Medicul pediatru Mihai Craiu vine cu câteva sfaturi despre ce ar trebui să facă părinții pentru a avea o vacanță reușită cu copiii, la mare. Acesta a vorbit la Digi24 despre cum ar trebui protejați cei mici la plajă pentru a nu suferi arsuri sau indigestii, dar și cât ar trebui aceștia să stea la soare sau în apă.
Cum protejăm copiii la plajă de insolație?
În primul rând, medicul Mihai Craiu le reamintește părinților că, deși la place la mare, cei mici se află într-un mediu străin, lucru care ar putea să le provoace un disconfort. În astfel de condiții, este normal că ei să devină „mofturoși” la mâncare sau la alte lucruri.
Apoi, Mihai Craiu precizează că există o limită de vârstă de la care copiii pot fi duși la mare. De asemenea, acesta a mai explicat faptul că cei mici ar trebui să stea la plajă în funcție de vârsta celui mai mic membru al familiei. De exemplu, copiii foarte mici nu ar trebui să stea mai mult de 2-3 ore la plajă, de preferat, dimineața, până în orele 11:00, în niciun caz după prânz, chiar dacă poartă pălării sau sunt dați cu creme de protecție solară. Insolația poate apărea oricum.
Citește și: Vacanta la mare, cu micutul: tot ce trebuie sa stiu
„Chiar dacă punem acești copii mici sub o umbrelă și avem falsă senzație de siguranță pe care ne-o dă o cremă solară bună, un costum de baie integral, care are un anumit factor de protecție, trebuie spus că statul la soare și în acea temperatură și la lumină reflectată - pentru că nisipul și apă de mare reflectă foarte mult razele de soare - constituie o posibilă agresiune pentru cei mici.
Un copil foarte foarte mic, care doarme mai mult decât trebuie, care se joacă mai puțîn, care începe să fie somnolent, e un semnal mare de alarmă. De aceea, cred că orele prânzului, în mod categoric, de la 12 la 16, n-ar trebui să fie pentru copiii mici pe plajă”, a declarat Mihai Craiu la Digi24.
Cât ar trebui să stea copiii în apă?
La mare copiii sunt atrași ca un magnet de apă și vor să stea cât mai mult timp posibil în mare și să se bălăcească. Medicul pediatru spune, însă, că există o limită și în acest sens și că nu este indicat ca cei mici să stea prea mult timp în apă. Acesta spune că există riscul de deshidratare dacă stau prea mult timp în apă sărată, cum este cea a marii.
Citește și: 10 idei de jocuri pentru copii pe plaja
„Și acest prea mult are și niște semne evidente. E suficient să ne uităm la mâinile copilului. Dacă ele că niște mâini de spălătoreasă, cu siguranță el a stat prea mult în apă. (...) Copiii se pot deshidrată stând într-o apă foarte sărată”, a explicat Mihai Craiu.
Citește și: Unde mergem cu copilul: top 10 locuri din Constanta
- Surse: digi24.ro
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com