- Apa pentru bebelusi pana in 6 luni
- Apa pentru bebelusi - standarde de calitate
- Apa pentru bebelusi peste 6 luni
- Apa pentru bebelusi care provine de la un sistem de apa public
- Apa pentru bebelusi care provine de la o sonda privata
- Apa pentru bebelusi - cum o sterilizam
- Apa pentru bebelusi - ce complicatii pot aparea
Apa pentru bebelusi pana in 6 luni
Medicii pediatri nu recomanda administrarea apei la copii cu varsta mai mica de 6 luni, mai ales daca sunt alaptati (unii chiar pana la 1 an). Laptele matern contine 88% apa si multe nutrimente necesare unei dezvoltari armonioase. In cazul in care administrati apa unui sugar, acesta va resimti o senzatie de plenitudine si va refuza sau va consuma mai putin lapte. Se pare ca metabolismul acestora va fi "dezechilbrat" astfel, capacitatea lor de absorbi nutrimentele din laptele matern fiind diminuata. Singura situatie "permisa" este cea in care bebelusul sufera de diaree/varsaturi si medicul poate recomanda saruri de rehidratare (care se prepara cu apa). Mamele care alapteaza insa trebuie sa consume cat mai multa apa/lichide pentru a-si pastra cantitatea de lapte.Daca bebelusul este hranit prin formula, in mod evident veti folosi apa cand ii veti prepara mesele. In plus, se pare ca laptele formula contine concentratii mai mari de saruri si minerale decat laptele mamei, incat adeseori este necesara apa in plus pentru a ajuta rinichii sa excrete sarea suplimentara. Si, din cauza unui metabolism mai putin eficient, in aceasta situatie, copiii hraniti cu lapte praf pierd mai multa apa (prin transpiratie, urina etc).
Cand puteti sa-i oferiti apa in plus in cazul in care primeste alimentatie artificiala? Cand este foarte cald, cand ii este sete, cand este febril sau cand este constipat. Retineti insa faptul ca nu trebuie sa-i oferiti apa in exces, pentru ca poate prezenta ulterior o scadere a apetitului.
Apa pentru bebelusi - standarde de calitate
Exista in prezent o multime de variante de apa pentru preparat laptele celor mici, special ambalate (de obicei in ambalaj cartonat) si cu continutul de saruri si minerale adecvat varstei acestora. Insa sunt destul de scumpe si varianta preferata de majoritatea persoanelor este fierberea apei potabile (de la robinet) si racirea ei inainte de folosirea efectiva. In mod surprinzator, aceasta reprezinta variante optima conform specialistilor, si nu cea plata. Dar daca sursa dvs. de apa potabila nu este sigura (provine dintr-un put sau fantana) si sunteti nevoiti sa folositi apa plata, cautati variante cu cantitate mica de sodiu (sub 200mg Na pe litru). Desi nu multe persoane stiu acest lucru, apa plata imbuteliata nu este igienizata, iar stomacul bebelusului poate sa nu o tolereze sau, mai grav, poate declansa diverse infectii bacteriene.Apa pentru bebelusi peste 6 luni
In general, puteti administra apa copiilor peste aceasta varsta insa cu moderatie. Puteti continua sa fierbeti in prealabil apa de la robinet daca nu sunteti convinsi de calitatea sa, insa exista medici care sustin ca efectuarea acestei practici prea mult timp poate sensibiliza copilul, care de altfel are nevoie sa intre in contact cu diverse bacterii pentru a-si intari sistemul imunitar (se pare ca poate crea o predispozitie pentru astm).
Apa pentru bebelusi care provine de la un sistem de apa public
In acest caz trebuie sa aveti grija la cateva lucruri pentru a fi siguri ca apa respectiva este buna de consumat si de catre copil. Urmariti anunturile legate de calitatea apei - furnizorii sunt obligati prin lege sa anunte clientii daca apar anumite probleme cu puritatea apei. Inainte a folosi apa efectiv de la robinet trebuie sa o lasati sa curga timp de 30-60 de secunde (pentru a nu contine rugina sau alte resturi aflate pe conducte). Daca simtiti o diferenta in gust sau miros, incetati sa o folositi si anuntati furnizorul. Apa de la robinet poate contine si nivele ridicate de plumb (de la sudurile instalatiei) care afecteaza grav bebelusul si pentru a va asigura ca nu aveti probleme in acest sens o puteti testa fie in laboratoare specializate, fie chiar in laboratorul furnizorului de apa potabila (contra cost).
Apa pentru bebelusi care provine de la o sonda privata
Daca sonda nu se afla la o adnacime foarte mare, este posibil sa fie contaminate cu bacterii (fie resturi de animale, fie de la fosele din zona) si de obicei contine un nivel ridicat de azotati. Daca nivelul de azotati depaseste 10 miligrame pe litru, nu este sigura pentru a o folosi, dar pentru a putea face acest lucru exista in comert filtre speciale (sunt destul de scumpe si functioneaza fie pe baza razelor utlraviolete - distrug toate microorganismele, fie cu carbon activ - retin toate substantele chimice nocive) sau puteti sapa putul la o adancime mai mare (pentru a evita contaminarea). O alta problema poate fi reprezentata si de arsenic (nivelul standard este de 10 micrograme/litru) sau de fluorura (poate afecta concentratia de sodiu din corp, tulburand echilibrul electrolitic si provocand inflamatii). Pentru a verifica calitatea si continutul exact al apei, puteti proceda dupa cum am mentionat anterior, verificand-o in cadrul laboratoarelor specializate.
Apa pentru bebelusi - cum o sterilizam
Sterilizarea apei acasa este simpla si rapida. Se realizeaza prin fierbere timp de 20 de minute pentru a distruge toti agentii patogeni majori din apa (nu elimina insa plumbul, daca acest exista).
Exista si posibilitatea instalarii unui filtru la robinetul de la chiuveta sau putem folosi unul separat (in care se tine apa o perioada de timp inainte de a o utiliza). Intrebati medicul ce varianta recomanda deoarece apa contine si fluorura (necesara dintilor), iar daca folositi un filtru pentru toti contaminantii din apa, atunci cel mic poate prezenta o carenta de fluor si va poate indica alte produse de unde organismul sau poate extrage acesata substanta.
Apa pentru bebelusi - ce complicatii pot aparea
In afara de eventualele contaminari cu bacterii enuntate anterior, desi pare neobisnut, apa consumata in exces poate conduce la intoxicatie (in special la copiii sub varsta de 1 an care au si alte afectiuni preexistente). In acest caz, apa tulbura echilibrul hidro-electric al organismului, producand hiponatremie (scaderea concentratiei plasmatice a sodiului), deoarece, odata cu eliminarea apei se va elimina si sodiu din organism. Acest dezechilibru sta la baza intoxicatiei cu apa. Consumul normal de apa nu poate produce intoxicatia cu apa, ci consumul unor cantitati mari pe o perioada scurta de timp. Cele mai importante efecte ale intoxicatiei cu apa sunt asupra sistemului nervos central, prin dezechilibrul electrolitilor (sodiu), dar va afecta si inima prin supraincarcarea sistemului circulator si indirect prin producerea hiponatremiei. Primele semne ale hiponatremiei apar la un nivel al sodiului de sub 110 mEq/L intr-un timp scurt (24 de ore) si se manifesta prin producerea edemului cerebral, insotit de confuzie, agitatie, convulsii, coma si chiar deces. Doza letala de apa ce produce moartea la 50% dintre animalele testate este de 100g/kg. In cazurile mai putin grave, pentru a trata intoxicatia se limiteaza accesul la lichide, dar daca starea este grava se administreaza diuretice pentru a creste cantitatea de urina eliminata si a scadea volumul de sange circulant, concomitent cu refacerea concentratiei electrolitilor.
Ce putem face pentru a alege cea mai buna varianta pentru bebelusul nostru? Intotdeauna cand avem dubii sau nu suntem informati, sa apelam la un medic.
Surse:
www.babycenter.com; www.babycentre.co.uk; www.nhs.uk; http://wholesomebabyfood.momtastic.com; www.netdoctor.co.uk; www.scientia.ro