Poziții de alăptare corecte
Unele dintre pozițiile corecte de alăptare, care sunt cele mai cunoscute și mai frecvent utilizate sunt cele de mai jos:
Poziția întins pe spate
Această poziție este de ajutor în special pentru nou-născuți (inclusiv pentru mamele ce alăptează pentru prima oară), pentru bebelușii care au stomacul foarte sensibil și se confruntă adesea cu exces de gaze intestinale, dar este de folos și pentru mamele care au sânii mici. În același timp, poate să fie adoptată și pentru alăptarea gemenilor, a bebelușilor prematuri sau pentru cei care, din diverse motive, au dificultăți de supt.
În vederea unei poziții corecte de alăptare când vei sta întinsă pe spate, ține seama de instrucțiunile de mai jos:
- Stai întinsă pe spate pe o canapea sau pe un pat, susținându-te bine cu perne într-o poziție semi-înclinată, în așa fel încât, când bebelușul va fi pus cu burtica în jos pe burta ta, capul său să fie aproape de sân, iar gravitația să îl sprijine în procesul de supt
- Odată ce bebelușul se află pe corpul tău, stai cât mai relaxată și încearcă să-ți direcționezi sfârcul către gurița sa
- Pune câteva perne la spatele tău pentru suport- De asemenea, o păturică de bebeluș rulată, plasată în spatele bebelușului, îi va oferi o susținere suplimentară (îndepărteaz-o de îndată ce sesiunea de alăptare s-a încheiat)
- Dacă ți-ai pus tu o pernă sub cap, asigură-te că aceasta nu se află prea aproape de fața bebelușului
Poziția leagăn
Ca să te simți cât mai confortabil și să te asiguri că ai adoptat o poziție corectă de alăptare, este recomandat să stai pe un scaun sau pe un fotoliu, susținându-ți cât mai bine spatele. Nu numai că vei fi ferită de durerile de spate, dar poți și să-ți susții mai bine bebelușul.
Pentru a fi pusă în practică, poziția leagăn ar trebui să urmeze aceste reguli:
- Poziționează bebelușul astfel încât capul său să se afle pe îndoitura cotului brațului de pe partea pe care vei alăpta, mâna respectivă sprijinindu-i totodată corpul
- Îți vei prinde sânul din care va suge cu mâna cealaltă, plasându-ți degetul mare deasupra sfârcului și areolei, în dreptul punctului în care nasul bebelușului îți atinge sânul
- Degetul tău arătător ar trebui să fie plasat în punctul în care bărbia bebelușului atinge sânul. Vei realiza o compresie ușoară a sânului pentru ca sfârcul să fie îndreptat ușor spre nasul său. Este momentul în care bebe va fi gata de supt
Poziția întins pe o parte
Este potrivită inclusiv pentru ședințele de alăptare din timpul nopții, cu atât mai mult cu cât ai născut de curând, prin cezariană. Nu va fi dificil să adopți o poziție corectă de alăptare dacă:
- Atât tu, cât și bebelușul, veți sta întinși pe o parte, având abdomenele cât mai apropiate unul de altul
- Folosește-ți brațul liber, de pe partea cu sânul ce nu va fi folosit la alăptare, pentru a-l direcționa pe celălalt către bebeluș
- Nu sta mult prea aproape de bebeluș, nu te înclina mult prea mult spre el, întrucât poate crește pericolul de sufocare. În același timp, din același motiv, nu adopta această poziție de alăptare pe o saltea cu apă sau pe o canapea
Poziția minge de fotbal
Reprezintă o poziție de alăptare binevenită în special în următoarele situații:
- Ai născut de curând prin cezariană
- Ai un bebeluș prematur
- Ai gemeni
- Ai sânii de dimensiuni mari
- Ai mameloane plate sau inversate
Nu va fi greu să folosești această poziție ghidându-te după aceste sfaturi:
- Bebelușul va fi așezat pe o parte, cu fața către tine, în timp ce piciorușele sale vor sta sub brațul tău de pe aceeași parte cu sânul din care va suge
- Vei susține bine capul bebelușului cu mâna (de pe partea cu sânul din care va suge), iar cu cealaltă vei direcționa sânul spre copil
Indiferent de alegerea pe care o vei face, ține minte că pozițiile corecte de alăptare sunt deosebit de importante întrucât, pe de o parte, bebelușul va ajunge să se atașeze corect la sân și, pe de altă parte, vei fi mai puțin expusă riscului de a te confrunta cu mameloane dureroase sau cu alte probleme ale sânilor.
Nu în ultimul rând, pentru ca bebelușul să se poată bucura de beneficiile unei sesiuni de alăptare de succes, este important să fie evitate și aceste greșeli:
- Corpul și fața bebelușulului să fie în direcții diferite- Nu numai că va fi foarte incomod, dar nici nu va reuși să sugă așa cum trebuie de la sânul tău
- Corpul bebelușului să se afle prea departe de sânul tău- Când se întâmplă așa, nu doar că bebelușul se va chinui, dar vei avea și tu dureri, în condițiile în care acesta va trage mai tare de mamelon pentru a se hrăni
Citește și: Aproape că m-am oprit din alăptare, până ce am învățat această poziție
Poziții corecte de alăptare antireflux
Refluxul poate surveni de mai multe ori pe zi la bebeluși, apariția sa fiind legată în special de faptul că sfincterul esofagian (mușchiul dintre esofag și stomac) nu este încă suficient de matur. În mod normal, refluxul (cunoscut și sub numele de reflux gastroesofagian) ar trebui să se amelioreze pe măsură ce bebelușul crește.
Medicii pediatri insistă asupra următorului aspect: în general, refluxul gastroesofagian al bebelușilor nu este un motiv de îngrijorare, cu atât mai mult cu cât aceștia continuă să ia în greutate și să se dezvolte așa cum trebuie. Printre factorii care conduc la apariția refluxului se numără: faptul că stau întinși pentru mult timp și faptul că au o alimentația lichidă.
În schimb, ceea ce ar trebui să te îngrijoreze și să te determine să ceri cât mai curând ajutor medical sunt manifestări precum:
- Bebelușul refuză mâncarea
- Nu ia în greutate
- Este foarte agitat după ce mănâncă
- Vomează des
- Vomează mai ales lichid gălbui sau verde
- Observi urme de sânge în materiile fecale
- Are dificultăți în respirație sau tuse cronică
Poți să-ți ajuți bebelușul să depășească mai ușor perioadele marcate de reflux datorită unor poziții corecte de alăptare. Consultanții în lactație vin cu următorul îndemn: pentru bebelușii care au reflux, cel mai bine este să aibă parte de poziții de alăptare în care să stea cât mai ridicați sau să fie în poziții semi-înclinate. Totodată, va conta mult ca, după hrănire, să nu fie întinși imediat, ci să fie lăsați să mai stea în sus pentru 15-20 de minute, ținându-i sprijiniți de umăr sau în cărucior. Pentru a nu se genera presiune suplimentară asupra sfincterului esofagian, agravându-se refluxul, bebelușii nu vor fi ținuți în poziții care să presupună înclinarea la 45 de grade (de pildă, se vor evita leagănele sau scăunelele care presupun o asemenea poziție).
În cadrul pozițiilor de alăptare recomandate și pentru bebelușii ce se confruntă cu reflux se regăsesc:
Poziția leagăn
Are avantajul de a ține capul bebelușului puțin ridicat, micșorându-se presiunea asupra sfincterului esofagian. Într-o asemenea poziție, bebelușul poate sta înclinat la 30-40 de grade. În scopul de a folosi poziția leagăn, urmează acești pași:
- Stai pe un scaun/fotoliu care se poate legăna, ținându-ți picioarele pe o măsuță sau pe un scăunel
- Pune bebelușul în poala ta- Dacă vrei, poți să pui în poală și o pernuță, astfel încât bebelușul să poată fi mai ridicat
- Vei alăpta după ce fața bebelușului, burtica sa și genunchii sunt către tine, iar partea inferioară a brațului său stă „cuibărită” sub brațul tău
Poziția întins pe spate
Uneori, se poate întâmpla ca bebelușul să sufere din cauza refluxului gastroesofagian din cauza unui flux prea mare de lapte care a ajuns la el într-un timp scurt. Dar dacă mama va adopta poziția de alăptare întins pe spate, gravitația va contribui la diminuarea intensității fluxului de lapte ajuns la bebeluș, iar riscul de apariție a refluxului se va micșora. În plus, această poziție corectă de alăptare va stimula reflexul natural de supt și va contribui la întărirea legăturii dintre mamă și bebeluș.
Poziția Koala
Cel mai bine este să se utilizeze pentru bebelușii mai măricei, capabili să aibă suficient control asupra capului. Este o poziție de alăptare discretă, ce poate fi folosită și pentru alăptarea în public. Vei reuși să realizezi o poziție Koala corectă dacă:
- Vei sta jos pe un pat, pe o canapea sau pe scaun
- Bebelușul va fi sprijinit pe șoldul tău, partea superioară a torsului său fiind ținută cât mai drept, dar asigurându-te că îi vei susține bine capul și gâtul
- Îți vei poziționa sânul astfel încât bebelușul să ajungă la el fără dificultate
- Nu sprijini mult prea ferm capul bebelușului, ci doar cât să-i asiguri susținere, evitând să-i creezi disconfort
- Vei alăpta în timp ce îi vei susține blând partea din spate a capului, folosindu-ți brațul de pe aceeași parte pe care îți alăptezi bebelușul
Alăptarea într-un sling-marsupiu
- Este bine să nu fie niciodată multă presiune pe burtica bebelușului
- Dacă ai mult lapte, ideal este să-ți alăptezi copilul în cadrul unor sesiuni mai scurte și mai dese
- Asigură-te că bebelușul are capul ușor mai ridicat decât restul corpului indiferent de poziția de alăptare aleasă
- Nu uita că este bine să-l ajuți să eructeze (să râgâie) după fiecare masă pentru a nu fi în situația de a avea exces de gaze
Atașarea corectă la sân
Realizarea pozițiilor corecte de alăptare implică și o atașare cât mai bună a bebelușului la sân. Pentru a-ți atinge acest obiectiv, străduiește-te să pui în aplicare și aceste indicații:
- Mamelonul sânului din care va suge bebelușul ar trebui să-i atingă buzele- În acest fel, va fi stimulat să deschidă gurița și să se atașeze de sân. În cazul în care bebelușul se răsucește, îl vei bate ușor pe obrăjorul de pe partea care se află cel mai aproape de tine. Procedând așa, bebelușul se va întoarce spre sânul care trebuie datorită reflexului de supt. Nu îi introduce forțat mamelonul în guriță, ci lasă-l să se familiarizeze singur cu procesul de alăptare, în condițiile în care, pe măsură ce timpul va trece, vei reuși să descifrezi acele semne menite să îți arate că este gata să sugă (de pildă, va începe să fie mai agitat, își va coborî capul spre tine etc.)
- Asigură-te că gurița bebelușului acoperă mamelonul și o bună parte din partea inferioară a areolei
- Ai grijă ca nasul bebelușului să nu fie blocat de sânul tău
- Verifică obrăjorii bebelușului- Dacă vei sesiza mișcări ferme și ritmice, înseamnă că se hrănește corespunzător și că s-a reușit o atașare corectă la sân. Va conta mult, pentru atașarea la sân, să creezi un mediu cât mai relaxat, în care să te simți și tu cât mai în largul tău, cât mai confortabil, găsindu-ți acele poziții care te avantajează cel mai mult (spre exemplu, poți să stai pe un fotoliu, pe un scaun cu spătar, pe o canapea etc.)
Ca să te convingi că bebelușul s-a atașat corect la sân, specialiștii vorbesc despre urmărirea prezenței următoarelor semne:
- Gurița bebelușului este larg deschisă
- Bărbia bebelușului atinge/aproape atinge sânul mamei
- Partea inferioară a areolei se află în gurița bebelușului
- Buza inferioară a bebelușului este întoarsă spre exterior
- Năsucul bebelușului este înclinat spre spate (prin raport cu sânul tău)
- Nu resimți durere/disconfort
Dar dacă atașarea la sân a copilului nu este corectă, ar trebui să îți atragă atenția:
- Gurița sa nu este larg deschisă
- Bărbia sa se află departe de sân
- Cea mai mare parte a areolei este vizibilă mai degrabă mai jos de buza inferioară a bebelușului decât deasupra buzei sale de sus
- Buza inferioară a bebelușului este îndreptată spre interior
- Resimți disconfort și durere
Oricare dintre aceste manifestări trebuie să te pună în gardă și să te determine să îmbunătățești atașarea la sân a bebelușului, eventual descoperind acele poziții corecte de alăptare, care să fie potrivite cu adevărat pentru tine și pentru micuțul tău.
Alăptarea nou-născutului
Sfatul medicilor și al consultanților în lactație este următorul: pe cât posibil, mamele să-și alăpteze bebelușii în primele ore de la naștere. Procedând așa, oxitocina va stimula eliberarea primului lapte: colostrul. Odată ce va începe să îl primească, bebelușul va avea ocazia să exerseze suptul și înghițitul pentru a se pregăti mai bine pentru momentul în care producția de lapte matern va fi tot mai mare.
Cum să alăptezi bebelușul în primele săptămâni de viață
Un alt sfat este ca, în primele zile de după naștere (zilele 2-4), alăptarea să se realizeze cât mai des, chiar și de 10-12 ori în 24 de ore, reducând riscul să te confrunți cu angorjarea sânilor și stimulându-ți producția de lapte matern. În același timp, lasă-ți bebelușul să stea cât simte nevoia la sân, când suge mult, iar după aceea îi vei oferi și celălalt sân. Ai în vedere că bebelușul poate fi mai somnoros. În acest caz, nu vei greși dacă îl vei trezi la 2 ore pe timpul zilei și cam la 4 ore în timpul nopților pentru a-l hrăni. De asemenea, ține cont de faptul că bebelușul are un prim puseu de creștere cam la 7-10 zile după naștere, următorul va avea loc în săptămânile 2-3 și apoi în săptămânile 4-6.
Foarte important este să te obișnuiești să descifrezi acele semne care îți arată că bebelușul are nevoie să fie alăptat. Printre acestea se regăsesc:
- Își întoarce capul când simte că ceva îi atinge obrazul
- Deschide ochii
- Își scoate limba
- Își suge buzele
- Încearcă să își bage pumnul în gură
- Începe să scâncească
- Plânge
- Este agitat
În ceea ce privește pozițiile corecte de alăptare pentru un nou-născut, acestea sunt cele care care vor ajuta declanșarea acelor reflexe naturale ce vor stimula alăptarea. Un studiu a ajuns la concluzia că pentru nou-născuți este cea mai recomandată poziția întins pe spate, în contextul în care le dă oportunitatea să se atașeze corect la sân și să poată suge astfel încât să se poată sătura.
Alăptarea nou-născutului prematur
Alăptarea unui bebeluș născut înainte de termen este extrem de importantă întrucât:
- Pentru că a venit mai repede pe lume, nu a beneficiat de un aport suficient de acizi grași DHA (fundamentali în dezvoltarea normală a creierului) și de imunoglobulină G (un anticorp), ce sunt transportate de la mamă la făt prin placentă
- Bebelușii prematuri au un aparat digestiv deosebit de sensibil, de aceea au nevoie de enzimele din laptele matern pentru a avea parte de digestia optimă
- Bebelușii care au o greutate foarte mică la naștere (în jur de 1,5 kg) au nevoie de un plus de proteine, de fosfor și de calciu
- Bebelușul are nevoie să se familiarizeze cu suptul încă de dinainte să-și formeze acele mișcări coordonate care să-i permită să înghită și să-și coordoneze totodată și respirația în timp ce este hrănit- În acest scop, deosebit de util este contactul piele la piele cu mama, învățând încet-încet să se atașeze la sân
În funcție de termenul la care s-a născut un bebeluș prematur, poate fi necesar ca acesta să primească lapte matern și în aceste moduri:
- Prin gavaj (În acest caz, se va introduce un tub prin gura sau prin nasul bebelușului, tubul fiind ghidat apoi prin gât până va ajunge în stomac. Lapte matern poate fi pus în acest tub pentru a stimula sistemul digestiv al bebelușului să lucreze)
- Cu ajutorul unei seringi (cantități mici de lapte matern vor ajunge la bebeluș pentru a-l obișnui cu gustul laptelui)
Printre problemele cele mai comune în alăptarea bebelușilor prematur trebuie să fie amintite:
- Dificultăți în coordonarea suptului, înghițitului și respirației
- Suptul este slab
- Dificultatea de a-și plasa mamelonul în guriță
- Faptul că adorm pe neașteptate în timpul unei sesiuni de alăptare
La fel ca în cazul bebelușilor născuți la termen, și pentru cei născuți prematur prima poziție corectă de alăptare ar trebui să fie cea întins pe spate, care va oferi și o posibilitate în plus de a se realiza contactul piele la piele.
Recomandările specialistului privind pozițiile corecte de alăptare
Care pot fi pozițiile corecte de alăptare, cum ar trebui să procedeze mamele pentru a se simți cât mai confortabil când alăptează și pentru a evita să aibă probleme în ceea ce privește lactația vei afla și de la Anca Bălășoiu, moașă licențiată și coordonator „Școala Mamei”.
Potrivit acesteia, alăptarea este posibilă în orice poziție (culcat, în picioare, legănat, pe scaun, pe fotoliu etc.), esențial fiind ca mama și copilul să se simtă bine. Este recomandat ca pozițiile de alăptare să fie schimbate des, mai ales la mamele ce se confruntă cu probleme ale sânilor (cum ar fi canale galactofore înfundate, mameloane dureroase, angorjare, răni etc.), întrucât este posibil ca acestea să fie provocate și de o anumită poziție.
Anca Bălășoiu a venit cu detalii legate de diferite poziții de alăptare:
- Poziția leagăn- Poate fi folosită pentru copiii născuți la termen, iar o pernă de alăptare este ideală. În situația în care mama nu are posibilitatea să achiziționeze una, poate fi folosită o pernă obișnuită, dar care să fie cât mai ușoară. Este bine ca în special mamele care abia au născut să utilizeze o pernă de alăptare, dar ea este de mare ajutor pentru toate mamele (întrucât nu este mereu la îndemână să ții în brațe un copil de 3-5 kg sau mai mare, la intervale dese, în fiecare zi)
- Poziția leagăn încrucișat- Pentru ca această poziție să fie realizată corect, mama va ține brațul opus sânului la care alăptează pentru a susține bebelușul. O asemenea poziție de alăptat este indicată la copiii prematuri, la cei bolnavi, la mamele cu sâni mari
- Poziția minge de fotbal- Este recomandată pentru mamele care au născut prin cezariană sau care au probleme cu atașarea la sân
- Poziția întinsă pe spate- De exemplu, ea este binevenită pentru mamele cu hiperlactație pentru ca bebelușul să nu fie supus riscului de a se îneca
- Poziția față în față- Este o poziție adecvată și pentru copiii care au defecte la nivelul cavității bucale
- Poziția culcat lateral- O mamă poate miza pe o asemenea poziție de alăptare dacă a născut prin cezariană sau dacă a născut natural, dar nu poate sta în șezut din cauza epiziotomiei. În plus, este o poziție potrivită pentru mamele care vor să stea întinse, să se odihnească dimineața sau noaptea
Nu în ultimul rând, o mamă poate alege să alăpteze stând pe un scaun, pe un fotoliu fiind important, pentru stabilitate, să atingă cu picioarele podeaua sau să-și pună un scăunel pe care să stea cu picioarele. În același timp, pentru confortul mamei, este bine să utilizeze o pernă pe care să o spună la spate sau pe o parte, astfel încât să ajungă să se simtă cât mai bine. Există și fotolii de alăptare, care oferă poziții adecvate pentru mamă în intervalele în care alăptează.
Specialistul atrage atenția asupra următorului aspect: pozițiile corecte de alăptare sunt importante, iar lactația nu scade decât în situațiile în care mama este stresată, dacă are dureri, dacă nu pune copilul des la sân. În schimb, lactația nu se va diminua dacă mama alăptează corect, dacă nu are dureri, dacă se simte confortabil.
În ceea ce privește alăptarea gemenilor, aceștia pot fi alăptați amândoi odată sau separat. Specialiștii îndeamnă mamele, mai ales în primele zile de după naștere, să-i alăpteze separat și să ceară ajutor pentru ca aceștia să fie atașați la sân.
Un alt îndemn pentru mame este următorul: să se străduiască să se odihnească pe cât posibil (dacă se poate, să doarmă când dorm și bebelușii), iar dacă doresc pot să-și ia bebelușii lângă ele în pat pentru a-i alăpta.
Surse: bellybelly.com.au, kellymom.com.au, mayoclinic.org, ncbi.nlm.nih.gov, nhs.uk, philips.ro, romedic.ro, thebump.com, thruparenting.com, Interviu Anca Bălășoiu, „Poziții în alăptare” pentru Qbebe la Pediatru
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com, youtube.com