Când apar primii dinți ai bebelușului
În general, dinții bebelușului apar când acesta are între 6 și 12 luni. Cu toate acestea, s-a observat că există posibilitatea ca la unii copii să apară o primă erupție în jurul vârstei de 3-4 luni, iar la alții să fie prezentă când aceștia depășesc 12 luni. În cazul în care copilul nu are primul dinte până la vârsta de 18 luni, este necesar să consultăm un specialist.
Fiecare bebeluș are propriul său tipar de apariție a dinților. Dacă unii dintre ei au erupții treptate ale dinților, în anumite perioade, alții au mai multe erupții simultan. De asemenea, trebuie să știm că anumiți dinți sunt mai sensibili decât alții când erup. Astfel, primul dinte care va erupe este de regulă cel mai sensibil. Mai ales molarii pot să producă mai mult disconfort pentru că suprafața pe care vor erupe este mai mare și nu pot să penetreze prea rapid gingiile , așa cum o fac alți dinți mai mici, precum incisivii.
Primii dinți care apar sunt incisivii din partea din față a maxilarului inferior, din zona sa centrală. Incisivii centrali ies între 7 și 12 luni, iar cei laterali vor ieși între 9 și 13 luni. În ceea ce privește dinții de pe mandibulă, aceștia vor ieși fie între 6 și 10 luni (dacă este vorba despre incisivii centrali), iar cei laterali între 7 și 16 luni.Majoritatea bebelușilor vor avea primii dinți de lapte cam până la vârsta de 30 de luni.
Citește și: Aparitia dintilor la bebelusi: ghid pe luni
Care sunt semnele ce ne arată că bebelușului îi ies dințișorii
De regulă, dinții noi apar la fiecare 4 -6 luni, iar simptomele caracteristice acestui fenomen pot avea o durată variabilă. Astfel, la unii bebeluși se întinde pe durata a câteva zile, legate de momentul în care va ieși un nou dințișor. În schimb, la alții pot dura și mai multe săptămâni, dacă se întâmplă ca în cadrul unei etape de erupție dentară să apară mai mulți dinți.
În același timp, trebuie să mai știm că simptomele severe durează câteva zile și sunt mai supărătoare când este vorba de primii doi dinți.După aceea bebelușii ajung să se mai obișnuiască și se vor simți mai bine.
Printre simptomele specifice unei erupții dentare vor fi incluse următoarele:
Bebelușul va simți nevoia să muște cât mai des
Odată cu debutul erupției dentare, bebelușii vor fi dornici să muște cât mai mult, din orice. Este momentul în care poți să-i oferi jucării speciale pentru dentiție, care îl vor ajuta să-și mai aline disconfortul de la nivelul gingiei.
Salivația excesivă
Încă de când se nasc bebelușii vor avea tendința de a saliva foarte mult, până când vor învăța să-și înghită saliva. Același fenomen va fi vizibil și în cadrul erupțiilor dentare, în condițiile în care organismul va putea să fabrice mai multă salivă pentru ca aceasta să trateze cumva gingiile inflamate.
Bebelușul este mai agitat ca de obicei, mai ales pe timpul nopții
Pentru că nu are activități menite să-l distragă de la senzațiile neplăcute resimțite când îi ies dințișorii, bebelușul va fi mai tentat să se trezească noaptea. El poate ajunge să se trezească foarte des și să nu poată să doarmă aproape deloc, cu atât mai mult cu cât va saliva mai mult decât în mod normal. Acesta este motivul pentru care simți nevoia să ațipească mai mult pe timpul zilei, iar uneori se poate întâmpla să se trezească mult mai devreme ca de obicei dimineața.
Micuțul nu mai are poftă de mâncare
Întrucât se confruntă cu inflamație și durere gingivală, bebelușul nu va mai fi dispus să mănânce. Cu toate acestea, este necesar să ne străduim să-l hrănim puțin și des. În cazul în care observăm că nu mai mănâncă aproape deloc, este indicat să solicităm ajutorul unui medic.
Bebelușul își atinge des urechile, bărbia și obrăjorii
Când îl vedem că face un asemenea gest, trebuie să ne gândim că este un fel de automasaj, menit să-l ajute să-și mai calmeze durerile. De multe ori putem vedea că bebelușul se va atinge mai mult în zona maxilarului, astfel încât se va crea o ușoară presiune, care-l va ajuta să se simtă mai bine, măcar pentru scurt timp.
Vei sesiza că bebelușul își ține mereu mânuța în gură
Și acest gest este legat de încercarea de a aplica o ușoară presiune pe locurile dureroase din gură. Odată cu el, vei vedea că și salivația este în creștere.
Prezența febrei, a diareei sau a erupțiilor pe piele
La unii bebeluși poate fi detectabilă o ușoară febră (sub 37, 7 grade) în zilele din preajma unei erupții dentare. De asemenea, în urma salivației abundente bebelușul poate să aibă unele erupții cutanate pe față sau pot apărea, uneori, iritații similare celor produse de scutec. Și diareea poate fi un simptom cauzat de erupția dentară în unele cazuri.
Cu toate acestea, medicii atrag atenția asupra următorului aspect: diareea, febra sau un nas care curge nu fac neapărat parte dintre semnele ce indică erupția dentară, mai ales dacă vor dura mai mult de 24 de ore. Cel mai probabil, ele apar din cauza faptului că bebelușii obișnuiesc să introducă în gură tot felul de obiecte și de aceea pot veni în contact mai ușor cu bacterii sau viruși. Iată de ce ar trebui neapărat să luăm legătura cu un doctor dacă bebelușul are temperatura (măsurată la nivel rectal) egală sau mai mare cu 38, 3 grade, iar diareea și erupțiile de pe piele nu dispar după 24 de ore. În plus, se impune și mai mult consultarea unui specialist dacă bebelușul este letargic și apar vărsături.
Un alt aspect important legat de simptomele erupției dentare este următorul: nu toți bebelușii se vor confrunta cu toate problemele descrise. De cele mai multe ori, bebelușii au predominant doar unul dintre simptome, iar restul apar izolat. Studiile arată că, de exemplu doar 1/3 dintre bebeluși vor avea dificultăți de somn, 1/3 dintre ei vor avea salivație excesivă și 1/3 vor fi mai agitați ca de obicei.
Cum îi putem ajuta pe bebeluși să se simtă mai bine pe parcursul erupțiilor dentare
În primul rând, trebuie să știi că fiecare bebeluș se va simți mai bine, când îi ies dințișorii, cu anumite remedii. Cu alte cuvinte, nu trebuie să credem că acelea ce îi vor face bine unui micuț vor fi bune și pentru al nostru. Este recomandabil să alegem să testăm mai multe remedii până când vom vedea ce este mai potrivit pentru el.
În al doilea rând, va trebui să avem mare grijă când utilizăm lănțișoarele pentru dentiție sau jucăriile pentru dentiție ce sunt prinse de un lănțișor (Ele vor contribui la calmarea durerilor prin ușoara presiune creată și prin faptul că pot fi mușcate de bebeluș). Pot fi însă periculoase dacă nu îl vom supraveghea cu atenție, întrucât se poate ajunge la strangulare.
Pentru ca bebelușul să fie în deplină siguranță dacă folosim asemenea accesorii pentru dentiție va trebui să respectăm următoarele indicații:
• Lănțișoarele nu vor fi prinse la gâtul micuțului, ci în jurul încheieturii mâinii
• Nu le lăsa la îndemâna bebelușului când nu îl supraveghezi cu mare atenție
Iată ce se recomandă pentru ca bebelușii să treacă mai ușor peste erupțiile dentare:
• Îi vei da bebelușului un obiect rece, pe care să-l țină în gură- De exemplu, o linguriță, o suzetă sau o cârpă îi pot fi de ajutor, contribuind la reducerea durerilor și a inflamației. Ai însă grijă ca acestea să fie perfect curate
• Dă-i bebelușului ceva de mestecat- De pildă, tot o cârpă moale, perfect curată sau o jucărie din silicon pot fi numai bune pentru a-l ajuta pe bebeluș să aibă mereu la îndemână un obiect pe care să-l poată strânge între gingii
• Poți să-i oferi biscuiți din făină arorut- Aceasta este un fel de amidon obținut dintr-o plantă tropicală (numită și „arrowroot"), fără gluten, de aceea este foarte bine tolerată. În plus, făina arorut este bună pentru a mai ameliora din tulburările digestive provocate de erupția dentară
• Dacă bebelușul are peste 7 luni, poți să-i oferi puțină apă rece, pe care să o soarbă în îngițituri mici- Apa rece poate să-i ofere o mică senzație de confort
• În cazul în care îți alăptezi bebelușul, poți să-i masezi gingiile cu apă rece- Vei face acest gest cu câteva minute înainte de supt, evitând astfel să te apuce prea puternic de sfârcuri pentru a-și mai calma disconfortul
• Încearcă să-i masezi gingiile- Dacă vei aplica o mică presiune asupra gingiilor, durerea și inflamația vor fi mai ușor de suportat. De exemplu, poți să-l masezi pe bebeluș cu un degetar din silicon, cu o cârpă sau direct cu degetul tău (cu condiția să fii perfect curată pe mâini!)
Citește și: Remedii naturale pentru durerile provocate de erupția dentară la bebeluși
Nu în ultimul rând, trebuie să știi că durerile provocate de erupția dentară pot fi ameliorate cu ajutorul unor geluri speciale pentru masarea gingiilor. Dintre acestea, medicii recomandă să nu te bazezi pe cele care conțin și benzocaină, întrucât aceasta îi poate produce bebelușului o maladie foarte periculoasă: methemoglobinemia.Ea este caracterizată de o creștere anormală a concentrației sangvine de methemoglobină, o moleculă incapabilă să transporte oxigenul în sânge.
Aceasta poate fi recunoscută după următoarele simptome: scurtarea respirației, amețeli, oboseală, piele de culoare albăstrie, palidă sau gri, creșterea anormală a ritmului cardiac.Tratamentul pentru ea constă, de obicei, în administrarea unor medicamente intravenoase, cu scopul de a suplimenta resursele de oxigen din sânge.
În cazuri extreme, boala poate fi fatală. De aceea, neapărat vei consulta un pediatru, întrucât benzocaina nu se recomandă copiilor sub 24 de luni.
Mult mai sigur pentru bebeluș va fi să-l masezi pe gingii cu un gel bazat pe componente naturale. Printre acestea se numără și „Multi-Mam BabyDent" . Acesta este un gel pentru calmarea durerii și reducerea inflamației din timpul erupției dentare, avînd un efect bio-adeziv (proprietate prin care se creează un strat moale, protector, peste gingii).
„Multi-Mam BabyDent" are în compoziție complexul 2QR (este o substanță naturală derivată din plante, care constă în molecule bioactive numite polizaharide), care neutralizează bacteriile dăunătoare și reduce inflamația într-un mod natural. Caracteristicile sale sunt:
• Va reduce hipersalivația
• Este natural și inofensiv în cazul în care este înghițit
• Nu conține alcool sau anestezice
• Nu are zahăr
• Are gust plăcut
Gelul se administrează în felul următor:
• Se aplică pe gingiile dureroase ori de câte ori este necesar
• Gelul va fi aplicat cu ajutorul unei periuțe de dinți (care să fie moale) sau cu mâna perfect curată
• Pentru a obține efectele așteptate, se recomandă să nu-i dai bebelușului apă sa mâncare imediat după administrare
O altă calitate a „Multi-Mam BabyDent" este că poate fi utilizat în condiții de maximă siguranță alături de alte medicamente.
În legătură cu acestea din urmă, neapărat vei consulta medicul în cazul în care vei dori să-ți ajuți bebelușul cu unele care conțin ibuprofen sau acetaminophen. Numai acesta poate să-ți prescrie o rețetă și să-ți dea indicații exacte legate de cantitatea și modul în care ar trebui să-i fie administrate.
Este nevoie să cerem ajutorul unui medic în caz de erupție dentară la bebeluși?
De cele mai multe ori, simptomele asociate acestui fenomen nu necesită intervenția unui medic. Doar în cazul în care ele persistă prea mult timp, sunt severe și bebelușul pierde considerabil în greutate, este cazul să ceri ajutorul unui specialist, întrucât acestea nu sunt provocate de erupția dentară.
În același timp, vei solicita sfatul unui medic în legătură cu unele remedii pentru calmarea durerii sau inflamației. Numai acesta îți va spune dacă este necesar să le utilizezi și, în cazul în care îți va prescrie un anumit medicament, îți va spune cum și când să apelezi la el.
Voi cum ați trecut peste prima erupție dentară a bebelușilor voștri?
Surse:
www.babycenter.com, www.emedicinehealth.com, www.mamanatural.com, www.orajel.com, www.thebump.com, www.webmd.com