului: accidente la care nu te gandesti cand masina stationeaza 

Sfaturi pentru parinti

Doamna Daniela Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®,  www.danieladumitrescu.blogspot.ro, www.facebook.com/FericitiCeiCeComunica?ref=hl ne ofera urmatoarele sfatruri: 

"In primul rand, copilul trebuie scos din situatia periculoasa, la nivel fizic. Daca a cazut ceva peste el, indepartezi obiectul, daca a cazut in apa, il scoti de acolo etc. - adica ii asiguri confortul fizic si indepartezi pericolul. Apoi, parintii trebuie sa-i asigure confortul emotional, sa-l linisteasca, iar de cele mai multe ori este suficient sa fie luat in brate.

In cazul unei situatii periculoase, parintii trebuie sa fie capabili sa gestioneze doua aspecte: pe de o parte emotia copilului, dar, la fel de important, este si propria reactie, propria emotie, propria teama, anxietate, frica. Adesea, parintii au reactii nepotrivite fata de copil, rezultate din proasta gestionare a propriilor simtaminte. Spre exemplu, parintii incep sa certe copilul, sa-i faca morala, sa tipe sau chiar sa-l bruscheze, aceasta fiind o manifestare a fricii personale, accentuand astfel disconfortul copilului, care tocmai a trecut printr-o situatie dificila, asa ca nu de o cearta are nevoie! De multe ori, mama este cea care se sperie, avand o reactie emotionala disproportionata fata de incidentul produs, astfel ca si copilul incepe sa planga, nu neaparat pentru ca il doare, ci pentru ca frica de pe chipul mamei il anxieteaza. Vad adesea pe strada copii care incep sa paseasca si cad, iar mamele sar rapid, ingrijorate, il ridica mult prea repede de jos, atat de repede incat copilul nici nu stie ce i s-a intamplat, iar copilul abia atunci incepe sa planga, din cauza preciptarii materne.

De asemenea, o alta greseala frecventa pe care o fac parintii este sa-i interzica copilului sa planga sau sa-i ceara sa se opreasca. Copiii au nevoie sa planga in aceste momente, pentru a descarca emotia puternica resimtita. Lasati-l sa planga si el se va linisti singur, in mod natural. Plansul, in acest context, este o reactie fiziologica fireasca, asa ca interzicerea plansului este in total dezacord cu functionalitatea corpului. Este ca si cum ai cere corpului sa nu simta durerea, atunci cand e lovit! "Iti interzic sa te doara, desi te-ai lovit!" este la fel de absurd ca "Opreste-te din plans, gata, a trecut!"

Apoi, parintii nu trebuie sa nu se cearte intre ei si sa inceapa sa dea vina unul pe celalalt: "Tu esti de vina ca s-a lovit copilul, pentru ca tu ai lasat usa deschisa!", "Ba nu, tu esti de vina pentru ca nu l-ai tinut in brate" si tot asa. Nu mai conteaza cine este de vina, conteaza sa minimizam pe cat posibil efectele, sa linistim copilul si sa decidem apoi ce putem sa facem pentru ca astfel de situatii sa nu se mai repete.

Le recomand parintilor sa priveasca lumea de la nivelul copilului si sa inteleaga faptul ca nevoia de explorare a copilului e insatiabila. Copilul se va agata de orice cablu, orice colt, orice perdea, orice obiect, orice sansa de catarare si nu va fi el de vina daca este pus in pericol astfel. Recomand parintilor sa incerce sa vada lumea prin ochii lacomi ai copiilor care vor sa atinga tot, sa guste tot, sa intre in contact cu tot. Sa se aseze pe vine si sa se uite de jur-imprejur pentru a evalua care sunt tentatiile si riscurile mediului. Cele mai multe accidente au loc in casa, asa ca reevaluati spatiul casei, din perspectiva copilului, nu a adultului. Supravegheati copiii pentru ca, uneori, o clipa de neatentie poate sa insemne multa suferinta."

In final, trebuie sa retineti ca cei mici sunt mai inclinati sa isi asume riscuri sau sa se comporte necorespunzator cand atentia parintilor este indreptata in alta parte. Ei tanjesc dupa atentie si, cand nu o primesc de la parinti, pot sa intreprinda lucruri periculoase pentru a o capta. Supravegherea este esentiala pentru a va asigura ca cei mici nu sunt expusi unui risc semnificativ in casa, pe drum sau la joaca. 

Citeste si: Sfaturi pentru siguranta bebelusului in casa  

Multumim doamnei Daniela Dumitrescu pentru ajutorul acordat in realizarea articolului. 

Surse:

www.dailymail.co.uk; www.rospa.com; http://rethinkingchildhood.com