Sindromul Pandas: simptome și tratament

Ce este sindromul Pandas

Denumirea „Pandas” este forma prescurtată pentru „tulburări neuropsihiatrice pediatrice autoimune asociate infecțiilor streptococice”. Practic, sindromul Pandas se referă la mai multe afecțiuni care se declanșează în anumite cazuri, la copii, după o infecție streptococică. Primele date despre acest sindrom provin de la medicul Susan E. Swedo și de la echipa ei, care îl menționează în anul 1998 într-un document publicat în „The American Journal Psychiatry”. 

Streptococii sunt bacterii care se străduiesc să reziste cât mai mult în corpul uman, fără să fie identificați și distruși de sistemul imunitar. În acest scop, își atașează molecule de peretele celular astfel încât să fie cât mai similari moleculelor regăsite în organismul copiilor, mai ales celor de la nivelul inimii, al țesuturilor creierului sau al articulațiilor. Acest demers al streptococilor se numește mimetism molecular. Cu toate acestea, la un moment dat, sistemul imunitar îi recunoaște ca invadatori, reacționând prin producerea anticorpilor. Sistemul imunitar nu reacționează însă numai la moleculele streptococilor, ci și la moleculele din corp imitate de aceste bacterii. Așa se explică de ce anticorpii atacă, în final, țesuturile din corpul copilului. 

Un copil prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta sindrom Pandas dacă se află în oricare dintre aceste situații:

• Se confruntă cu infecții provocate de streptococul beta-hemolitic de grup A: printre asemenea infecții se regăsesc, de exemplu, amigdalitele sau scarlatina;
• Are un istoric familial de boli autoimune sau de febră reumatică: o afecțiune inflamatorie sistemică, precedată, de cele mai multe ori, de o infecție cu streptococ beta-hemolitic de grup A.

Medicii spun că sindromul Pandas apare în special la copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani, cele mai multe cazuri fiind semnalate la băieți.

Simptomele sindromului Pandas

Manifestările care indică prezența sindromului Pandas diferă de la copil la copil și implică o îmbinare dintre tulburări psihologice și neurologice. Acestea pot surveni brusc, durează câteva zile sau câteva săptămâni, cedează și apoi revin. 

Simptome psihologice în sindromul Pandas

Cele mai frecvente asemenea simptome sunt:

• Anxietate, inclusiv cea de separare;
• Schimbări ale dispoziției și ale personalității: de exemplu, intervin furia extremă, incapacitatea de a o controla, tendința de a arunca și de a sparge obiecte;
• Stări de agitație similare celor ce însoțesc ADHD;
• Ticuri: de pildă, ticuri verbale, mișcări ale membrelor, ale capului;
• Comportamente similare celor ce însoțesc o tulburare obsesiv-compulsivă: repetarea unor gesturi, a unor cuvinte etc ;
• Probleme de somn: cum ar fi dorința de a dormi foarte mult, lipsa somnului sau stările persistente de oboseală vizibile și după somn;
• Pierderea interesului pentru hrană;
• Udarea patului: poate fi prezentă atât pe timpul nopții, cât și ziua;
• Depresie. 

Simptome neurologice în sindromul Pandas

Printre acestea se numără:

• Sensibilitate crescută la zgomote și/sau la lumină;
• Modificări în abilitățile motorii: de exemplu, copilului îi poate fi tot mai greu să scrie de mână;
• Reducerea coordonării;
• Dificultăți de concentrare și de învățare.

În ceea ce privește simptomele specifice tulburărilor obsesiv-compulsive, dar și ticurile, acestea se manifestă cu intensități variabile. De aceea, se poate spune că un copil cu sindrom Pandas are zile  bune și zile mai dificile. 

În general, ameliorarea sau agravarea manifestărilor survin brusc, fiind urmate de o îmbunătățire treptată, în ritm lent. Dacă un copil contactează iar o infecție streptococică, atunci simptomele se agravează din nou și pot persista timp de câteva săptămâni sau chiar câteva luni. 

Diagnosticul sindromului Pandas

Pentru a putea pune un diagnostic corect, medicii pornesc de la:

• Informații care țin de istoricul medical al copilului;
• Diverse teste: spre exemplu, efectuarea unui exudat faringian pentru detectarea prezenței streptococului beta-hemolitic de grup A, teste alergologice, teste imunologice, testul anticorpilor antinucleari. Acesta din urmă poate confirma existența unei boli autoimune, însă nu indică și despre ce boală este vorba.  

În situația în care exudatul faringian sau testele de anticorpi nu identifică o infecție cu streptococ, medicul încearcă să detecteze alte locuri în care această bacterie se poate ascunde: sinusurile sau zona organelor genitale. 

Alături de investigațiile menționate, criteriile pentru un diagnostic clinic al sindromului Pandas sunt:

• Apariția bruscă și agravarea unei tulburări obsesiv-compulsive sau scăderea considerabilă a aportului de hrană;
• Apariția simultană a unor simptome neuropsihiatrice acute, severe, care sunt legate de cel puțin 2 dintre următoarele 7 tulburări: 
• Iritabilitate, agresivitate sau comportamente ce însoțesc o tulburare de opoziție-sfidare: o asemenea tulburare se referă la un comportament ostil, negativist, sfidător, ce intervine frecvent și persistă;
• Anomalii senzoriale sau motorii;
• Labilitate emoțională sau depresie;
• Comportamente care dovedesc regresia copilului;
• Anxietate;
• Diminuarea performanțelor școlare;
• Tulburări de somn însoțite de creșterea frecvenței urinării și udarea patului. 

Simptomele enumerate nu pot fi puse în legătură cu alte afecțiuni:

• Sindromul Tourette: o îmbinare de ticuri vocale și motorii;
• Coreea Sydenham: numită și coreea reumatică, este o boală autoimună care survine după o infecție faringiană cu streptococ beta-hemolitic de grup A. Coreea se referă la efectuarea unor mișcări involuntare, prezente la nivelul oricărui segment al corpului;
• Lupus eritematos: o boală autoimună, ce poate afecta celulele sanguine, inima, rinichii, plămânii, dar și pielea.

Dacă medicii identifică o infecție streptococică, alături de două-trei episoade de comportamente obsesiv-compulsive și de ticuri, atunci se poate vorbi despre sindromul Pandas. 

Tratamentul sindromului Pandas

În vederea stabilirii celui mai eficient tratament pentru acest sindrom, medicul trebuie să țină cont de severitatea bolii.

Cum se tratează formele ușoare ale sindromului Pandas

Atât copilul bolnav, cât și membrii familiei acestuia, trebuie să facă exudat faringian, pentru a se vedea dacă nu cumva sunt infectați cu streptococul beta-hemolitic de grup A. În timp ce se așteaptă rezultatele analizelor, medicul recomandă copilului:

• Un tratament pe bază de antibiotice, timp de 14 zile: printre antibioticele recomandate se numără, de exemplu, Augmentinul, penicilina sau amoxicilina, azitromicina;
• Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene pentru 5-7 zile. 

Dacă simptomele specifice sindromului Pandas încep să se amelioreze, medicul îl programează pe copil la un control după 30 de zile de la finalizarea tratamentului. În cazul în care simptomele nu se ameliorează, se recurge la următoarele soluții:

• Schimbarea antibioticului;
• Timp de 5 zile se administrează prednison: medicament ce reduce manifestările unor inflamații locale, cum ar fi durerea, înroșirea etc;
• În loc de prednison, medicul poate indica prelungirea tratamentului pe bază de antiinflamatoare nesteroidiene pentru alte 5-7 zile. 

Cum se tratează formele medii de sindrom Pandas

Formele medii ale sindromului interferează semnificativ cu activitățile zilnice ale copilului. La fel ca în cazul formelor ușoare de boală, este necesară efectuarea unui exudat faringian și, până la primirea rezultatelor, se recomandă:

• Administrarea unui antibiotic: durata tratamentului depinde și de intensitatea simptomelor copilului;
• Administrarea de prednison, timp de 5 zile sau antiinflamatoare nesteroidiene pentru 5-7 zile: prednisonul se administrează 1-2 mg/kg/pe zi.

Dacă simptomele copilului nu se ameliorează substanțial, fie medicul recomandă alt antibiotic, mai puternic, fie se impune un tratament de 5 zile cu prednison. De asemenea, poate fi nevoie de o nouă vizită la medic pentru a se verifica dacă nu cumva copilul suferă de sinuzită sau dacă nu are o infecție streptococică în zona perianală. 

Cum se tratează formele severe de sindrom Pandas

În anumite cazuri, copilul ajunge să se confrunte cu tulburarea de aport alimentar de tip evitant/ restrictiv (ARFID), care provoacă o scădere semnificativă în greutate. De aceea, poate fi nevoie de internare în spital. 

Tratamentul pentru formele severe de sindrom Pandas implică, de obicei:

• Administrarea de antibiotice;
• Administrarea de prednison, 1-2 mg/kg/pe zi, timp de 5 zile sau 5-7 zile de tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene;
• Administrarea de imunoglobulină intravenoasă: 1,5-2 g/kg, pentru o perioadă mai mare de 2 zile.

Ca să se asigure că simptomele nu recidivează, medicul recomandă, profilactic, administrarea unui antibiotic pentru 30 de zile. Alături de antibioticul respectiv, timp de 6 săptămâni se poate urma și un tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene. Într-o asemenea situație, se prescrie și un medicament pentru prevenirea efectelor adverse la nivelul tractului gastrointestinal. Printre aceste medicamente se regăsesc, de exemplu, omeprazol, pantoprazol etc.

Dacă niciunul dintre tratamentele enumerate nu dă rezultatele așteptate și nu este vizibilă o îmbunătățire semnificativă a stării copilului, este indicată plasmafereza. Această procedură implică separarea plasmei de celulele sanguine. Practic, sângele este filtrat cu ajutorul unui dispozitiv special, care elimină anticorpii nocivi pentru creierul copilului. Pe durata efectuării plasmaferezei se administrează și anticoagulante pentru a se preveni formarea cheagurilor de sânge. 

Nu în ultimul rând, în completarea tratamentului pentru formele medii și severe ale sindromului Pandas se poate recurge și la terapia cognitiv-comportamentală. Cu ajutorul acesteia, copilul are parte de ameliorarea treptată a simptomelor obsesiv-compulsive și a ticurilor. Uneori, asemenea tulburări se tratează cu o îmbinare dintre terapia cognitiv-comportamentală și administrarea unor antidepresive din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei. Cele mai cunoscute dintre aceste antidepresive sunt fluoxetina, fluvoxamina, sertralina sau paroxetina. 

În condițiile în care copiii cu sindrom Pandas sunt foarte sensibili la efectele adverse ale inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei, medicul psihiatru trebuie să le recomande, inițial, în cantități foarte mici. În cazul în care manifestările psihologice ale copilului se agravează, tratamentul medicamentos trebuie întrerupt treptat. 

Cum previi sindromul Pandas

Cea mai importantă măsură pe care o poți lua pentru a preveni sindromul Pandas este să nu lași netratată nicio infecție streptococică a copilului. Din acest motiv, este esențial să te adresezi unui medic, astfel încât micuțul să poată primi un tratament cu antibiotic. Până în momentul de față nu sunt disponibile studii care să arate că administrarea preventivă de antibiotice, pe termen lung, este o modalitate eficientă de a preveni apariția infecțiilor cu streptococ beta-hemolitic de grup A.

Pentru prevenirea infecțiilor streptococice trebuie să iei și măsuri precum:

• Copilul trebuie să învețe să se spele cât mai des pe mâini și, dacă nu are acces la apă și săpun, să utilizeze un produs dezinfectant;
• Copilul trebuie să se obișnuiască să nu utilizeze obiecte personale, cum ar fi pahare, tacâmuri, periuțe de dinți, împreună cu alte persoane;
• Acoperirea nasul și a gurii când strănutăm sau tușim;
• Evitarea spațiilor aglomerate;
• Dezinfectarea obiectelor și a suprafețelor cu care venim mult în contact.

În plus, fiecare membru al familiei ar trebui să efectueze un test pentru detectarea prezenței streptococului beta-hemolitic de grup A dacă se confruntă cu oricare dintre simptomele de mai jos:

• Dureri de gât, însoțite de dificultăți la înghițit;
• Amigdale inflamate;
• Ganglioni inflamați;
• Febră;
• Dureri de cap;
• Greață și vărsături;
• Pete mici, roșii sau în nuanțe de violet la nivelul gurii, nasului, brațelor sau pe picioare;
• Eczeme în zona gâtului, a axilelor sau în zona inghinală;
• Mâncărimi ale pielii;
• Leziuni pline cu lichid gălbui sau cu puroi.

Nu uita că, pentru diagnosticarea corectă a sindromului Pandas, nu este suficient să consulți doar medicul pediatru. Astfel, este indicat să te adresezi, ținând cont și de sfaturile pediatrului, unui medic imunolog, unui neurolog pediatru, unui psihiatru și chiar unui medic reumatolog.