Somonul
Studiile din domeniul nutriției au demonstrat de mai multe ori că acizii grași prezenți în somon (cei din familia Omega-3) sunt esențiali în dezvoltarea creierului și funcționarea sa optimă. De altfel, specialiștii au observat că micuții care consumă în mod constant acest pește au o minte mai „ascuțită" și o capacitate mai bună de învățare decât a celor cărora nu li se dă somon.
Deși unii nutriționiști consideră că tonul este mai bogat în proteine decât somonul și de aceea ar trebui să fie mai prezent în alimentația copiilor, medicii ne avertizează asupra următorului fapt: tonul nu este la fel de bogat în acizi grași precum somonul și, în plus, conține mai mult mercur (ce poate fi deosebit de dăunător).
Obișnuiește-ți copilul să mănânce adesea somon, preparându-i sandvișuri atrăgătoare, salate. Punându-l alături de legume îi vei oferi copilului și mai mulți nutrienți valoroși, ideali pentru o minte ageră.
Citește și: Cel mai bun pește din lume
Ouăle
Fac parte dintre alimentele cele mai sănătoase și poți să le introduci în alimentația copilului încă din primul an de viață.
Pe măsură ce va crește, oul îi va fi util pentru fiecare etapă a dezvoltării cognitive, în condițiile în care conține colină (ce contribuie la dezvoltarea memoriei) și proteine de calitate, deosebit de importante în funcționarea creierului.
Străduiește-te și oferă-i copilului ouă în cele mai diverse forme, încă de la prima masă a zilei. De pildă, pregătește un burrito din omletă, brioșe, sandvișuri cu ou-ochi, salate în care să strecori și ouă, ca să nu mai punem la socoteală deserturi delicioase, ce vor conține acest superaliment.
Laptele și iaurtul
Ambele alimente sunt surse de proteine și de carbohidrați, ce vor hrăni creierul și îi vor îmbunătăți capacitatea de funcționare. De asemenea, ambele conțin vitamina D, de care copiii și adolescenții au nevoie chiar mai mult decât au adulții.
În plus, iaurtul îi va furniza copilului vitamina B, ce are rol important în multiplicarea neuronilor, contribuind la creșterea nivelului de inteligență al copilului.
Ai grijă și oferă-i mereu aceste alimente, alegând produse de calitate, organice, fără adaosuri de arome artificiale, coloranți sau zahăr.
Cerealele pe bază de ovăz
Experții le văd ca pe unele dintre cele mai potrivite alimente pentru îmbunătățirea activității creierului copilului, crescându-i practic nivelul de inteligență.
Pe de o parte, ele conțin vitaminele E, B, potasiu și zinc, ideale pentru creșterea capacității de concentrare a acestuia.
Pe de altă parte, cerealele pe bază de ovăz au multe fibre și constituie un adevărat „combustibil" pentru creier, încă de la primele ore ale dimineții, menținându-și efectul pe parcursul întregii zilei.
De aceea, găsește diverse metode prin care să-i dai copilului cât mai des din acest aliment. Fie că este vorba despre un smoothie în care ai adăugat și cereale, fie că le vei strecura în brioșe, în batoane pentru gustare, în vafe sau pur și simplu alături de iaurt, miere și alte fructe proaspete sau nuci, oricare dintre ele vor fi variante excelente pentru ca al tău micuț să beneficieze de efectele lor pozitive
Legumele cât mai colorate
Indiferent de culoarea pe care o au, legumele sunt unele dintre cele mai recomandate alimente menite să contribuie la dezvoltarea cognitivă a unui copil.
De la cele intens colorate în verde (cum ar fi spanacul și varza Kale), până la roșii, morcovi, cartofii dulci de diverse culori, dovleac, ardei grași etc. toate sunt furnizoare de vitamine și minerale prețioase pentru stimularea dezvoltării sănătoase a creierului.
Poți să-l surprinzi pe copil și să strecori cele mai sănătoase legume în smoothie-uri, sucuri, supe, ciorbe, salate, piureuri, sandvișuri, brioșe, sosuri etc.
Nucile și semințele
Ar trebui neapărat să facă parte din alimentația unui copil inteligent. Indiferent dacă este vorba despre nucile obișnuite, despre migdale, nuci caju, semințe de in, de chia, de quinoa sau oricare alt tip de semințe, acestea sunt o rezervă excelentă de proteine și de acizi grrași, ideale pentru un sistem nervos mai liniștit și pentru o minte pătrunzătoare, mereu gata să acumuleze noi cunoștințe.
Le poți strecura pe oricare în salate, smoothie-uri, budinci, iaurturi, sosuri, deserturi etc. pe care i le poți servi copilului la orice masă sau gustare de peste zi.
Căpșunele și fructele de pădure
Studii recente au arătat că acestea, cu atât mai mult cu cât au o culoare mai intensă, sunt mai pline de antioxidanți prețioși, iar semințele lor conțin inclusiv acizi grași. Toate acestea nu vor face altceva decât să îmbunătățească sănătatea întregului organism, stimulând inclusiv funcționarea corectă a creierului.
Profită de sosirea anotimpului cald și încurajează-l pe copil să consume căpșune sau fructe de pădure (zmeură și afine) cât mai des posibil. În acest scop, poți să i le introduci într-un smoothie savuros, într-o salată de fructe, alături de lapte, iaurt, cereale sau alături de orice desert preferat.
Nu uita însă că aceste fructe au un potențial ridicat de declanșare a unor alergii, așa că este preferabil să nu le oferi unui copil mai mic de 2 ani și jumătate-3 ani.
Merele
Fac parte dintre primele alimente pe care i le vom da copilului când vom începe să-i diversificăm alimentația și pot fi servite în cele mai variate forme, de la piureuri, sosuri, sucuri, până la diverse deserturi sau ca simple gustări, alături de alte alimente sănătoase.
Merele sunt ideale pentru copii datorită faptului că sunt bogați în antioxidanți meniți să lupte cu declinul cognitiv, stimulând dezvoltarea creierului, ajutându-l pe copil să se concentreze mai bine și să aibă performanțe la școală.
Ca să fii sigură că merele sunt perfect sigure pentru copilul tău, străduiește-te să faci rost de soiuri autohtone, cât mai organice.
Carnea de vită
În condițiile în care este plină de fier și zinc, va sprijini funcționarea optimă a creierului copilului, întrucât va favoriza oxigenarea acestui organ. Totodată, conține și proteine de calitate ce hrănesc creierului.
Acest tip de mâncare ar trebui să fie prezent în dieta unui copil inteligent, iar când nu este posibil, întrucât acesta urmează o dietă vegetariană, va trebui înlocuit cu alimente ce au proprietăți similare. De exemplu, boabele de fasole neagră fac parte dintre acestea, doar că, pentru a facilita absorbția fierului din ele, sunt necesare suplimentele pe bază de vitamina C.
Nu va fi dificil să-l determini pe copil să consume astfel de alimente dacă-i vei pregăti niște kebab de vită, un taco savuros sau niște hamburgeri din boabe de fasole neagră.
Diverse boabe
Ca să ai un copil din ce în ce mai inteligent, nu uita să-i oferi cât mai frecvent diverse boabe. De la boabele de fasole obișnuită la cele de fasole roșie, la linte, năut etc. oricare dintre ele sunt bogate în proteine, carbohidrați complecși, vitamine, minerale și acizi agrași, ce vor „hrăni" creierul pe parcursul întregii zile, dându-i totodată energie copilului.
Desigur, nu tuturor copiilor le plac aceste alimente, dar de noi va depinde să-i „păcălim" și să-i provocăm să le mănânce. Spre exemplu, chiar și un mic „mofturos" poate ajunge să aprecieze o tortilla în care ai strecurat și boabe sau să ronțăie un sandviș savuros ce le va avea pe acestea printre ingrediente .
Citește și: Super- Alimente pentru creierul copilului
Voi știați până acum cât de importantă este alimentația în stimularea inteligenței copiilor noștri?
Surse:
www.momjunction.com, www.onhealth.com, www.webmd.com
Surse poze:
www.pexels.com