Există puține persoane care înțeleg și „gustă" glumele din zona umorului negru. Cercetătorii au descoperit însă că aceia care sunt adepții acestui gen de umor sunt mai inteligenți și au mai puține înclinații spre un comportament agresiv. O echipă de specialiști de la Universitatea Medicală din Viena și-a îndreptat atenția asupra unui grup de 156 de indivizi de 30-33 de ani, pentru a descoperi legătura dintre umorul negru și coeficientul de inteligență.
Participanții la studiu au urmărit un serial animat ce avea ca subiect glumele întunecate. Ulterior, au completat un chestionar pentru ca cercetătorii să poată descoperi câți dintre ei apreciază acest gen de glume. De asemenea, au fost supuși unor teste de inteligență pentru a vedea care sunt capacitățile lor de comunicare verbală și nonverbală. Astfel, oamenii de știință au descoperit că indivizii care au înțeles glumele și care au apreciat umorul negru sunt aceia care au avut rezultatele cele mai mari la testele de inteligență. Mai mult decât atât, aceștia au ajuns la un nivel mai înalt de educație și au șanse mai mici să dezvolte tulburări de comportament și agresivitate.
Conform specialiștilor, legătura dintre umorul negru și inteligență se bazează pe aceleași abilități cognitive. Din câte se pare, pentru ca acest gen de glume să poată fi înțelese este nevoie de un grad de inteligență ridicat și de o gândire complexă pentru a nu fi luate în serios.
Surse: goodhousekeeping.com, huffingtonpost.ca, dailymail.co.uk.