Când începe bebe să zâmbească?

Când începe bebe să zâmbească?

Andreea Guica - Redactor

Zâmbetul unui bebeluș ar putea topi inima oricui. Uite de la ce vârstă bebe începe să îți încânte privirea cu zâmbetul său. 

Bebelușul meu avea o lună și o zi atunci când mi-a zâmbit prima oară. Am ieșit din cameră pentru câteva minute, ca să întind niște rufe. 

Când m-am întors, m-a întâmpinat cu cel mai mare și frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Parcă mi-ar fi spus că se bucură să mă vadă. A fost unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-am experimentat vreodată”, povestește o mămică de peste hotare despre copilașul ei, care acum are 5 luni (sursa Today’s Parent). 

Pe lângă o doză de drăgălășenie absolută, zâmbetul bebelușilor reprezintă un semn important că micuțul atinge o nouă etapă a dezvoltării.

fetita mica care zambeste

Conform aceleiași surse citate, David Messinger, profesor de psihologie la Universitatea din Miami, explică faptul că bebelușii zâmbesc pentru prima dată în jurul vârstei de o lună, ca răspuns social la vederea părintelui. 

Începând cu prima lună de viață, bebe își exprimă bucuria, entuziasmul și interesul pentru ce se întâmplă în jurul lui; și o face în cel mai frumos mod posibil: prin zâmbet.

Sigur că odată cu trecerea timpului, zâmbetul bebelușului capătă noi semnificații.

Spre exemplu, între 3 și 6 luni, bebelușii încep să zâmbească și la jucării, sau alte obiecte care le plac.

bebe zambeste pe plaja

De asemenea, zâmbetul lor devine mai larg - li se ridică obrăjorii și li se deschide gurița.

Apoi, în jurul vârstei de 1 an, cei mici devin mai selectivi cu persoanele cărora le zâmbesc. Totodată, devin timizi și chiar reticenți în fața străinilor, așa că probabil, deocamdată, vor păstra zâmbetele pentru persoanele din familie. 

Tot acum încep să folosească zâmbetul ca să-ți comunice diferite lucruri. Spre exemplu, îți arată ce bine se simte la tine în brațe, sau care e jucăria lui preferată, dar nu numai. Cu siguranță, părintele descifrează tot felul de lucruri pe care le ascunde zâmbetul piticilor lor. 

Mămici și tătici, bucurați-vă de zâmbetul copilului vostru în fiecare zi. Inocența și drăgălășenia lor nu va dura la infinit, deși probabil că în ochii voștri, zâmbetul copilului va însemna mereu ceva special, indiferent de vârsta pe care o are. 

Surse foto: https://unsplash.com www.pexels.com 

Surse articol: https://www.todaysparent.com/baby/baby-development/when-do-babies-smile-2/

Articolul urmator
Bebe nu doarme? Cea mai comună greșeală pe care o face majoritatea părinților
Bebe nu doarme? Cea mai comună greșeală pe care o face majoritatea părinților

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Adoptă o scrisoare” și ajută un copil să zâmbească de Crăciun
    „Adoptă o scrisoare” și ajută un copil să zâmbească de Crăciun

    Proiectul „Adoptă o scrisoare” vine în întâmpinarea copiilor din familii foarte sărace, care nu se așteaptă la jucării de Crăciun, ci la lucruri de bază,...

    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare
    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare

    "Am mai fost aici", "am mai văzut persoana aceea", "îmi aduc aminte cum am murit" sunt doar câteva din situațiile cu totul neașteptate când cei mici par să rememoreze...

    „Scutecul inteligent”, unealta viitorului pentru următoarele generații de părinți. Trimite notificări pe telefon când bebe trebuie schimbat
    „Scutecul inteligent”, unealta viitorului pentru următoarele generații de părinți. Trimite notificări pe telefon când bebe trebuie schimbat

    Trebuie să recunoaștem, viața noastră ar fi mult mai simplă dacă scutecele copiilor noștri ar fi dotate cu niște senzori care să ne anunțe când este momentul să fie...

    Ea este femeia care-i face pe oamenii și copiii nevoiași din Vaslui să zâmbească. „Am inima împăcată că am dat cât ar fi vrut Cerul să dau, fără măsură”
    Ea este femeia care-i face pe oamenii și copiii nevoiași din Vaslui să zâmbească. „Am inima împăcată că am dat cât ar fi vrut Cerul să dau, fără măsură”

    În acest articol o vom cunoaște pe Magda Săvuică, femeia care a renunțat la o carieră promițătoare în publicitate în favoarea familiilor nevoiașe pe care le ajută...

    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!
    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!

    Viața este plină de surprize, unele fericite, altele mai puțin fericite. Uneori avem nevoie de sfaturi pentru a face față acestor surprize și, de obicei, le primim de la cei pe care...

    Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere
    Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere

    În luna decembrie a anului trecut, la Curtea Supremă de Justiție a SUA a fost adusă în dezbatere o lege adoptată de statul Mississippi, potrivit căreia avorturile sunt...

    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții
    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții

    Cara Natterson, medic pediatru și Vanessa Kroll Bennett, mamă de 4 adolescenți, cu o experiență vastă în dezvoltarea copilului, povestesc despre cartea pe care au scris-o...

    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!
    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!

    Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-Covid. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, în...

    © 2024 Qbebe