Am renunțat să îmi dau eu cu părerea, mai întâi pentru că nu știu ce presupune în acest moment pregătirea unui copil pentru acest examen. Însă mi-a stârnit curiozitatea profesorul de limba română Costi Rogozanu care a scris un articol radiografie al acestui examen pentru Libertatea. Pe care vă recomand să îl citiți ca să înțelegeți că „evaluarea Națională lovește din nou” și că ”trebuie să râdem de subiecte, să nu râdem de copii”.
Avem o obsesie sadică a evaluării dezastrului pe care tot noi l-am produs
”Notele contează mult, și cele de la acest examen, și cele din timpul gimnaziului. Eu cred că, cu cât am investit mai puțin în educație, mai puțin sau aiurea (că avem și miliarde din fonduri europene care se duc pe tâmpenii), cu atât au devenit mai importante notele. Avem o obsesie sadică a evaluării dezastrului pe care tot noi l-am produs. La asta contribuie și părinții care își văd copiii ca pe o ”investiție”: vreau evaluare, să văd dacă am băgat banii eficient! La asta contribuie și părinții care își văd copiii ca pe o ”investiție”: vreau evaluare, să văd dacă am băgat banii eficient! Examenul e o combinație de banalități și texte ”clasice” menite să îți verifice puterea de înțelegere. Felul în care sunt alese deja trădează un tip de înțelegere greșit al literaturii: prețiozitate, emfază a scriiturii, floricele inutile, mă rog, toate chestiile alea care îi îndepărtează pe oameni de literatură.”, scrie prof. Costi Rogozanu.
Aici găsești subiectele probei de limba și literatura română de la Evaluarea Națională.
Nu vreți să știți câte prostii se învață pe de rost cu valorile lui pește prăjit.
”E toceală 2.0, cu tot cu enunț, nu ca pe vremea noastră, toceală aiurea de zeci de pagini. Acum e bine țintită. Mai trebuie să bagi și formule cheie: ”în opinia mea”, ”pe de o parte, de cealaltă parte”, ”în concluzie” etc. Profii buni de liceu se vor chinui la anul să le scoată elevilor buni din cap ideea că opinia e ceva ce livrezi ca să te aplaude șeful/profesorul/părintele etc. Să savurăm împreună această imagine a Cellei Delavrancea care te poate arunca în diabet estetic: ”chiparoșii pensulați de o mână măiastră pe cerul de peruzea”. Subiectul al doilea, compunerea de 20% din punctaj, a dat lovitura finală. În epoca în care toți experții ne freacă la cap creativ, compunerea a fost din seria ”cum mi-am petrecut vacanța”. Cu două elemente grele: să scrii un pasaj descriptiv, să ai patru linii de dialog. Așa că pentru punctaj maxim, să încheiem cu o explozie de creativitate.
- Marea albastră se legăna sub lumina arzătoare a sorelui.
- Ce frumos e la mare!, zise tata.
- Da, Ionel, e extraordinar!, confirmă mama.
- Superb!, zise și mătușa.
- Scump, dar merită!, adăugă bunicul.
Sper să nu văd subiecte din alea cu ”perlele elevilor”. Perlele vor fi consecința felului în care, noi, adulții, vedem literatura și concepem subiectele pentru bieții elevi.” conchide prof. Costi Rogozanu.
”Eu însumi m-am plictisit după ce am citit 2 fraze din texte, ce să mai ai așteptări de la niște puști de a 8-a.
Calitatea operelor studiate trebuie să dețină cel puțin dublu scop:
1. să sprijine elevii să-și dezvolte abilitățile, cunoștințele și înțelegerea literaturii și
2. mai ales să le ofere oportunități de avea contact cu opere care sunt foarte relevante pentru viața lor.
Sincer, nu sunt foarte convins că ”Toate pânzele sus” și „Frânturi din viața lui Delavrancea” au vreo relevanță pentru viața copiilor de astăzi, au vreo semnificație pentru ei, prezintă vreun interes super-special.
Copiii de azi la 15 ani crescuți în era digitală, în lumea jocurilor video, cu dorințe de câștiga bani rapid din monede virtuale, copiii dispuși să cucerească lumea, ei comentează texte vechi cu pânze sus.
Cât despre ideea de scrie un text narativ despre vacanță a fost valabilă cel puțin peste 20 de ani, când am susținut și eu evaluarea.
Cred că tinerii ar fi mai fericiți dacă ar susține examenul la Literatură din opere care sunt aproape de modul lor de gândire, de interesele și pasiunile lor. Să fie încântați, entuziasmați și bucuroși să răspundă la cerințele dintr-o operă de care au fost fascinați. Și mai ales de o operă care chiar dacă a fost scrisă cu zeci sau sute de ani, totuși acțiunile descrise au valoare și mai ales interes pentru cei de astăzi.”, spune și psihologul Mihai Copăceanu pe pagina lui de Facebook.
Ce relevanţă are rasa câinelui pentru examenul de literatură de la Evaluarea Naţională?
Tudor Chirilă a fost mereu una dintre vocile ferme și puternice în ceea ce privește educația copiilor noștri. Și întotdeauna i-am apreciat punctul de vedere, așa că opinia sa cu privire la subiectele probei de limba și literatura română de la Evaluarea Națională de anul acesta nu a făcut excepție.
"De ce ne interesează pe noi ce să află în magazia vasului? Ce este examenul ăsta? Este un examen de Academia de Poliţie? Vrem să ne asigurăm că de fapt copiii ăştia au citit textul, îi verificăm dacă au ţinut minte ce era în magazia vasului? Este neimportant. Chiar şi pentru clasa a VIII-a, când copiii navighează pe YouTube, au acces la tot felul de informaţii, noi întrebăm în Evaluarea Naţională 2022 ce se afla în magazia vasului şi lucrurile continuă de parcă copiii se vor angaja la Waze sau la Google Maps. Copiii aştia trebuie să înveţe să gândească, să poată purta un dialog, să enunţe de ce le-a plăcut sau nu le-a plăcut acest text. E important să exersezi gândirea critică, încurajarea copilului de a folosi cuvintele lui, chiar dacă cuvintele lui nu sunt cele mai potrivite pentru un eseu. Şuruburi, cuie! Asta este Evaluarea Naţională. Oameni buni, ce relevanţă are rasa câinelui pentru examenul de literatură de la Evaluarea Naţională? Din punctul meu de vedere, la literatură ar trebui să fie un examen oral exclusiv în care copiii să reuşească să poată să dezbată împreună cu profesorul lor un text, să fie o discuţie prietenească în care profesorul să poată pune un anumit tip de întrebări, să solicite un tip de răspunsuri din care să reiasă felul cum gândeşte, cum percepe un copil un text”, a afirmat artistul.
Subiectele prietenoase și abordabile
”Anul acesta cred că putem vorbi despre subiecte prietenoase, care nu au oferit nicio surpriză, sunt subiecte pe care le regăsim în testele de antrenament de anul acesta. Nu au fost de un nivel ridicat, au fost abordabile! Subiectele sunt în concordanță cu programa școlară, desigur! Prima parte urmărește înțelegerea textelor și felul în care elevii folosesc informațiile oferite de acestea, cea de-a doua evaluează partea de gramatică. Nu cred că a fost o surpriză pentru nimeni!”, declară profesorul Cătălin Zaman pentru Edupedu.
Absolvenții claselor a VIII-a au abeneficiat de 15 teste de antrenament, care au fost programate săptămânal de Ministerul Educației, similare cu cel primit la examen, pentru a se pregăti. „A fost comparabil cu testele de antrenament, mă așteptam să fie un pic mai greu decât atât, nu era nevoie nici măcar de nu știu câte lecturi”, spune Andrei, fericit că tocmai a scăpat de primul hop al Evaluării Naționale.
„Lipsa lecturilor se simte. Ar fi necesar să existe în continuare o listă de lecturi obligatorii, pentru că îți dau o anumită bază. Suntem interesați mai degrabă să îi promovăm repede, repede pe elevi, dar senzația mea este că ne păcălim singuri”, spune și profesorul de limba română Laurențiu Dumitrescu.
Prin urmare, credem că mergem pe o cale bună, dar cu hopuri, pentru că, nereușind să ne adaptăm la nevoile copiilor moderni, reușim doar să le adâncim și mai mult lipsa de interes pentru lectură. Literatura fascinantă de acum 20-30 de ani, chiar și de acum 10 ani este expirată pentru ei, mai ales când le oferim lecturi obligatorii ”prețioase”, deloc ancorate în realitatea lor, sau în nevoile lor de de înțelege lumea modernă.
Citește și:
- 9,82 la gimnaziu și 4,7 la Evaluarea Națională. Admiterea la liceu, schimbările dorite de Ministrul Educației
- Cum se distruge viitorul copiilor: Lucrare de 10 la Matematică, notată cu 6 la prima corectare de la Evaluarea Națională
- Ea este fata de la țară, care a luat nota 10 la Evaluare și nu a văzut niciodată marea
Surse foto: istockphotos.com
Surse articol: Libertatea, Europa Liberă, Edupedu,