Familiile cu copii trebuie să își aleagă cu grijă următoarea locație în care își vor petrece vacanța. Fie că vor să facă o excursie de câteva zile în străinătate pentru a le asigura copiilor amintiri de neuitat sau un sejur complet la un ultra all inclusive, o astfel de vacanță în străinătate presupune costuri destul de ridicate. Există posibilitatea de a călători împreună cu copiii cu un buget relativ redus, așa cum mărturisește o mamă care obișnuiește să își ducă micuții foarte des să viziteze alte țări.
„Fă totul pe cont propriu când vine vorba de călătoriile împreună cu copiii”
De origine britanică, mama pe nume Poppy din Warrington, proprietara unui salon de coafor, cu o familie frumoasă compusă din doi copii și doi adulți a dorit să își ducă micuții în vizită în Laponia pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun. Reprezentanții unei agenții de turism au estimat întreaga călătorie la 7000 de euro, ceea ce determinat-o pe curajoasa mămică să facă totul pe cont propriu, reușind astfel să reducă costul excursiei la doar 1700 de euro pentru toți cei patru membri ai familiei.
Încă de atunci, Poppy se ocupă de toate detaliilepe cont propriu atunci când vine vorba de călătoriile împreună cu familia, împărtășindu-și experiențele pe rețelele sociale pentru a ajuta și alți părinți să cheltuiască mai puțin atunci când merg în vacanță.
În urmă cu puțin timp, familia lui Poppy s-a întors dintr-o vacanță minunată în care au reușit să viziteze șapte țări europene, turneul incluzând Italia, Elveția, Croația, Slovenia, Austria și Belgia. Mama susține că a călătorit cu 2 avioane, 6 autobuze, 13 trenuri, numeroase metrouri, tramvaie, taxiuri, funiculare și chiar cu o trăsătură cu cai.
„Cred că am câștigat competiția cu agențiile de turism atunci când am realizat că pot găsi oferte stil chilipir și în acest domeniu”, susține mama.
Vacanța cu copiii: ce lucruri nu trebuie să-ți lipsească din bagajul de călătorie
„Mi-am propus să vizitez 30 de țări anul acesta”
Doar pentru că are doi copii mici, nimic nu o împiedică pe Poppy să își anuleze sau să își amâne planurile de călătorie, ci mai mult, acest lucru a determinat-o să aibă aspirații înalte și vrea să viziteze 30 de țări într-un singur an.
„Știu că este greu să vizitezi 30 de țări în acest an, având în vedere că micuții merg la școală, eu am angajamente la locul de muncă, avem un buget în care trebuie să ne încadrăm, așa că știam că trebuie să iau în calcul mici vacanțe în stil excursie de o zi pentru a mă apropia de obiectivul meu”, susține femeia. Așa că, până la jumătatea lunii februarie 2024, Poppy a zburat către Milano și și-a pus în aplicare planul de a vizita 7 țări în 7 zile.
„Toată lumea ne privește ciudat. Clienții, părinții noștri, prietenii, chiar am început să ne îndoim de propriile noastre planuri, dar m-am ținut de ele și vreau să vizitez toată Europa anul acesta”, mărturisește ea.
Cum să călătorești fără stres cu doi copii mici în Europa?
View this post on Instagram
Planificarea corespunzătoare a unei excursii este cea mai bună modalitate de a asigura familiei o experiență plăcută și lipsită de stres. Popy a rezervat majoritatea autobuzelor, trenurilor în avans, știind dinainte următoarea mișcare. A pus copiilor brățări cu datele de identificare pentru că susține ea: „deși ochii mei sunt mereu ațintiți asupra copiilor, aceste brățări mi-au dat puțină siguranță și încredere, știind că dacă existau incidente, îmi putea urmări copii în câteva secunde, mai ales în orașele aglomerate unde sunt mii de oameni”.
În plus, copiii se pare că preferă să călătorească cu trenul pentru că se deplasează liber, există vagoane restaurant, vagoane de dormit, unele trenuri au chiar spații speciale dedicate copiilor unde se pot uita la televizor și au scaune ca la cinema, jocuri de societate și tobogane.
Patru destinații pentru copii în care poți merge folosind voucherele de vacanță
Cum să te bucuri de o excursie stil Bernina Express încadrându-te în buget?
View this post on Instagram
Una din activitățile preferate ale familiei lui Poppy a fost să viziteze Elveția și să meargă cu trenul pitoresc Bernina Express într-o călătorie de patru ore din Tirano, Italia, până la Chur, Elveția. Traseul include 55 de tuneluri, 196 de poduri și un sit al patrimoniului mondial UNESCO. Poppy a descoperit că un singur bilet pentru adult costa 90 de euro la clasa a II-a, și 140 de euro la clasa întâi, unde există vederi panoramice excepționale, așa că a devenit creativă.
„Așa cum bănuiam, trenurile locale parcurg același traseu ca Expresul Bernina în fiecare zi. numai că la ore mai flexibile”, mărturisește mama. Singurul dezavantaj ar fi fost faptul că trebuia să se oprească cu întreaga familie în Saint Moritz pentru a prinde un alt tren, dar Poppy susține că s-au bucurat cu toții de o pauză binemeritată. Deși au călătorit cu un tren local, experiența a fost incredibilă, familia având aproape tot vagonul pentru ei. În plus, au avut parte de liniște, iar ferestrele se deschideau pe jumătate, perminițându-le să respire a aerul proaspăt și să obțină fotografiile perfecte. Astfel, familia a economisit 150 de euro.
„Pentru părinții care călătoresc împreună cu copiii: plătiți pentru un bilet în vagonul de dormit”
Poppy sfătuiește părinții care călătoresc cu copiii, în special pe timpul nopții să cumpere un loc la un vagon de dormit pentru că, indiferent cât de goală ar părea cabina la început, pot apărea pasageri pe parcurs și copiii nu se vor odihni deloc. De asemenea, micuții au nevoie și de un pic de distracție în timpul unei călătorii atât de lungi, de aceea părinții trebuie să planifice experiențe de neuitat atunci când ajung la destinație.
De aceea, mama alege activități plăcute pentru copiii ei, de la distracția pe pârtiile de săniuș din Elveția, până la vizitarea piețelor locale și tunelurilor subterane din Croația. De asemenea, puteți face plimbări cu calul și trăsura, vă puteți opri în diferite săli de jocuri pentru copii, dar cel mai important este că se creează o legătura specială între membrii familiei pe toată durata călătoriei.
„Am repeta totul încă o dată 1000% și deja discutăm despre următoarea noastră potențială călătorie și despre ce țări am putea include în itinerariu”, a mărturisit britanica.
Fără doar și poate, călătoriile cu copiii nu sunt ușoare și nici ieftine, dar pot deveni cu un buget bine stabilit, implicare și dorința întregii familii de relaxare.
Surse foto: instagram.com, instagram.com
Surse articol: g4media.ro, euronews.com