Bebelușa a fost găsită înfășată într-o păturică în fața secției de Urgențe de la spitalul San Giovanni, pe data de 5 mai 2023, informează news.italy24.press.
Asistentele care au avut grijă de ea i-au pus numele „Amelia” și încă speră că mama ei va veni înapoi după ea.
„Nu-ți fie teamă să-ți recunoști copilul, suntem alături de tine”, a transmis Roberto di Stefano, primarul orașului Sesto, pe pagina sa de Facebook, precizează gandul.ro.
Mesajul primarului are ca scop încurajarea mamei și totodată, chemarea ei pentru a veni și a-și lua acasă copilul.
Primăria este pregătită să ofere mamei toate resursele financiare de care are nevoie, asta dacă motivul abandonului este legat de dificultăți pe acest plan. În cea mai mare parte, internauții au fost la sentimentul primarului.
„Mamă, întoarce-te la spital și ia-o pe micuța Amelia, îți înțeleg gestul într-un moment de disperare, dar ai purtat-o în pântece nouă luni, deci ai vrut-o, nu te despărți de ea, sunt sigur că o vei iubi și vei fi mândră de ea în fiecare zi ziua vieții ei. Hai ca o sa vezi ca primesti ajutorul de care ai nevoie si o să traiți fericite”, scrie cineva într-un comentariu.
Au existat însă și mulți care nu au fost de acord cu postarea, spunând că este în zadar și că mama nu va veni și nu va recunoaște fiica.
„Opriți-vă, când o mamă lasă un copil s-a gândit și s-a gândit de un milion de ori, plus că are 20 de săptămâni să se gândească, așa că lăsați aceste biete mame disperate în pace, terminați cu apelurile care le distrug și mai tare”, a menționat altcineva.
Medicii au stabilit că Amelia s-a născut acasă, în aceeași zi în care a fost lăsată în fața spitalului. Rămâne de văzut dacă mama sa va răspunde la apelul publicului și va veni după ea.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: news.italy24.press gandul.ro