O elevă care a susținut Examenele de Evaluare Națională anul acesta a trecut prin adevărate fluctuații emoționale, după ce a văzut că lucrarea ei a fost notată cu nota 6 și ulterior, cu nota maximă, după contestație:
„A fost o diferenţă neacceptat de mare şi nu pot să realizez cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Dacă era vorba de o lucrare la Limba şi Literatura Română, aş mai fi înţeles, pentru că un punct ţine de interpretare la subiectul de eseu, dar la Matematică nu ai cum să greşeşti în acest fel. Ori au dorit, ori... o altă eroare. Se verifică şi când se bagă în calculator, că poate s-a greşit atunci când s-a băgat nota şi o pui la altcineva. Dar nu ai cum să pui din greşeală, pentru că sunt chei de control. Eu i-aş da afară din învăţământ, dacă ar depinde de mine. Lucrările s-au corectat în alt judeţ”, a spus Constantin Deaconescu, directorul Liceului Bâlteni, căruia îi este arondată Şcoala gimnazială din satul Peşteana Jiu.
Fetița a trecut printr-un adevărat șoc, dezvoltând o semipareză la gură! Așa ajunge să se distrugă viitorul copiilor în România:
„Fetiţa chiar a avut un şoc şi părinţii i-au dat pastile de calmare. Din câte am înţeles, începuse să aibă o semipareză la gură. A venit fetiţa la contestaţii şi mi-a spus că a făcut absolut tot şi că nu are cum să ia mai puţin de 10. Are cea mai mare medie acum din tot Centrul de evaluare al localităţii Bâlteni. A primit 9,80 la Limba şi Literatura Română şi media generală este de 9,90", a mai precizat Constantin Deaconescu.
Din păcate, cazul nu reprezintă o excepție. Un alt elev din localitatea Bâlteni a trecut prin aceeași experiență, după ce lucrarea sa la Matematică a fost notată inițial cu nota 2,25 și ulterior cu 7,90.
Sursa: adevarul.ro
Surse foto: istockphoto.com