8 idei geniale de a refolosi lucrurile vechi ale copilului

8 idei geniale de a refolosi lucrurile vechi ale copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă ești tentată să scapi cât mai rapid de lucrurile vechi ale copilului, ține cont de faptul că unele dintre ele pot fi transformate în obiecte noi, care îți vor fi oricând de folos. Fie că este vorba despre obiecte de decor, de jucării pentru copil, de noi spații de depozitare sau de ustensile pentru menținerea curățeniei, acestea nu vor fi greu de confecționat și nu necesită materiale suplimentare costisitoare. Nu mai sta pe gânduri, inspiră-te din sugestiile de mai jos și convinge-te pe deplin că există multe moduri ingenioase pot fi refolosite lucrurile vechi ale copilului.

„Șerpișorul zâmbăreț”

Când ai copii, este inevitabil să nu te confrunți cu desperecherea șosetelor.
În loc să te superi și să vrei să arunci șosetele ce nu mai au pereche, gândește-te că din ele ai putea obține o pernuță simpatică sau o jucărie.
Astfel, alături de șosete cât mai colorate, vei mai avea nevoie și de alte materiale pentru a obține un șerpișor multicolor. După ce îl vei finaliza, vei vedea cât de ingenios poți refolosi niște lucruri ale copilulul tău pentru a crea chiar pentru el un obiect ce va fi cu siguranță îndrăgit.
Iată de ce vei avea nevoie pentru a obține șerpișorul:
• o mașină de cusut
• ață
• ac de cusut
• foarfecă
• nasturi
• cam 12 cm de panglică roșie
• material pentru umpluturi

Se va lucra în mai multe etape:
• Se vor selecta 10 șosete de dimensiuni aproximativ egale.
• Șosetele vor fi tăiate pe lățime, în fâșii de 8-10 cm. Surplusurile vor fi îndepărtate.
• Fiecare bucată din șosete va fi tăiată pe lungime, astfel încât să nu mai aibă aspect circular. Bucățile vor fi cusute împreună, de-a lungul părților de sus și de jos. Când coși, ai grijă ca părțile din față ale fiecărei șosete să fie față în față.
• După ce toate bucățile de șosete sunt cusute împreună va trebui să faci un semn pentru a ști unde ar trebui sa fie limba șarpelui. Pentru a face acest lucru, îndoaie fiecare bucată pe lungime. Îndoaie pe jumătate, tot pe lungime și vei face iar un semn în partea de sus a fiecărui strat, unde se încrețește.
• Vei tăia din panglica roșie un „v" în formă inversă.
• Partea plată a panglicii va fi cusută în partea de sus a formei obținute prin coaserea șosetelor, pe față, la o distanță de aproximativ 5 mm față de locul ce a fost marcat anterior.
• Ia doi nasturi și îi vei coase (de mână sau la mașina de cusut) dedesubtul panglicii roșii, pe orizontală. Aceștia vor fi ochii șarpelui.
• Îndoaie șarpele pe lungime, cu panglica roșie dispusă în interior. Coase în partea de sus și pe o parte laterală acestuia, lăsând o rezervă de aproximativ 5 mm.
• Șarpele va fi întors cu partea dreaptă în afară. Panglica roșie și ochii din nasturi vor trebui să fie acum în exterior.
• Șarpele va fi umplut cu materialul special.
• Odată ce șarpele este bine umplut, va trebui să coși deschizătura rămasă la capătul său.

Sosetele vechi ale copilului pot fi refolosite

Mini-vaze

Probabil că te-ai săturat să tot dai prin casă de vechile borcane de hrană pentru bebeluși. Le poți găsi însă o utilizare neașteptată: le poți transforma în niște mini-vaze, care vor fi efect în orice loc din casă.
Pe lângă borcănelele respective, va trebui să mai ai la îndemână un castronel și niște vopsea. Vopseaua va fi pusă într-un castronel.
Va trebui să ții borcanele într-o parte și să le cufunzi, pe rând (cu partea inferioară), în vopseaua aleasă.
Pune borcanele proaspăt vopsite pe un suport și lasă-le să se usuce peste noapte.

Mini-vaze din borcane

Vechile creioane cerate ale copilului pot fi refolosite pentru a obtine o lumanareLumânări multicolore din creioane cerate

Micuții adoră creioanele cerate, dar când acestea încep să se deterioreze nu le mai plac și le fac uitate într-un colț din casă.
Desigur că vei fi tentată să le arunci ca să nu mai fii nevoită să aduni în casă tot felul de lucruri inutile, dar înainte de a proceda așa ia în calcul următoarea sugestie: din creioane cerate topite poți confecționa niște lumănări homemade, ce pot înveseli decorul din orice încăpere a casei.
Pentru a putea obține asemenea lumânări, îți trebuie:
• creioane cerate
• pahare de sticlă (preferabil nu din cele înalte)
• fitile pentru lumânări
• pahare din hârtie
• bețișoare de la înghețata pe băț
• un cuptor cu microunde
• un cutter

Vei lucra apoi urmând instrucțiunile de mai jos:
• Inițial vei îndepărta hîrtia de pe creioanele cerate (fie te vei folosi de un cutter, fie le vei înmuia în apă)
• În paharele de hârtie vor fi puse bucăți din creioanele cerate, iar acestea vor fi puse la microunde pentru aproximativ 1 minut (până când ceara din care sunt confecționate creioanele începe să se topească). Ceara rezultată va fi amestecată cu bețișoarele de înghețată și va fi iar pusă la microunde, pentru încă 30 de secunde.
• Ceara din paharele de hârtie va fi turnată, fie în câte un strat, fie în mai multe, în paharele de sticlă. În amestecul din pahare se va introduce și câte un fitil de lumânare.
• Produsele rezultate vor fi lăsate la întărit.

Coș făcut dintr-o cutie rămasă de la scutecele copilului

Dacă ai la dispoziție o cutie din carton rămasă de la scutece, nu te grăbi să o arunci. Din contră, o poți refolosi într-un mod ingenios, obținând un spațiu suplimentar de depozitare.
Tot ce vei avea de făcut este să faci rost și de niște sfoară și de un pistol cu lipici (la cald).
Pe cutia de carton vei aplica, de jur-împrejur, câteva puncte de lipici, cu ajutorul unui pistol de lipit la cald. Ulterior, vei lua ghemul de sfoară și o vei fixa pe punctele de lipici. Lasă totul să se usuce bine.

Pămătuf pentru șters praful

Cu ajutorul unor resturi de flanel, (ai nevoie de 4 bucăți cu dimensiunea de 18X18cm și de alte 4 bucăți de câte 10X18 cm) rămase de la lucrușoarele de copil pe care nu le mai folosiți și a unui mâner de plastic (special pentru pămătufuri de șters praful) îți poți confectiona un pămătuf de șters praful, ușor de manevrat și practic.
Cum vei proceda:
• Așează două bucăți mai mici de flanel peste alte două bucăți mai mari, centrându-le pe cele mici în partea de sus. Procedează la fel și cu celalalte bucăți rămase.
• Coase la un loc bucățile de flanel. Vei suprapune apoi cele două seturi unele peste celelalte, cu bucățile mai mici în partea superioară și în cea inferioară.
• Urmează să înveliți mânerul de plastic în bucățile de flanel. Îndoiți bucățile mai mici de material pe o parte, aliniatți bucățile în formp de furcă ale mânerului la capătul bucaților de material, centrându-le către partea din mijloc, acolo unde se îmbină.
• Trasați un semn de-a lungul părților în formă de furcă, lăsând spații acolo unde se află zonele curbate ale mânerului. Îndoiți bucățile mici de material pe partea opusă și trasați un alt semn.
• Îndoiți părțile de sus și de jos ale bucăților mai mici de flanel pe o parte și le veți coase de-a lungul marcajelor, cuprinzând toate cele patru straturi de flanel.
• Deschideți partea de sus și cea de jos a locului în care se suprapun bucățile mai mici de flanel și aplatizați. Strecoară mânerul de plastic în materialul de învelit, între cele patru bucăți mai mari de flanel.
• Începând cu partea de sus a primului strat al bucăților mai mari de flanel, începe să tai aproximativ 2 cm de material, din marginile de pe ambele laturi.
• Continuă să tai un fel de franjuri în toate straturile de flanel, având grijă ca fiecare să fie cu aproximativ 2 cm și jumătate mai scurt decât stratul de dedesubt.
• Întoarce dispozitivul de șters pe partea cealaltă și continuă să decupezi franjuri. Începând cu stratul cel mai îngust, taie bucăți aflate la o distanță de aproximativ 1 cm unele față de altele.
• Vei proceda la fel cu toate straturile de material, astfel încât să existe franjuri pe ambele părți ale dispozitivului de șters praful.

Suport pe bază de piese Lego, numai bun pentru depozitarea cheilor

În mod sigur că ție sau altor membrii ai familiei vi s-a întâmplat cel puțin o dată să rătăciți cheile. Pentru a le avea cât mai la îndemână poți să confecționezi un suport pe care să le așezați. Acesta poate fi obținut cu ușurință prin refolosirea unor lucruri mai vechi ale copilului:câteva piese de Lego.
Inițial va trebui să ai la dispoziție niște piese mari de Lego, care să poate fi îmbinate pentru a forma un pătrat sau un dreptunghi. După aceea, suportul propriu-zis va fi fixat pe un perete, preferabil cu ajutorul unui material care va fi ușor de îndepărtat, precum plastelină adezivă repoziționabilă.
Pe suportul de formă pătrată sau dreptunghiulară vor fi prinse alte piese de Lego: cele ce au formă dreptunghiulară. Ulterior, în partea inferioară a dreptunghiurilor din Lego, vor fi date cu bormașina mici găuri, de care vor fi prinse niște cârlige. De aceste cârlige vor fi prinse cheile.
Vei fi încântată să vezi că ai găsit o soluție la o problemă care părea destul de complicată: să ai mereu acces la cheile de care ai nevoie.

Fostul pătuț al copilului poate fi transformat într-un spațiu pentru depozitarea cărților

Următorul spațiu de depozitare este o altă dovadă a faptului că lucrurile vechi ale copilului pot fi refolosite în mod genial dacă ne punem în joc îndemânarea și puțină creativitate.
Pentru a vă bucura de un spațiu suplimentar de depozitare, care să nu ocupe mult loc, va trebui să urmați instrucțiunile de mai jos:
• Folosind partea din față și din spate a pătuțului (partea numită „ramă"), va trebui să tăiați șipcile ce le compun în felul următor: la trei șipci veți lăsa una încă atașată de „ramă".
• Luați două dintre șipci și tăiațile în bucăți egale, de câte 7-7, 5 cm fiecare. Acestea vor fi folosite pentru a separa partea din față și partea din spate a viitorului suport.
După ce șipcile vor fi fixate, cu ajutorul cuielor, de cadrul ce compune „rama", acestea vor fi date cu șmirghel și ulterior vopsite.
• Ocupați-vă de confecționarea unui fel de „buzunare" pe care vor sta cărțile. Veți putea folosi orice fel de material textil și le veți putea atașa cu ajutorul unor capse pentru a le putea da jos și pentru a le spăla.

Citește și: Proiecte diy: 50 de idei geniale de refolosire a obiectelor vechi din casa 

O grădiniță cum nu s-a mai văzut

Cu siguranță că nu te-ai gândit până acum că inclusiv vechiul camion de jucărie al copilului poate fi reciclat și transformat într-o grădiniță inedită.
Să vedem cum trebuie să procedezi pentru a reuși să faci acest lucru:
• Prima dată va trebui să te ocupi de alegerea plantelor. Te vei orienta către plante cu frunze suculente, cerate, cu tulpini nu prea lungi și care au rădăcini care nu se înfig adânc în pământ.
• Alege și un pământ gata fertilizat, menit să ajute plantele sa se mențină mai bine, păstrându-le aspectul proaspăt.
• Ocupă-te de crearea condițiilor pentru a uda plantele din camion. Este de preferat să ai un camion de plastic, în care vei face mai ușor găuri pentru a putea uda bine plantele.
• Urmează sa pui pământul în camion, să plantezi și să te asiguri că pământul se va menține la locul lui. Astfel, dacă observi că unele găuri făcute în scopul udării plantelor sunt prea mari, acoperă-le cu un filtru mare de cafea sau chiar cu un prosop de hârtie.
După ce vei obține o asemenea grădină te vei convinge că această activitate nu ți-a arătat numai cum un lucru vechi al copilului se poate transforma în ceva interesant, dar și că te poate ajuta să-ți stimulezi copilul într-o activitate ce-i va fi benefică din mai multe puncte de vedere: grădinăritul.

Gradinita realizata intr-un vechi camion

Citește și: 12 Jocuri de gradinarit pentru tine si copilul tau

Voi mai puteți să dați și alte exemple de moduri în care pot fi refolosite lucruri mai vechi ale copiilor?

Surse:
www.adventures-in-making.com; www.buzzfeed.com;
www.containergardening.about.com; www.diyhshp.blogspot.ro;
www.grosgrainfabulous.blogspot.ro; www.ohhappyday.com;
www.parenting.com; www.popsugar.com;
www.sewmuchado.com; www.technabob.com

Articolul urmator
Le-am pus celor 3 fetițe ale mele același prenume și sunt blamată pentru asta
Le-am pus celor 3 fetițe ale mele același prenume și sunt blamată pentru asta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Urda în alimentația copilului: beneficii și idei de rețete
    Urda în alimentația copilului: beneficii și idei de rețete

    Folosită de mulți ani în bucătăria românească, urda este un ingredient versatil, ce poate fi folosit în mâncăruri sărate, aperitive, deserturi, etc. Află și...

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.
    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot schimba și înțelepciunea de a face diferența între cele...

    Cât de mult ar trebui să te implici în relațiile de prietenie ale copilului?
    Cât de mult ar trebui să te implici în relațiile de prietenie ale copilului?

    De ce ar fi prieteniile copiilor un motiv de îngrijorare pentru părinți? Adulții se pot gândi la influențele negative, la bullying, dar și la alte pericole din spatele unei...

    Îmi cresc fiica pe „modelul vechi” și o învăț că e mai bine să depindă financiar de un bărbat
    Îmi cresc fiica pe „modelul vechi” și o învăț că e mai bine să depindă financiar de un bărbat

    Gospodină, mamă casnică, femeie cu viziuni „de modă veche”, Jasmine atrage tot mai multe adepte ale unui stil de viață în care bărbatul este capul familiei și...

    I-am spus surorii mele că nu-mi mai primesc nepotul în vizită până nu înlocuiește toate lucrurile stricate de el
    I-am spus surorii mele că nu-mi mai primesc nepotul în vizită până nu înlocuiește toate lucrurile stricate de el

    Un băiețel de 8 ani care merge des în vizită la mătușa sa i-a stricat acesteia multe obiecte, așa că femeia a decis să îi spună surorii sale (mamei băiatului) că nu-l...

    „Mama, nu vorbi cu el, are haine ieftine”. Tu, dragă părinte, ești vinovat pentru faptul că al tău copil pune mai mult preț pe lucrurile materiale, și nu pe valoarea umană
    „Mama, nu vorbi cu el, are haine ieftine”. Tu, dragă părinte, ești vinovat pentru faptul că al tău copil pune mai mult preț pe lucrurile materiale, și nu pe valoarea umană

    Care este diferența dintre o haină scumpă și una ieftină? Un logo cusut sau imprimat pe o bucată de material. Care este diferența dintre un copil sărac și unul bogat sau care pune...

    Reacția lui Tudor Chirilă când copiii lui i-au cerut telefoane mobile: „Dacă vreți telefon, Nokia 1611, alea vechi de ani de zile...”
    Reacția lui Tudor Chirilă când copiii lui i-au cerut telefoane mobile: „Dacă vreți telefon, Nokia 1611, alea vechi de ani de zile...”

    Tudor Chirilă este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, bucurându-se de o carieră de succes în muzică și pe scenă teatrelor. Artistul este, de...

    Imunitatea la nou-născuți. Are vitamina D un rol în primele luni de viață ale copilului?
    Imunitatea la nou-născuți. Are vitamina D un rol în primele luni de viață ale copilului?

    Vitamina D este cunoscută mai ales pentru rolul său în funcționarea normală a sistemului imunitar, a sistemului osos și a sistemului muscular. Parcurgând articolul de mai...

    © 2024 Qbebe