Bebelușii pot avea coșmaruri?

Bebelușii pot avea coșmaruri?

Mariana Voinea

Copiii mici nu pot avea coșmaruri în adevăratul sens al cuvântului, iar trezirile dese din somn, plânsetul incontrolabil poate fi pus pe seama altor probleme, mai degrabă decât pe seama coșmarurilor.

Visele de noapte și mai ales visele urâte sau coșmarurile sunt specifice copiilor începând cu vârste destul de înaintate. De cele mai multe ori, copilul se trezește în plâns, spune „Mami am avut un coșmar”, descrie sau nu lucrurile pe care le-a văzut în vis și după ce se liniștește se culcă la loc. Cum știm că un bebeluș a avut un coșmar sau mai bine zis, este posibil acest lucru?

Coșmarurile la bebeluși reprezintă un subiect de dezbatere în rândul părinților, cercetătorilor și experților în probleme de somn ale copiilor. Practic, cercetările arată că în primele luni de viață, bebelusii nu au coșmaruri în adevăratul sens, așa cum copiii mai mari le experimentează.

Dezvoltarea cognitivă și neuronală necesită un proces mult mai complex în timpul somnului și visului, incluzând crearea scenariilor înspăimântătoare, iar în primele etape ale vieții bebelușului, acest lucru nu este posibil. Desigur că bebeii pot da semne de disconfort sau stres în timpul somnului, dar în niciun caz acestea nu sunt reacții la un coșmar.

Pot visa bebelușii urât?

bebe plange

Alanna McGinn, expert în problemele somnului susține că bebelușii nu au coșmaruri, lucrul susținut de cercetarea efectuată de Consiliul Pediatric al Problemelor de somn. Mulți părinți se întreabă dacă micuțul lor nu cumva are un coșmar atunci când se trezesc în plâns în mijlocul nopții sau în timpul somnului.

Conform cercetărilor, „cei mici nu au vise urâte”, susține doamna doctor Lisa Meltzer, psiholog infantil licențiat. Un alt psiholog ce reprezintă Clinica Cleveland, pe nume Catrina Litzenburg menționează că până la vârsta de patru ani, copiii nu au frici în timpul nopții pentru că nu știu că există lucruri pe care s-ar putea teme în întuneric.

ulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile

Cum îmi dau seama că bebelușul meu visează urât?

Conform cercetătorilor, copiii care visează urât de regulă plâng, se trezesc în miezul nopții, au mai multe treziri peste noapte, dar acestea pot fi semne de suprasolicitare, de epuizare sau de incapacitatea de a adormi din nou după ce se trezesc.

Îndeosebi copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 12 luni nu au coșmaruri, ci se trezesc noaptea din cauza foamei, a nevoii de alinare, a unui scutec murdar sau ud, iar lista problemelor poate continua.

La ce vârstă încep copiii să aibă coșmaruri și de ce se trezesc brusc din somn?

mama alina bebelus plangand

Experții sugerează faptul că în jurul vârstei de 2 ani, dar mai cu precădere în perioada preșcolară, copiii încep să aibă temeri și să viseze urât, dezvoltând o imaginație mult mai bogată.

Am putea spune că micuții au un coșmar dacă se trezesc brusc într-un plâns incontrolabil, dar de cele mai multe ori copiii se trezesc fiind confuzi, findu-le foame, având nevoie de prezența mamei, de suzetă sau de orice alt lucru care le poate aduce alinare.

Ce faci cand copilul tau are cosmaruri?

Să trezesc copilul din coșmar sau nu?

bebe plange

Atunci când copilul plânge în timpul somnului cu ochii închiși și nu răspunde insistențelor părintelui, nu este necesar ca adultul să-l trezească. Cu siguranță nu de puține ori am experimentat coșmarul, nu numai în cazul nostru, ci și în cazul copiilor noștri.

Chiar dacă visele urâte nu apar la vârste fragede, acestea începând cu vârsta de 3-4 ani, vârstă la care putem vorbi de coșmaruri destul de explicite pe care copiii le pot detalia dacă își amintesc a doua zi și care își au rădăcinile în ceea ce văd, în desenele animate, în situațiile de viață și nu în ultimul rând, în imaginația lor bogată.

Surse foto: unsplash.com pexels.com

Surse articol: todaysparent.com

Articolul urmator
De ce își dau bebelușii ochii peste cap
De ce își dau bebelușii ochii peste cap

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

    Unul din patru cupluri nu pot avea copii. Acestea sunt statisticile sumbre ale Organizației Mondiale a Sănătății. Infertilitatea este o problemă medicală, care poate avea și cauze...

    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri
    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri

    Printre momentele cele mai încărcate de emoție și mai pline de entuziasm din viața unui părinte se regăsește și prima aniversare a copilului. De aceea, te străduiești să...

    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației
    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației

    Fiecare naștere reprezintă un miracol, fie că vorbim de cea naturală, sau de cea prin cezariană. Cu toate acestea, femeile care nasc prin cezariană sunt mai puțin implicate în...

    Mi s-a spus că trebuie să slăbesc ca să pot avea copii. Am descoperit că nu eu eram infertilă…
    Mi s-a spus că trebuie să slăbesc ca să pot avea copii. Am descoperit că nu eu eram infertilă…

    Lui Sara i s-a spus că nu poate rămâne însărcinată din cauza greutății sale, așa că i-a fost recomandat să slăbească. Din cauza asta, nu i s-au făcut testele necesare...

    Cum să le explic copiilor mei că nu pot avea o petrecere anivesară în fiecare an?
    Cum să le explic copiilor mei că nu pot avea o petrecere anivesară în fiecare an?

    Cât de des trebuie organizate petrecerile aniversare pentru copii? Ce eforturi trebuie să facă părinții în acest sens și cum pot evita eventualele găuri în bugetul...

    Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună
    Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună

    Într-o relație de cuplu toxică, partenerii nu se simt apreciați, au impresia că nu sunt înțeleși suficient și, în anumite cazuri, unul dintre ei îl vede pe...

    Părinții își pot lua concediu pentru a avea grijă de copii când se îmbolnăvesc
    Părinții își pot lua concediu pentru a avea grijă de copii când se îmbolnăvesc

    Președintele României a promulgat ieri legea prin care părinții își pot lua concediu și pot beneficia de indemnizație pentru a avea grijă de copii când aceștia se...

    Am renunțat la liceu ca să pot avea grijă de surorile mele mai mici, după ce părinții noștri ne-au abandonat
    Am renunțat la liceu ca să pot avea grijă de surorile mele mai mici, după ce părinții noștri ne-au abandonat

    O poveste de viață cutremurătoare și adevărată despre dragostea de frați și sacrificiul făcut în numele familiei! O tânără s-a dedicat complet creșterii frățiorilor...

    © 2024 Qbebe