Zilele trecute stăteam de vorbă cu o prietenă și, așa cum se întâmplă atât de des, am început să povestim despre copiii noștri. Amândouă avem copii de grădiniță, de aceeași vârstă, iar ea și-a exprimat frustrarea că este mereu întrebată când va avea un alt copil.
„Ideea este că nici nu știu dacă mai vreau încă unul - sunt deja atât de obosită”, a spus ea. „Ceilalți îmi spun că nu ar trebui să aștept prea mult timp pentru că altfel va fi o diferență de vârstă prea mare între copii - deși eu n-aș avea nicio problemă cu asta. Dar eu știu sigur că nu sunt pregătită pentru încă unul acum. Cu toate astea, nu pot să nu mă gândesc la faptul că mi se spune că ceasul meu biologic ticăie și că în curând poate nu voi mai putea rămâne gravidă”, a mai spus ea. Și apoi a șoptit: „Și, sincer, nici măcar nu știu dacă mai pot avea un altul”.
Am oftat lung și m-am gândit preț de câteva secunde la ce aș putea să îi răspund și ce sfat i-aș putea da. Nu i-am spus despre propria mea experiență cu astfel de comentarii. Nu i-am spus că, spre deosebire de ea, mi-am dorit ca copiii pe care îi cresc să fie mai apropiați ca vârstă. Nu i-am spus că am pierdut multiple sarcini până să vină ăe lume cel de-al doilea copil și că, pentru o vreme, nici eu nu știam dacă aș putea avea un altul.
Nu i-am spus că am fost întrebată când voi avea un alt copil la o petrecere pentru copii care deja declanșase emoții puternice din cauza primului avort pe care îl suferisem cu câteva luni în urmă. Că aș fi avut o petrecere pentru copil cam în aceeași perioadă, doar că bebelușul a refuzat să mai vină pe lume.
Întrebarea „dar tu când (mai) faci un copil?” nu creează numai disconfort și frustrare, ci în unele cazuri chiar și durere, suferință!
Nu i-am spus că cineva m-a avertizat, la un moment dat, așa cum au avertizat-o și pe ea cei din jur, că ceasul biologic ticăie și că „ce mai aștept” de nu mai fac încă un copil. Asta la scurt timp după cea de-a doua pierdere de sarcină. Nu i-am spus cât de greu mi-a fost să fiu diplomată și să trântesc un zâmbet fals înainte de a pleca naibii de acolo. Sau cum, după ce au aflat că am pierdut mai multe sarcini, am fost întrebată dacă nu cumva îmi dezamăgesc „copilul viu”, nefiind în stare să aduc pe lume încă un frățior sau o surioară pentru el.
Nu i-am spus că acum mă aflu într-o fază în care simt că îmi doresc un alt copil, dar că din păcate nu mai am această posibilitate. Nu avea nevoie să i se spună toate acele lucruri.
În schimb, i-am spus că este perfect în regulă să își dorească să se oprească la un singur copil. Și că diferența de vârstă dintre cei doi copii ai mei este de 5 ani, lucru care a fost o binecuvântare în atât de multe feluri. I-am mai spus și că orice decizie va lua va fi una corectă. Și că, uneori, nici măcar nu avem control asupra modului în care se întâmplă aceste lucruri. Și că ceea ce spun ceilalți nu trebuie să fie un factor decisiv și nici nu este o reflecție a cât de bine se descurcă ca mamă sau ca femeie.
Alegerea de a avea unul sau mai mulți copii aparține fiecăreia dintre noi. Alegerea de a nu avea copii aparține, iarăși, fiecăreia dintre noi!
Întrebările și comentariile legate de fertilitatea unei femei sunt personale și nici măcar nu ar trebui aduse în discuție. Fiindcă pot fi dureroase. Pot provoca resentimente și suferință. Pot fi resimțite ca o judecată, ca și cum nu ne ridicăm la înălțime - când nu ar trebui să fim nevoite să ne ridicăm la standardele altcuiva cu privire la ceea ce presupune că ar trebui să arate maternitatea.
Deci, vă rog. Păstrați-vă aceste întrebări și comentarii pentru voi. Pentru că povestea unei femei este probabil mai complicată decât vă dați seama.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul www.scarymommy.com.
Urmareste-ne pe Google News
