Un caz revoltător s-a întâmplat în urmă cu puțin timp în Hunedoara, când trei copii au fost dați dispăruți din locuința lor din Sântandrei. În vârstă de 11, 9 și 7, ani copiii milionarului Adrian Marțian au dispărut în timp ce se aflau în grija unei bone care susține că nu știe ce s-a întâmplat.
Ei nu au mai putut fi găsiți pe raza satului Sântandrei din județul Hunedoara, de aceea tatăl lor a făcut un apel la autorități pentru a-și găsi copiii.
În cursul zilei de 14 octombrie au fost declarați dispăruți trei minori. Tatăl acestora, unul din milionarii locali a pus autoritățile în alertă.
„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu” , a transmis IPJ Hunedoara.
„Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar, de fapt, la tine au vrut să ne ducă”
Conform unor surse din anchetă, se pare că tatăl celor trei copii ar fi primit un mesaj de pe un număr din Serbia, prin care a fost anunțat că micuții lui au fost răpiți.
Acest mesaj a fost însoțit de un filmuleț în care copiii spun că nu mai vor să meargă la mama lor, ci la tată. Adrian Marțian, fostul proprietar al clubului UTA Arad este în litigiu cu fosta soție, căreia justiția română i-ar fi acordat custodia completă asupra celor trei minori.
Mesajul pe care l-a primit tatăl copiilor pe data de 15 octombrie din partea copiilor săi este tulburător:
„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar, de fapt, la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine.
Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”.
Acestea sunt cuvintele celei mai mari dintre fetițe și mesajul ei în videoclipul expus deja publicului.
Polițiștii analizează imaginile video pentru a stabili veridicitatea lor și pentru a identifica elementele care îi ajută să-i găsească pe cei trei copii. Totodată, oamenii legii audiază persoanele care au informații despre acest caz.
„Poliţiştii continuă activităţile investigative şi căutarea celor trei minori a căror plecare voluntară a fost sesizată ieri (luni) de către tatăl acestora de pe raza satului Sântandrei, în apropierea oraşului Simeria.
Vorbim despre trei copii, două fetiţe şi un băieţel, în vârstă de 7, 9 şi 11 ani, care au fost daţi deja în urmărire naţională”, a transmis Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Mi-am „răpit” bebelușul ca să mă răzbun pe soțul meu
„E o mamă criminală”
Conform declarațiilor tatălui copiilor pentru jurnaliștii de la Cancan, mama nu ar avea un comportament corespunzător față de cei trei minori, lucru care îl îngrijorează pe tatăl acestora: „E o mamă criminală. Am prezentat tot judecătoarei. Doamna nu are domiciliu, nu are casă, nu are loc de muncă.
Nu a cerut un drept de vizită de zece minute. Copiii au o temere groaznică față de această femeie. Au coșmaruri, se trezesc noaptea. Nu interacționează cu ei, copiii nu vor să o vadă. Pentru ei nu mai există!
Bea, lua pastile Xanax cu wkisky. A vrut să se sinucidă. Am prins-o cu funia în gât. Fetița a văzut tot. În Spania s-a întâmplat. A avut patru tentative de suicid. A vrut să se arunce sub tren, femeia are probleme.
Mi-a spart o locuință din Spania de unde a furat tot ce a găsit. Sunt patru dosare penale deschise pe numele ei. Au început să-mi spună că bea în ultimul hal, că vomita în toată casa, venea cu fel și fel de bărbați. Am rămas șocat!”.
Scandalul în care sunt implicați cei doi părinți este presărat cu declarații dure, unele venind chiar din partea milionarului. Bărbatul își acuză fosta soție că este interesată mai degrabă de averea sa și nu de cei trei copii.
Deși are o avere impresionantă, Adrian Marțian locuiește într-o rulotă la 200 de metri de casa în care minorii ar fi fost răpiți chiar de sub nasul bonei în grija cărora se aflau.
Din informațiile lui, fosta sa soție, Roxana, avea un comportament violent față de cei trei micuți. Pentru o perioadă, familia lui Adrian Marțian a locuit în Barcelona, însă după ce a aflat ce se întâmplă cu minorii, milionarul s-a mutat la Târgu Mureș în încercarea de a-i proteja de influențele negative ale mamei acestora.
De asemenea, bărbatul a cerut intervenția autorităților, iar fosta sa soție ar fi cercetată penal pentru rele tratamente aplicate minorilor și pentru o presupusă tentativă de omor.
Semnalmentele celor trei copii sunt următoarele: Marțian Antonio Adrian are aproximativ 145 de cm înălțime, 50 kg, păr scurt, brunet, ten deschis, ochi căprui și poartă ochelari de vedere.
Sora lui, Marțian Rania Andreea are aproximativ 155 cm înălțime, 60 kg, păr lung, brunet, ten deschis, ochi căprui și fața rotundă.
Iar Marțian Raisa Antonia are aproximativ 140 cm înălțime, 40 kg, păr lung, brunet, ten deschis, ochi căprui, fața rotundă și ea poartă ochelari de vedere. Orice informație referitoare la acest caz sunt utile autorităților.
Surse foto: facebook.com, facebook.com
Surse articol: stirilekanald.ro, playtech.ro, cancan.ro, libertatea.ro