Un copil a fost filmat conducând un autoturism pe o stradă din Brașov
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a demarat o anchetă după ce pe Internet au apărut imagini care ar fi fost filmate în Braşov şi în care se vede un băiețel de aproximativ 10 aflat la volanul unui autoturism, în brațele unui adult. Pe locul din dreapta se află un bărbat, vizibil deranjat de faptul că era filmat.
Imaginile au fost surprinse anul trecut, de către un alt conducător auto, însă abia acum au ajuns și la poliție. IPJ Brașov transmite că a demarat o anchetă și îl caută pe tatăl minorului.
„Cu privire la apariţia în mediul online a unui video în care poate fi observat un copil, ce se află în braţele unei persoane aflată la volanul unui autovehicul, vă comunicăm faptul că la nivelul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul Rutier au fost demarate verificări în vederea stabilirii şi clarificării cu exactitate a stării de fapt.
Totodată, solicităm cetățenilor ca, de îndată, ce au luat act de nerespectarea unor norme legale , să înștiințeze instituțiile abilitate cu privire la aspectele observate, oferind detalii ce pot conduce la clarificarea stării de fapt, identificarea persoanelor în cauză și dispunerea de măsuri în consecință.”, informează Poliţia judeţeană Braşov.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: news.ro, digi24.ro, antena3.ro, youtube.com