Conform reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Europa se află sub pericolul rujeolei (pojar). Aparent, în 2018 s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri cu această afecțiune, 41,000, față de restul anilor. OMS dorește să atragă atenția asupra importanței vaccinării, mai ales în cazul persoanelor ce se pregătesc să călătorească.
Sub atenționarea de epidemie intră principalele destinații de vacanță Italia, Grecia, Franța, Elveția, Germania, Ucraina, dar și România. Din ultimele cercetări, s-au descoperit peste 500 de cazuri în Europa, cele mai multe fiind semnalate în Italia (238), aceasta fiind și una dintre țările cu rată mică de vaccinare. Conform specialiștilor, valul de epidemie a lovit puternic și România, cele mai multe cazuri fiind semnalate la copiii sub 5 ani, în perioada iulie-august 2018.
Rujeola se manifestă prin febră și erupții cutanate și ajunge să pună în pericol viața atunci când nu este tratată eficient la timp. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că infestarea poate fi evitată cu ajutorul vaccinării.
"Într-un context în care se făceau progrese susţinute spre o eliminare în aceşti ultimi doi ani, este în mod special îngrijorător să vedem cazurile de rujeolă înmulţindu-se în Europa. Pentru a împiedica circulaţia virusului în caz de import, autorităţile naţionale trebuie să facă totul pentru a atinge sau a menţine cel puţin 95% din acoperire cu două doze de vaccin anti-rujeolă", a declarat directoarea pentru Europa a OMS, Zsuzsanna Jakab.
Citește și: Pojarul sau rujeola: simptome si tratament
Surse: bbc.co.uk, dailymail.co.uk, euro.who.int, cnscbt.ro.