Ținute de școală pentru fete
Odată ce vei începe să-ți ghidezi fiica pentru a alege împreună câteva ținute de școală, în afara faptului că acestea trebuie neapărat să fie adecvate vârstei sale (adesea, cadrele didactice aduc în discuție purtarea unor ținute prea mature, inadecvate vârstei și mediului de la școală) și pe placul ei (cât mai în armonie cu trăsăturile de personalitate, astfel încât să o reprezinte), este esențial să fie decente (de exemplu, se vor evita bluzele transparente sau decoltate), respectându-se regulamentul de ordine interioară al școlii.
Dacă a existat o perioadă în care, în special fetele mai mari, de la gimnaziu și de la liceu, erau foarte preocupate să poarte ținute de școală prin care să se remarce (din dorința de a fi „cool”), una dintre tendințele vizibile în ultimii ani inclusiv în rândul fetițelor din clasele I-IV este ca și ele să aibă ținute prin care să obțină un look menit să le evidențieze. În acest context, grija unei mame este în primul rând legată de a le orienta spre acele ținute pentru școală ce le vor reflecta personalitatea, fără a imita pe cineva, ajutându-le să-și realizeze propriul stil, cât mai original.
Ca să te asiguri că fiica ta va putea să-și creeze pe tot parcursul anului școlar outfituri pentru școală cât mai diverse și mai atractive, iar tu să nu fii nevoită să realizezi cheltuieli foarte mari, este necesar să cumpărați articole vestimentare, încălțăminte și accesorii care să fie versatile. Printre acestea se numără, spre exemplu:
- Articole din blugi (pantaloni și geacă)
- Pulovere încheiate în față
- Veste
- Pantaloni în culori neutre
- Sarafane (uni și cu imprimeu)
- Bluze uni (cu mânecă lungă și scurtă) și cămăși
- Tricouri (uni și cu imprimeu)
- Rochii (mai ales uni)
- Fuste
- Colanți (simpli)
- Adidași
- Pantofi sport
- Pantofi eleganți
- Ghete
- Teniși
Acestea vor fi deosebit de utile fie că va fi vorba de ținute de școală pentru fetele din ciclul primar, fie că va fi vorba despre cele pentru fetele din ciclul gimnazial. Alături de articolele vestimentare menționate, vor fi incluse în garderoba lor și cardiganele (Ce se pretează, de exemplu, cu cămăși, cu blugi, cu tricouri etc.), hanoracele și gecile din materiale variate (În afara celor de blugi, sunt binevenite și cele de fâș și de piele).
Dintre caracteristicile pe care ar trebui să le aibă ținutele pentru școală ale fetelor pentru a fi cât mai în concordanță cu mediul de acolo ar trebui să facă parte și acestea:
- Să nu aibă decolteuri adânci, paiete, lanțuri, articole transparente
- Să fie cât mai simple
- Să nu se bazeze pe culori stridente
- Să nu aibă imprimeuri prea mari, prea colorate
- Să fie în tendințe (Ideal este ca un copil să aibă câteva articole vestimentare și încălțări la modă, care să poată fi combinate cu celelalte pe care le au și să fie puse în valoare în ținute variate)
Ca să îți face o idee mai clară legată de cum ar putea arăta câteva ținute de școală pentru fete, orientează-te și în funcție de exemplele de mai jos:
Sarafan de blugi
Un sarafan va face face parte dintre piesele de rezistență ale unei ținute pentru școală pentru fetițe, având marele avantaj că poate fi purtat cu orice tip de bluză.
Sursă poză: unsplash.com
Rochiță și vestă
Și această ținută poate fi bună pentru prima zi de școală. Rochița albă poate fi accesorizată în numeroase moduri, iar vestuța poate fi purtată în combinații variate, inclusiv la pantaloni.
Sursă poză: pexels.com
Pantaloni și rochie uni
Asemenea articole vestimentare nu sunt niciodată de prisos în garderoba unei fetițe. Pot fi asortate la orice și pot fi adaptate unei ținute mai sport sau mai elegante.
Sursă poză: pexels.com
Rochiță și pulover
O rochiță sau un sarafan pot fi purtate oricând la școală și cu un puloveraș încheiat în față.
Sursă poză: unsplash.com
Jeans și tricou
Fetele aflate la gimnaziu sau la liceu au la îndemână o ținută oricând de actualitate: blugi skinny și un tricou monocrom.
Sursă poză: unsplash.com
Ținutele de școală pentru fete vor trebui completate, pentru un plus de originalitate, de prezența accesoriilor. De la cele de păr (cum ar fi clame, agrafe, elastice, bentițe etc.) până la cele de pus la gât sau legate de încălțăminte (ca de exemplu eșarfe, fulare, șireturi etc.), acestea pot pune mai mult în valoare un outfit pentru școală.
Ținute de școală pentru băieți
Precum în cazul fetelor, băieții sunt și ei din ce în ce mai preocupați de vestimentație și își doresc să adopte un stil vestimentar care să atragă atenția celor din jur. De aceea, nu este de mirare dacă ar vrea încă din primii ani de școală să poarte haine ce aparțin unor brand-uri, iar în aceste condiții una dintre preocupările părinților ar trebui să fie să-i îndrepte spre acele variante care nu sunt extravagante, ci ușor de purtat.
În același timp, atât pentru fete, cât și pentru băieți, în alegerea hainelor de școală nu se va ține cont în special de trend-uri, ci de:
- Calitate (Se va merge pe materiale din țesături cât mai naturale, dar care să fie rezistente pentru o perioadă cât mai îndelungată. Un exemplu ar fi materialele pe bază de bimbac)
- Rezistență la numeroase spălări (Întrucât copiii se pot murdări foarte mult și la școală, va fi esențial să aibă haine care să reziste la mai mult de 2-3 spălări succesive)
- Măsura adecvată (Hainele nu vor fi nici prea mici, dar nici prea mari, astfel încât nu numai să nu genereze disconfort, dar nici să nu aibă un aspect dezagreabil)
Referitor la ținutele de școală pentru băieți, în ele ar trebui să fie incluse articole de vestimentație și încălțăminte cum sunt și cele enumerate mai jos:
- Blugi de diverse culori (albaștri, culori neutre)
- Geci din materiale diverse
- Hanorace
- Veste
- Cămăși (uni și cu imprimeuri)
- Pulovere (în special uni)
- Un sacou elegant
- Tricouri (cu mânecă lungă și scurtă)
- Adidași
- Teniși
- Pantofi variați (sport și mai eleganți)
Puteți să creați cele mai diverse ținute de școală pornind și de la următoarele sugestii:
Tricoul polo- mereu la modă
Un tricou de acest fel, într-o culoare care să nu fie stridentă, poate fi asortat ușor cu pantaloni într-o nuanță neutră.
Sursă poză: pexels.com
Hanoracul- oricând o piesă de rezistență
Comod și foarte versatil, un hanorac gri arată perfect alături de blugi de culoare închisă.
Sursă poză: pexels.com
„Dungi vesele”
Tricourile cu dungi nu sunt nicicând de prisos pentru a le include în ținutele de școală ale fiului tău. Pentru a le pune mai bine în valoare, pantalonii purtați vor fi neapărat uni!
Sursă poză: istockphoto.com
„Libertate de mișcare”
Dacă ai un băiețel care adoră să facă mereu mișcare, nu vei greși dacă vei include în ținutele sale de școală o pereche de pantaloni comozi și un hanorac. Pentru zilele mai răcoroase, nu uitați de o jachetă!
Sursă poză: pexels.com
„Carouri jucăușe”
Cine a spus că o jachetă în carouri nu ar putea face parte și din garderoba de școală? Asortată cu pantaloni uni, poate intra în topul preferințelor băiețelului tău!
Sursă poză: unsplash.com
Outfituri de școală primară fete
În cazul în care în școala în care învață/urmează să învețe fetița ta știi că nu se poartă/ că nu se va purta uniforma, veți pleca în căutarea celor mai inspirate articole de vestimentație și încălțări, cu care să poată fi create outfituri de școală de care aceasta să fie mândră și cu care să fie în largul ei. Pentru acest scop, nu vei ignora următoarele lucruri:
- Fii receptivă la ceea ce îi place să poarte- De exemplu, dacă îi plac mai mult pantalonii, veți crea ținute de școală care să-i includă cât mai mult. În schimb, dacă adoră fustițele și rochițele, aveți grijă să faceți rost de unele cât mai versatile
- Mizează pe piese clasice, dar care să se distingă prin model, prin imprimeuri sau prin accesorii- În loc să te străduiești să cumperi doar haine și încălțăminte care să fie în trend la acest moment, gândește-te și la viitor și orientează-te mai degrabă spre unele mai degrabă clasice, dar care se vor distinge printr-un anumit detaliu. Desigur, nu înseamnă că nu ar trebui să iei și ceeea ce se află acum în tendințe, dar chiar și așa ar trebui să alegi articole vestimentare și încălțăminte care nu se vor demoda curând
- Achiziționează haine care să reziste numeroaselor purtări și spălări- Deși vă puteți „îndrăgosti” pur și simplu de anumite haine, unele dintre ele nu sunt confecționate din materiale tocmai rezistente. Din ținutele de școală ale fetiței tale ar trebui să facă parte haine care să reziste în timp nu numai din punct de vedere al materialului, cât și al culorilor (să nu se decoloreze ușor)
Variantele de outfituri pentru școală din imaginile de mai jos sunt practice și pot fi purtate în cele mai diverse combinații.
Salopetă de blugi
Marele avantaj al unei astfel de salopete este că poate fi purtată alături de bluze de orice culoare. Alături de ea, cel mai bine merge încălțămintea sport.
Sursă poză: pexels.com
„All jeans”
Gecile de blugi merită pe deplin să fie incluse în ținutele de școală ale fetiței tale. Cel mai ușor se vor asorta cu blugi în aceeași nuanță sau într-o nuanță apropiată.
Sursă poză: unsplash.com
Bluză cu imprimeu și pantaloni uni
Când se va purta la școală o bluză cu imprimeu, aceasta nu ar trebui să aibă culori stridente. Va putea fi scoasă în evidență de pantaloni uni.
Sursă poză: unsplash.com
Blugi lejeri
Atât bluza, cât și blugii din imaginea de mai jos sunt lejere și foarte comode, inclusiv pentru fetițele care fac multă mișcare.
Sursă poză: pexels.com
„Culori de pământ”
Aceste culori nu se vor demoda niciodată și, mai mult decât atât, conferă eleganță și pot fi parte din numeroase combinații.
Sursă poză: pexels.com
Rochiță delicată
Rochițele nu ar trebui să lipsească nici ele din ținutele de școală ale fetiței tale. Mizați pe modele simple, dar care să fie confecționate din materiale cu imprimeuri discrete.
Sursă poză: unsplash.com
Outfituri de școală primară băieți
Un outfit trebuie să se potrivească și cu personalitatea celui care îl poartă, putând să o evidențieze mai bine. Din acest motiv, înainte să colaborezi cu băiețelul tău pentru a putea să alegeți articolele de vestimentație și încălțămintea care să-l reprezinte, te vei gândi și la aceste aspecte:
- Tricourile și cămășile nu sunt nicicând de prisos, putând fi valorificate în cele mai variate combinații
- Pantalonii și blugii vor fi în culori neutre
- Încălțămintea trebuie să fie comodă și să se preteze la cât mai multe haine
Pentru mai multă inspirație în construirea outfiturilor de școală dorite, inspirați-vă și din ținutele de școală de mai jos:
Dungile, mereu la modă
Bluzele cu dungi nu se vor demoda, iar cele cu mânecă lungă sunt numai bune pentru zilele mai răcoroase de la început de toamnă. Neapărat vor fi purtate cu pantaloni uni!
Sursă poză: istockphoto.com
„All jeans”
Ținutele formate doar din jeans sunt actuale și foarte comode.
Sursă poză: istockphoto.com
„În nuanțele toamnei”
Această ținută include unele dintre cele mai îndrăgite nuanțe ale toamnei, care sunt oricând ușor de purtat și de asortat.
Sursă poză: istockphoto.com
Salopetă de blugi
O salopetă de blugi este practică și poate fi asortată cu orice fel de bluză. În privința încălțărilor potrivite, acestea pot fi, în funcție de preferințe, adidași, teniși, pantofi sport sau ghete.
Sursă poză: unsplash.com
Bluză bicoloră
Orice ținută de școală poate fi înviorată purtând o bluză în două culori, precum în imaginea de mai jos.
Sursă poză: istockphoto.com
Ținute pentru școala gimnazială fete
Una dintre cele mai la îndemână modalități de pregătire a ținutelor de școală mult visate este să se înceapă din timp achiziția articolelor vestimentare și a încălțărilor. Astfel, cumpărăturile se vor face înainte de începerea școlii, în acest fel luându-vă și o marjă de siguranță în cazul în care vor surveni anumite schimbări ale opțiunilor. În același timp, până să intrați în „febra” cumpărăturilor, se vor lua în considerare și aceste detalii:
- Care este stilul în care adolescenta se simte cel mai bine
- Dacă nu cumva aceasta dorește să se „reinventeze” în noul an școlar
- Încălțămintea va fi cât mai comodă și mai versatilă
Ținute de școală pe bază de jeans
Fie că este vorba despre blugi simpli, fie că este vorba despre salopete, geci sau sarafane, asemenea articole vestimentare sunt oricând în trend și pot fi purtate în cele mai diverse combinații, așa cum se poate observa și din imaginile de mai jos:
Blugi și tricou alb
O asociere oricând actuală și deosebit de confortabilă pentru mersul la școală. În loc de tricou, poți alege o cămașă albă.
Sursă poză: unsplash.com
„Black & White”
O combinație ce nu se va demoda niciodată și care arată bine indiferent de articolele vestimentare pe care le vei alege. O poți pune mai bine în valoare datorită unor teniși tot cu alb și negru.
Sursă poză: unsplash.com
Blugii negri, un must have
Acești blugi își vor găsi oricând locul în ținutele de școală întrucât pot fi asortați cu orice fel de bluze.
Sursă poză: unsplash.com
Jacheta neagră, oricând binevenită
Versatilă și comodă, o jachetă neagră poate fi asortată cu numeroase ținute de școală.
Sursă poză: unsplash.com
Cămașă și blugi
Blugii uni pot fi „înviorați” dacă vor fi purtați alături de o cămașă cu imprimeu, care merge și pe deasupra.
Sursă poză: unsplash.com
Blugi skinny și tricou
Blugii de tip skinny sunt printre preferații adolescentelor, de aceea nu ar trebui să lipsească nici din garderoba pentru școală. Se pot purta alături de orice bluză sau tricou!
Sursă poză: unsplash.com
Cămașa de blugi
O cămașă de blugi nu este nicicând de prisos în garderobă. Ca să fie pusă în valoare, ar trebui purtată alături de blugi într-o nuanță similară.
Sursă poză: unsplash.com
Alte ținute de școală
Carouri alb și negru
Pantalonii în carouri sunt și ei o alegere bună pentru ținutele pentru școală. „Secretul” este să fie purtați cu o bluză uni!
Sursă poză: unsplash.com
„Monocrom”
Purtarea unei singure nuanțe este și ea de efect, fiind elegantă.
Sursă poză: unsplash.com
„Lejeritate pe toată linia”
Fetele care vor întotdeauna o mare libertate de mișcare nu vor greși dacă vor strecura printre ținutele lor de școală și pantaloni lejeri, precum sunt cei din imagine. Aceștia pot fi asortați cu orice fel de hanorac!
Sursă poză: pexels.com
Ținute pentru școala gimnazială băieți
Așa cum se întâmplă și în cazul fetelor, ținutele de școală pentru băieți ar trebui să reflecte cât mai bine personalitatea acestora și să-i ajute să se simtă confortabil. În același timp, pentru achiziții reușite, ar fi ideal dacă se va merge pe articole vestimentare care să poată fi puse în valoare în toate anotimpurile, preferându-se mai ales culorile neutre și modelele simple.
Pentru un plus de inspirație, consultă și următoarele variante de ținute de școală.
Tricou alb și blugi
Un tricou alb vă poate scoate oricând din încurcătură. Cel mai important merit al său este că se pretează cu orice nuanță de pantaloni!
Sursă poză: istockphoto.com
Pulover uni
De fiecare dată un pulover simplu va asigura ținute versatile și deosebit de comode.
Sursă poză: pixabay.com
„În culori neutre”
Combinația dintre negru și gri este numai bună și pentru ținutele de școală. Un tricou ce are aceste culori poate fi asortat cu ușurință cu pantalonii.
Sursă poză: istockphoto.com
Cămașă și tricou
Purtarea unui tricou simplu și a unei cămăși cu imprimeu este o alegere potrivită oricând. Blugii și bocancii pot completa de minune o ținută precum este cea din imagine.
Sursă poză: pexels.com
Hanoracul, mereu în tendințe
O ținută comodă pentru școală poate include și un hanorac. Ideal este să fie asortat cu pantaloni sport!
Sursă poză: istockphoto.com
Tricou uni
Un tricou uni, în culoarea preferată, se va preta de minune mai ales la blugi.
Sursă poză: pexels.com
Cămașă de blugi
Comodă și foarte la îndemână de asortat, o cămașă de blugi poate fi purtată nu doar cu blugi într-o nuanță similară, ci și cu aceia care au o nuanță contrastantă.
Sursă poză: pexels.com
Vesta de blugi
O vestă de blugi poate fi purtată la școală în orice anotimp. Cel mai bine va acompania o pereche de blugi și încălțări sport.
Sursă poză: pexels.com
Cămașă și cravată
Printre ținutele de școală ar trebui să se afle și o cămașă albă, dar și o cravată. Alături de pantaloni mai eleganți sau de blugi de culoare închisă, va fi o alegere foarte inspirată pentru zilele mai speciale de la școală (cum ar fi, de exemplu, o lecție deschisă sau o festivitate).
Sursă poză: pexels.com
Cele mai inspirate ținute de școală, atât pentru fete, cât și pentru băieți, vor putea fi create cu o planificare din timp a cumpărăturilor. Când vor fi alese ținutele, lasă-i și copilului tău libertatea să-și aleagă, astfel încât să se simtă cât mai în largul său în momentul în care le va purta. Grija ta trebuie să fie ca tot ceea ce va îmbrăca la școală să fie adecvat normelor existente în unitatea de învățământ respectivă.
Surse: a1.ro, everiday-reading.com, 4kidsromania.ro, fashionhombre.com, formommysdragons.com, outfittrends.com, ro.pinterest.com, sweetyhigh.com, wikihow.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com,pexels.com, pixabay.com, unsplash.com