Bebe este agitat? Iată ce ai de făcut când îi ies dințișorii

Bebe este agitat? Iată ce ai de făcut când îi ies dințișorii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Viața de mamă este presărată cu cele mai diverse emoții. În timp ce unele dintre acestea te fac să-ți tresalte inima de bucurie, altele te pun în situația de a ți se „rupe” sufletul de mila copilului tău. Printr-o asemenea experiență poți trece inclusiv în perioada în care acestuia îi apar dințișorii. În acele momente, cel mai mult ai vrea să ai acces la o baghetă magică, datorită căreia să-i alini durerea și să-i ștergi lăcrimioarele. Din fericire, nu trebuie să ai superputeri ca să iei câteva măsuri simple, dar eficiente, prin care să-ți ajuți puiul să depășească mai ușor intervalele marcate de erupția dentară. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce ai de făcut!

Care sunt manifestările ce însoțesc erupția dentară?

Erupția dentară reprezintă procesul natural prin care copiii trec în perioadele în care dinții străpung gingia și devin vizibili în gură. În general, majoritatea copiilor au primul dinte în jurul vârstei de 6 luni și un set complet de 20 de dinți de lapte până la 30-36 de luni.

Medicii pediatri atrag atenția asupra următorului fapt: disconfortul care însoțește erupția dentară nu ar trebui să creeze probleme majore nici bebelușilor, dar nici părinților. Fiecare copil este însă diferit și, de aceea, când ies dințișorii, pot interveni manifestări foarte variate. Printre cele mai cunoscute se regăsesc:

  • Iritabilitatea;
  • Stările de agitație, mai ales noaptea: se întâmplă așa deoarece erupția dentară poate fi mai activă pe timpul nopții decât pe parcusul zilei;
  • Schimbările în privința obiceiurilor alimentare: de pildă, anumiți bebeluși sunt dornici să sugă mai mult la sân sau să fie hrăniți cu biberonul când le ies dințișorii, în timp ce alții nu au poftă de mâncare și resping mai ales alimentele solide;
  • Nevoia de a mesteca tot timpul ceva: este legată de încercarea de a elibera presiunea exercitată de dinți asupra gingiilor prin contrapresiune;
  • Bebelușul își duce mai frecvent mânuțele la gură;
  • Frecarea unui obrăjor și/sau a urechilor: reprezintă o consecință a durerilor de la nivelul maxilarului, ce iradiază către ureche, în special când erup molarii;
  • Modificarea aspectului gingiilor: acestea se înroșesc și se inflamează;
  • Salivarea excesivă: anunță că un nou dințișor își face apariția;
  • Iritațiile din zona gurii, a bărbiei, a pieptului: din pricina salivării abundente;
  • Înroșirea obrajilor: când dinții se pregătesc să spargă gingiile, determină iritație și inflamație. De asemenea, înroșirea unuia dintre obraji poate fi legată și de iritația provocată de excesul de salivă;
  • O ușoară creștere a temperaturii corpului: până la 37-37,9 grade Celsius.

bebelus care sta pe burtica pe pat si plange

Tot ce trebuie să știe un proaspăt părinte despre erupțiile dentare la copii

Cum să-ți ajuți bebelușul când îi ies dințișorii

Bebelușii nu se simt deloc în largul lor în intervalele marcate de erupția dentară din cauza inflamației și a sensibilizării zonelor în care erup dinții. Simptomele menționate mai sus debutează de obicei cu 3-5 zile înainte de erupția unui dinte și încep să se amelioreze în momentul în care dinții străpung gingiile.

Pentru a-ți ajuta micuțul să treacă mai lin peste manifestările neplăcute prezente când îi ies dințișorii, pune în practică și sfaturile de mai jos:

Apelează la masajul gingival

Presiunea exercitată prin realizarea masajului gingival contribuie atât la reducerea durerii, cât și a inflamației.
Pe de o parte, poți să aplici masajul gingival folosindu-ți degetele, masând cu blândețe gingiile din care erup dințișorii pentru aprox. 2 minute. Dacă sesizezi că bebelușul nu începe să plângă și nu îți respinge degetul, poți să continui masajul pentru alte câteva minute. Repetă acest demers când bebelușul devine din nou agitat. Pentru a-l ajuta să se obișnuiască mai ușor cu degetul tău, nu greșești dacă începi masajul din exteriorul guriței, precum în videoclipul de mai jos:

Înainte să faci masaj gingival, ai grijă să ai mâinile curate. În același timp, nu greșești dacă utilizezi un degetar pentru masarea gingiilor, realizat din silicon moale, non-toxic, lipsit de BPA.

mama care îi face masaj gingival bebelusului ei ajutandu-se de un degetar de silicon

Pe de altă parte, masajul gingival poate fi efectuat prin folosirea unei cârpe din bumbac, perfect curată, umedă și rece. După ce umezești și storci bine cârpa aleasă, pune-o într-o pungă ziplock și las-o să se răcească în frigider pentru 15-20 de minute. Apoi poți începe să masezi gingiile din care ies dințișorii, timp de 1-2 minute.

Nu în ultimul rând, pentru a fi sigură că puiul tău beneficiază într-adevăr de efectele pozitive ale masajului gingival, optează pentru un gel pentru masarea gingiilor. Înainte să achiziționezi gelul, ține cont neapărat de sfatul venit din partea „Asociației Americane de Pediatrie”: nu este indicat să se folosească geluri gingivale ce conțin anestezic local, precum lidocaină sau benzocaină. De exemplu, în ceea ce o privește pe aceasta din urmă, este contraindicată, din pricina toxicității, în cazul copiilor sub vârsta de 2 ani.

gel gingival pentru eruptia dentara În schimb, ai încredere în virtuțile terapeutice ale naturii și orientează-te spre un gel gingival pe bază de plante. Spre exemplu, Osa® Gel gingival este un produs natural, care conține extract de propolis, ulei de cuișoare, ulei de mentă, ulei de mușețel și de salvie. Toate aceste ingrediente acționează sinergic, îngrijind și calmând gingiile inflamate și iritate care însoțesc primele manifestări ale erupției dentare. În plus, uleiurile prezente în Osa® Gel gingival conferă și un efect calmant, răcoritor, responsabil pentru ameliorarea disconfortului resimțit de bebeluș în perioadele în care îi ies dințișorii.

Ca să te convingi mai mult de ce poți folosi cu încredere acest gel gingival, amintește-ți că este lipsit de parabeni, de coloranți, de conservanți, de fluor, că nu conține lactoză și nici zahăr. Acesta din urmă a fost înlocuit cu xilitol și, de aceea, nu este deloc dăunător pentru dinții delicați ai bebelușului.

Grație ingredientelor alese cu grijă, Osa® Gel gingival este adecvat chiar și pentru bebelușii ce au în jurul vârstei de 4 luni. Pentru a te asigura că micuțul tău beneficiază pe deplin de efectele pozitive ale produsului și că vei avea bucuria de a-l vedea mai liniștit, mai binedispus, fără lăcrimioarele care îți frâng inima, străduiește-te să urmezi mereu următoarele sfaturi:

  • Înainte să-i faci bebelușului masaj gingival, nu uita că este esențial să ai mâinile curate;
  • Pe degetul curat, pune 1-3 cm de gel;
  • Masează gingiile iritate cu gel;
  • În cazul în care bebe devine iar agitat din cauza durerii și a inflamației, aplică din nou gelul peste aprox. 30 de minute de la aplicarea anterioară: poți relua administrarea produsului de 3 ori pe zi (în interval de 24 de ore), în special înainte de culcare și după mese.

bebelus zambitor, stand culcat pe o perna

Produsul prezentat poate fi achiziționat fără dificultate, fie online, fie din farmacii, fără să ai nevoie de prescripție medicală.

Pune-i la dispoziție jucării pentru dentiție

Aceste jucării sunt utile întrucât și ele pot ușura durerile gingivale din intervalele în care apar dințișorii. Ca să stai liniștită că ai făcut alegerea corectă în privința jucăriilor pentru dentiție, nu neglija nici sfaturi precum:

  • Alege jucării care sunt ușor de apucat și de manipulat de mânuțele bebelușului;
  • Ocolește jucăriile făcute din plastic: acestea conțin substanțe nocive și se pot deteriora repede;
  • Dacă optezi pentru jucării din cauciuc, asigură-te că acestea sunt confecționate din cauciuc 100% natural;
  • Optează numai pentru jucării din silicon fără BPA;
  • Evită inelele pentru dentiție umplute cu lichid;
  • Asigură-te că jucăriile sunt intacte și că nu au atașate componente mici: acestea se pot desprinde și pot fi înghițite de copil;
  • Nu lega jucăriile de dentiție, cum ar fi inelele gingivale de exemplu, de o panglică sau de o sfoară și nu le pune în jurul gâtului copilului: procedând așa, există riscul de strangulare;
  • În cazul în care vrei să răcești o jucărie pentru dentiție, nu o pune la congelator, ci la frigider: dacă o pui la congelator, se răcește prea mult și dăunează gingiilor sensibile ale bebelușului.

bebelus care sta pe burtica si duce la gura un inel gingival portocaliu

Dă-i să mestece anumite alimente

În momentul în care bebelușul mestecă, nu numai că atenția sa este distrasă de la durerea gingivală, dar mestecatul pune și presiune asupra gingiilor, reducând durerea. Spre exemplu, în funcție de vârstă și de etapa de diversificare a alimentației în care a ajuns, îi poți oferi să mestece bucățele de fructe sau de legume puțin răcite în frigider, ca de exemplu: morcov, măr, banană, castravete etc. Supraveghează-l permanent când mănâncă pentru a evita să se înece!

Alintă-l cât mai mult

Mângâierile, atingerile pline de afecțiune venite din partea părinților îl pot ajuta pe bebeluș să treacă mai ușor peste perioadele de erupție dentară. De aceea, nu mai sta pe gânduri și ia-ți bebelușul în brațe, îmbrățișează-l, cântă-i, citește-i sau joacă-te cu el, încercând să-l înveselești cât mai mult.

Potrivit unui studiu apărut în „BMC Oral Health”, s-a dovedit că, dintre metodele folosite de părinți pentru a încerca să amelioreze simptomele neplăcute generate de erupția dentară, cele mai eficiente au fost: îmbrățișările și mângâierile, utilizarea inelelor pentru dentiție și realizarea masajului gingival.

mama care incearca sa-si inveseleasca bebelusul ducandu-i piciorusul la obrajor

Păstrează-i rutina de somn

Chiar dacă ești tentată să modifici programul de somn al bebelușului în intervalele în care ies dințișorii pentru a încerca să-l ajuți, de fapt schimbările care intervin îi pot amplifica stările de agitație.

Ceea ce trebuie să faci este să te ții de rutina de somn pe care ai stabilit-o și să încerci să-i asiguri cât mai mult confort pentru a reuși să adoarmă. De exemplu, o soluție binevenită este să utilizezi un dispozitiv ce generează sunete albe. Nu numai că un astfel de dispozitiv îi poate distrage atenția de la durere, dar îl va stimula să se calmeze, să se relaxeze și astfel să aibă parte de un somn odihnitor.

Recurge la un medicament pentru calmarea durerii

În situația în care măsurile amintite nu aduc rezultatele așteptate și bebelușul nu dă semne să se calmeze, apelează la un medicament pentru combaterea durerii și inflamației. Mai întâi consultă-te cu medicul pediatru, astfel încât acesta să-ți spună care este cel mai adecvat medicament și să-ți recomande dozele corecte. Reține faptul că bebelușul ar trebui să se simtă mai bine după 1-2 zile de administrare a medicamentului indicat de medic. De asemenea, nu te apuca să îi dai medicamente pe bază de ibuprofen, dacă are sub vârsta de 6 luni, fără să te consulți în prealabil cu pediatrul. 

medic care tine un bebelus in brate si mama care incearca sa sarute manuta bebelusului pentru a-l calma

Nu uita că este firesc să vezi cum bebelușul tău este mai agitat și plânge mai mult ca de obicei în perioadele în care îi apar dințișorii. Cu toate acestea, adresează-te cât mai repede medicului pediatru în următoarele cazuri:

  • Febra atinge sau depășește 38 de grade Celsius;
  • Bebelușul are diaree, vărsături și/sau o erupție cutanată, însoțite de febră;
  • Bebelușul este tot timpul somnoros;
  • Gingiile bebelușului sângerează sau vezi urme de puroi în guriță;
  • Intervin tusea și/sau congestia nazală;
  • Sesizezi că bebelușul are fața inflamată.

Surse foto: istockphoto.com, Image by Freepik, Image by Freepik, youtube.com

Surse articol: aapd.org, bmcoralhealth.biomedcentral.com, health.clevelandclinic.org, healthline.com, nct.org.uk, nhs.uk, medicalnewstoday.com, webmd.com

Articolul urmator
Cel mai important minut pentru bebe din rutina de dinainte de culcare
Cel mai important minut pentru bebe din rutina de dinainte de culcare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate
    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate

    Consultă astrologia dacă vrei să afli care sunt punctele slabe, dar și calitățile unei persoane. Fii atent/ă la comportamentul partenerului/ partenerei de cuplu atunci când...

    Copilul meu e pozat de oameni necunoscuți când ies cu el afară. E normal?
    Copilul meu e pozat de oameni necunoscuți când ies cu el afară. E normal?

    Dacă anumiți părinți nu sunt foarte îngrijorați în cazul în care copiii lor sunt fotografiați de persoane străine, pentru alții o astfel de situație reprezintă un...

    O mamă își dă fiica de 17 ani afară pentru că aceasta e însărcinată. „Nu plănuiesc să mai cresc alt copil când ies la pensie!”
    O mamă își dă fiica de 17 ani afară pentru că aceasta e însărcinată. „Nu plănuiesc să mai cresc alt copil când ies la pensie!”

    O viitoare bunică își reneagă nepoțelul sau nepoțica pe motiv că își dorește o pensie liniștită. Aceasta își alungă fiica adolescentă, însărcinată și...

    O prietenă mi s-a plâns că este întrebată mereu când va face copii. Iată ce NU i-am spus
    O prietenă mi s-a plâns că este întrebată mereu când va face copii. Iată ce NU i-am spus

    Încep prin a vă ruga să nu mai întrebați o femeie când sau de ce nu (mai) face copii. Nu aveți niciun drept! Pur și simplu nu există niciun moment potrivit, niciun...

    Cele 7 cupluri din zodiac care se ceartă întruna, dar când se împacă ies scântei din dormitor
    Cele 7 cupluri din zodiac care se ceartă întruna, dar când se împacă ies scântei din dormitor

    În viața unor cupluri domină armonia, liniștea, în timp ce pentru altele conflictele izbucnesc adesea și, dacă nu își vor uni cumva punctele comune și energiile...

    Calvarul unui tata afro-american, care are o fetita cu albinism: „Nici nu mai ies la plimbare cu ea. Discriminarea este dureroasă”
    Calvarul unui tata afro-american, care are o fetita cu albinism: „Nici nu mai ies la plimbare cu ea. Discriminarea este dureroasă”

    Julie-Marie s-a născut cu albinism, într-o familie cu o mamă de rasă albă și un tată de culoare. Dat fiind acest lucru, oamenii care o întâlnesc pe fetiță presupun...

    Ce este testul Harmony, cât costă, când și de ce trebuie făcut de gravide?
    Ce este testul Harmony, cât costă, când și de ce trebuie făcut de gravide?

    Pe parcursul sarcinii, femeilor gravide le sunt recomandate mai multe investigații. Scopul acestor teste și analize este de a le oferi gravidelor informații cât mai precise despre...

    Mi-e rușine să ies cu soția mea alcoolică în oraș
    Mi-e rușine să ies cu soția mea alcoolică în oraș

    Un bărbat de peste Ocean povestește, pentru thesun.co.uk, că îi este rușine să iasă în oraș cu soția lui, care de fiecare dată bea până își pierde...

    © 2024 Qbebe