Șocul unei mame când a descoperit că prietena ei îi alăpta pe ascuns copilul

Șocul unei mame când a descoperit că prietena ei îi alăpta pe ascuns copilul

Andreea Guica - Redactor

Până unde poate merge o prietenie? O femeie din Malaysia, pe nume Afieqahhasanah, a rămas traumatizată după ce a aflat că prietena ei i-a alăptat copilul, în secret, de mai multe ori. Aceasta a mărturisit întâmplarea într-un filmuleț pe TikTok, care a adunat aproape 3 milioane de vizualizări. 

Nu mă așteptam să facă așa ceva”, a spus mămica despre prietena sa, în filmulețul cu pricina, potrivit nypost.com

La începutul acestei luni, Afieqahhasanah se pregătea pentru o cină ci familia și prietenii săi, printre care și prietena respectivă. Aceasta i l-a încredințat pe Haider, băiețelul ei, prietenei, cât timp pregătea cina.

„Eram ocupată cu pregătirile, așa că i l-am dat pe Haider în brațe. Fiind o persoană apropiată, normal că am avut încredere. În timp ce eu mă perindam prin casă, am văzut-o, la un moment dat, întoarsă cu spatele, cu bebelușul meu la piept. Atunci am văzut că îl alăpta”, povestește Afieqahhasanah, îngrozită.

bebelusul in brate

Când mămica a luat-o la întrebări pe prietenă, aceasta i-a răspuns că Haider începuse să plângă de foame (a presupus ea), așa că s-a gândit să îl alăpteze.

Incidentul a lăsat-o pe mămică cu teamă de a mai avea încredere în persoanele apropiate. 

Eu am grijă mereu ca oamenii din jur să nu-mi pupe sau să nu îmi ia bebelușul în brațe, tocmai pentru că nu vrea să ia anumite bacterii și să se îmbolnăvească. Acest comportament nu este normal, îl puteam alăpta eu dacă îi era foame, cum fac de obicei”, a mai spus.

Problema este că nu e singura dată când prietena sa i-a alăptat copilul pe ascuns. A mai făcut asta și după ce a fost prinsă prima dată, la evenimentul de familie. 

Sunt traumatizată de ceea ce s-a întâmplat. Nu știu ce mamă nu ar fi. Cine ar accepta așa ceva?”, a mai spus, în final.

Asociația Americană de Pediatrie nu recomandă alăptarea bebelușilor de către alte femei (decât cu excepția situațiilor speciale), din cauza posibilității transmiterii diferitelor boli. Totuși, se pare că este o practică pe care o adoptă multe femei.

Recent, o altă mamă de pe TikTok a mărturisit că o lasă pe prietena sa să-i alăpteze copilul, ca ea să poată bea alcool.

Surse foto: Freepik Pexels

Surse articol: nypost.com

Articolul urmator
O mamă a fost filmată pe ascuns în timp ce alăpta pe plajă. A descoperit video-ul întâmplător pe internet
O mamă a fost filmată pe ascuns în timp ce alăpta pe plajă. A descoperit video-ul întâmplător pe internet

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un bărbat și-a prins soacra când îi alăpta copilul pe ascuns
    Un bărbat și-a prins soacra când îi alăpta copilul pe ascuns

    Ajutorul bunicilor este oricând binevenit, cu atât mai mult cu cât un părinte este la început de drum și este nevoit să-și crească singur copilul. Cu toate...

    Am descoperit niște mesaje suspecte în telefonul soțului meu și am crezut că mă înșală. Am avut parte de șocul vieții când am aflat adevăratul „secret"
    Am descoperit niște mesaje suspecte în telefonul soțului meu și am crezut că mă înșală. Am avut parte de șocul vieții când am aflat adevăratul „secret"

    S-a căsătorit cu bărbatul visurilor ei, dar la scurt timp a aflat despre el un adevăr șocant. În luna de miere, umblând prin telefonul soțului, mireasa a aflat un secret...

    Șocul unor părinți când au descoperit că fiul lor avea cancer. "Credeam că are un virus la stomac"
    Șocul unor părinți când au descoperit că fiul lor avea cancer. "Credeam că are un virus la stomac"

    Boala nu ține cont de vârstă sau de puritatea sufletului. Tot mai des auzim cazuri de copii diagnosticați cu cancer sau alte afecțiuni care le pun viața în pericol. Cu...

    Răspunsul unei mame, după ce a fost blamată pentru ținuta ei când și-a adus copilul la școală
    Răspunsul unei mame, după ce a fost blamată pentru ținuta ei când și-a adus copilul la școală

    Ultimul lucru de care ne arde dimineața, la prima oră, când ne ducem copiii la școală sau la grădiniță, este să punem cap la cap o ținută fără cusur. Ducem suficiente lupte...

    Iubirea și durerea unei mame nu cunoaște limite. Povestea unei femei care ar fi făcut orice pentru copilul ei bolnav
    Iubirea și durerea unei mame nu cunoaște limite. Povestea unei femei care ar fi făcut orice pentru copilul ei bolnav

    La doar o lună de la naștere, micuța Everly Jo, lumina ochilor părinților, a trecut în rândul îngerașilor din cauza unor anomalii cardiace congenitale. Mama...

    ”Tu când ai de gând să slăbești?” Asta mi-a spus prietena mea la o lună după ce am născut
    ”Tu când ai de gând să slăbești?” Asta mi-a spus prietena mea la o lună după ce am născut

    Am devenit mamă acum o lună! Viața mea s-a schimbat total. Nu știu cum de alte mame intră în depresia postnatală, că eu sunt într-un extaz continuu. Sunt atât de...

    Avertismentul unei mame: de ce să nu administrați ibuprofen copiilor când au vărsat de vânt
    Avertismentul unei mame: de ce să nu administrați ibuprofen copiilor când au vărsat de vânt

    Când îți vezi micuțul cum suferă din cauza febrei și a stării generale alterate, faci tot ce poți pentru a-i reda starea de bine. În aceste condiții, când vezi...

    Un chelner i-a cerut unei mame să curețe mizeria făcută de copilul ei la masa din restaurant
    Un chelner i-a cerut unei mame să curețe mizeria făcută de copilul ei la masa din restaurant

    O masă la restaurant alături de cele mai dragi persoane din viața ta ar trebui să fie un eveniment relaxant, care să vă bucure pe toți. Uneori însă intervin situații care...

    © 2024 Qbebe