Informații despre dezvoltarea sistemului osos la copil
Diferențele în creșterea și modelarea oaselor, care au loc împreună cu remodelarea continuă a corpului asociată creșterii și dezvoltării copilului influențează modul în care diverse afecțiuni asociate scheletului trebuie privite și gestionate.
Copilăria este o perioadă deosebit de importantă pentru creșterea oaselor. Oasele puternice trebuie consolidate de la vârste mici deoarece masa osoasă atinge pragul maxim în cea de-a treia decada de viață. În timpul copilăriei oasele continuă să crească în lungime și diametru. La naștere, oasele lungi au mai mult de un centru de osificare (regiuni din care creșterea osoasă începe), care cresc în copilărie până la capetele osului (platouri epifizeale) se fuzionează cu axul osului (diafiză). Pentru ca un copil să dezvolte oase puternice trebuie să facă activitate fizică și să mănânce sănătos. Activitatea fizică ușoră precum mers, alergat, sărit, ajută la dezvoltarea sistemului osos, când este făcută cu moderație. De asemenea, este important ca cei mici să primească suficient calciu în alimentație pentru ca oasele să aibă vitamine și minerale suficiente ca să crească corespunzător.
Variabilitatea normală a vârstei scheletului este de aproximativ 10% din vârsta cronologică atinsă. Prin urmare, unii copii de 12 ani pot fi evaluați ca având 14 ani când vine vorba despre dezvoltarea scheletului, în vreme ce alții pot fi evaluați ca având 10 ani. Vârsta osoasă este utilă în proiectarea staturii finale; cercetările au demonstrat că are importanță mai mare în crearea unor astfel de proiecții decât vârsta cronologică în sine. La fete, țesutul osos acumulat în intervalul 11-13 ani echivalează cu cantitatea pierdută în cei 30 de ani post menopauză. De fapt, se estimează că o creștere de 10% a masei osoase de vârf la toți copiii, scade riscul de fractură osteoporotică până la maturitate cu 50%. Dimpotrivă, o alimentație precară și lipsa exercițiului fizic, în special în intervalul 10-18 ani, poate conduce la oase slăbite la maturitate. În afară de calciu, și proteinele joacă un rol important în acumularea de masă osoasă. În timpul creșterii, subnutriția, inclusiv un aport caloric și proteic insuficient, poate afecta semnificativ dezvoltarea osoasă. Un aport redus proteic scade atât producția cât și acțiunea unui factor de creștere denumit IGF-1, care sporește formarea osoasă. În plus, acest factor de creștere stimulează absorbția intestinală de elemente minerale osoase, calciu și fosfat, prin creșterea producție renale de calcitriol, forma hormonală de vitamina D. Prin urmare, în timpul creșterii și maturizării pubertale, o producție alterată și acțiune a IGF-1 datorată unui aport proteic redus poate conduce la dezvoltare osoasă redusă. De aceea trebuie identificată o corelație pozitivă între aportul proteic și câștigul de masă osoasă la copii. Nici expunerea la soare nu trebuie omisă când vine vorba de dobândirea de masă osoasă în copilărie și adolescență.
Factori care influențează creșterea și remodelarea osoasă
Fetele se maturizează mai devreme decât băieții, cresc o durată de timp mai scurtă și ajung să aibă oase de lungime mai mică cu aproximativ 7%. Fetele adolescente sunt în general cu picioare mai scurte decât băieții adolescenți; această diferență se reflectă și în scheletele mâinii și piciorului. Prin urmare, chiar dacă au aceeași statură, fetele sunt cu mâini și picioare mai scurte decât băieții; în plus, oasele fetelor sunt mai delicate decât ale băieților și prin urmare mai afectate de pierderea de masă osoasă de la maturitate. Există câteva diferențe determinate genetic în ratele de creștere relativă ale oaselor individuale, atât în lungime, cât și grosime. Grosimea oaselor prezintă diferențe paralele în masa musculară și constituția generală. Secvența de osificare a oaselor diferă de asemenea semnificativ de la un copil la altul, iar secvențele diferite sunt controlate de genetică. Diferențele în tiparele de creștere chiar și între frați confirmă această componentă genetică. Există de asemenea diferențe majore în populație în proporțiile scheletice și mărimile și rapoartele oaselor. Copiii și adulții cu strămoși africani au oase relativ mai lungi în mâini și picioare; aceleași oase la copiii și adulții cu strămoși japonezi, coreeni și chinezi sunt relativ mai scurte.
Opinia specialistului
Dr. Valentina Contanu, medic ortoped pediatru la CRON-Phoenix
Sistemul osos la copii prezintă câteva particularități - oasele lungi (femurul, humerusul etc.) prezintă cartilagii de creștere care se maturizează în timp, iar oasele rotunde (rotula, omoplatul, oasele craniului) prezintă nuclei de creștere care au același parcurs de maturizare. În perioada intrauterină pot apărea malformații oasoase (ex. piciorul varus equin congenital) sau displazii de creștere (ex: luxația de șold congenitală prezentă de la naștere).
Între 1-2 ani
În mod normal, în perioada cuprinsă între 10 luni și 1 an și 2 luni copiii inițiază mersul biped. Dacă însă, aceștia depășesc pragul de 1 an și 2 luni fără a avea inițiativă, acest lucru sugerează o problemă în zona șoldului și ar trebui să alarmeze părinții indiferent de greutatea celui mic. Este greșit ca unii părinți să considere că mersul întârziat e normal dacă copilul e mai grăsuț. În această situație este nevoie de un control ortopedic pentru că, uneori, este vorba despre o displazie de șold nediagnosticată care poate evolua într-o luxație de șold la ridicarea în picioare. Din păcate, luxația de sold diagnosticată după 8 luni-1 an are tratament exclusiv chirurgical, necesită recuperare ani de zile post-chirurgie și uneori în situații grave se poate ajunge la proteză de șold la vârstă adultă. Din acest motiv, facem din nou apel către părinți de a nu omite screening-ul prin ecografia de șold în primele 6 săptămâni de viață ale bebelușului. Diagnosticată la timp, displazia de șold poate fi tratată fie prin orteze gipsate, fie prin kinetoterapie, complet și cu succes fără a necesita nicio alta intervenție invazivă ulterioară.
Intervalul 2 ani-4 ani
De la naștere până la vârsta de 1 an și jumătate, tibiile copilului au formă de paranteze care sunt considerate normale până la aproximativ 1 an și jumătate. După această vârstă, picioarele ar trebui să evolueze natural, spre forma de x. Din păcate, intervin factori interni sau externi care influențează evoluția naturală a picioarelor, după cum urmează:
- Copiii care se ridică în picioare mai devreme de 8 luni rămân cu o incurbare exagerată a picioarelor în paranteze
- Părinții care pe fondul entuziasmului exagerat își pun copiii în picioare de la 5-6 luni determină deformări ale picioarelor
- Întreruperea tratamentului cu vitamina D după vârsta de 2 ani, în mod eronat. Informate greșit de către personalul medical sau de pe forumurile de mămici, o parte din mame întrerup tratamentul cu vitamina D, deși aceasta ar trebui administrată constant până la încheierea creșterii (16-18 ani). Din acest motiv, dezvoltarea osoasă poate fi afectată serios, iar revenirea la tratament trebuie să se facă după analize de sânge specifice.
Intervalul 4-7 ani
În acest interval cel mai adesea apar viciile de mers- mers pe vârfuri sau mers cu picioarele spre interior. Acestea își au cauza în vicii de postură ce se mențin pe perioadă prelungită (peste 2 ani) sau în comportamente greșite. De exemplu, cel mai adesea, responsabilă de mersul cu picioarele în interior este poziția de joacă cu copilul în șezut și cu picioarele în w.
Intervalul 9-14 ani
În perioada de maturizare a coloanei vertebrale pot apărea tulburări ale nucleilor de osificare ale vertebrelor ce constau în tasarea (turtirea) vertebrelor în partea anterioară a lor ceea ce dă cifoza spatelui (Schoermann). Este o boală gravă, care se tratează pe o perioadă de ani de zile prin kinetoterapie (cu tehnica Schrot) și ortezare cu corset. Dacă această boală este depistată din timp, evoluția este favorabilă.
Scheletul copilul are capacitatea de a se dezvolta firesc, dar din cauza factorilor nocivi ce pot interveni, pot apărea modificări de la ușoare la severe, de aceea sfătuim părinții să se prezinte cu copilul cel puțin o dată pe an la ortopedul pediatru pentru un control.
Stiați că?
- Rotula se maturizează după vârsta de 4 ani și este vizibilă radiologic abia după această vârstă
- O radiografie de pumn ajuta la aprecierea vârstei osoase a copilului atunci când există o suspiciune privind evoluția sa
- Cartilajele de creștere își încheie evoluția în jurul vârstei de 16-17 ani la fete și 18-19 ani la băieți.
De reținut pentru părinți
Creșterea oaselor lungi și finalizarea procesului de dezvoltare a sistemului osos constituie o preocupare importantă pentru părinți când cei mici stagnează sau scad sub pragul normal. În unele cazuri creșterea oaselor lungi poate fi accelerată prin administrarea de hormon de creștere dacă se efectuează până la vârsta de 9 ani, fără a grăbi durata necesară finalizării procesului. Trebuie să apelezi la medic dacă copilul tău prezintă simptome de anomalii scheletice sau de dezvoltare, precum înălțime anormal de mică sau mare pentru vârsta sa, fracturi osoase frecvente, excrescențe osoase, durere osoasă sau articulară.
Surse:www.healthofchildren.com,www.iofbonehealth.org, https://skeletaldevelopment.weebly.com/
Urmareste-ne pe Google News
