Eric-Emmanuel Schmitt este un dramaturg, prozator și romancier franco–belgian, precum și regizor de film.
Piesele sale au fost reprezentate în peste cincizeci de țări din întreaga lume, inclusiv la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde acesta a jucat, în vara acestui an, în piesa de teatru „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, după romanul său omonim.
„Cred că rolul nostru pe Pământ e să devenim tatăl sau mama cuiva, chiar dacă nu este copilul nostru biologic”
Eric-Emmanuel Schmitt este cunoscut publicului român prin seria de romane apărute la noi printre care și „Oscar și Tanti Roz”, care s-a transpus și pe scenă. Însă dincolo de toate acestea, Eric-Emmanuel Schmitt este, așa cum el însuși explică în interviul pentru Republica, „un fiu. Sunt un fiu care a primit multă dragoste, încredere, cultură, o viziune asupra lumii și toate acestea mi-au dat pofta de a trăi. Nu m-am construit ca ființă prin intermediul unei rupturi sau printr-o răzvrătire. Adesea, în cărțile mele, sunt prezenți copii care nu au primit aceste lucruri, pentru că nu au avut un tată capabil sau o mamă capabilă de asta și au trebuit să găsească un părinte de substituție”.
Nu e de mirare că în cărțile sale sunt întâlnite figuri părintești extraordinare care chiar și atunci când sunt depășite de probleme, salvează sufletele copiilor trecuți prin încercări grele. De altfel, Eric-Emmanuel Schmitt crede că „acesta este, cu adevărat, și rolul nostru pe Pământ, să devenim tatăl sau mama cuiva, chiar dacă nu este copilul nostru biologic. Să-i inoculăm o viziune pozitivă asupra lumii, să-i dăm această credință în energia vitală, să-i transmitem cultură și dragoste de viață și de valorile vieții.”.
Scriitorul a vorbit despre cea mai recentă carte a sa, „Paradisuri pierdute”, publicată recent, la Humanitas Fiction, dar și despre „Pisoiul care se temea de orice”, prima carte dintr-o serie numită „Poveștile bufniței”, prin intermediul căreia se adresează unei noi audiențe - copiii. Iată care este moștenirea pe care Eric-Emmanuel Schmitt dorește să o lase prin acest proiect:
„În copilărie sunt filosofi în mod spontan, ne punem întrebări. De ce? Cum? Și noi, deveniți apoi adulți, le refuzăm copiilor filosofia pentru că o păstrăm pentru mai târziu, ceea ce este absurd. Cred că trebuie să le dăm de băut celor însetați. Iar copiii de opt, nouă, zece ani care își pun întrebări au nevoie să afle ce sunt aceste concepte, au nevoie de filosofie, de reflecție. Citind aceste povești, pot să înțeleagă care este sensul, așa cum mi s-a întâmplat și mie. Când eram copil, apetitul meu pentru filosofie s-a exprimat mai întâi prin dragostea pentru poveștile pe care le-am citit, ceea ce a făcut posibilă înțelegerea lumii. Îmi doresc foarte mult să le ofer copiilor instrumente de reflecție filosofică pentru ca ei să poată gândi mai bine. Tocmai de aceea am inclus, la sfârșitul cărții, o notă pentru părinți. Pentru că nu poveștile te fac filosof, ci discuțiile de după ce afli aceste povești. Așa că sunt încântat să încep această serie pentru copii, deși mi-a a fost foarte greu la început să-mi reduc vocabularul. Am făcut-o, dar nu prea mult, pentru că și copiii trebuie să învețe multe cuvinte. Am fost întotdeauna unul dintre promotorii ideii că filosofia trebuie să fie mult accesibilă mult mai devreme.”, a explicat acesta pentru Republica.ro.
Citește și:
Surse foto: Facebook, istockphoto.com
Surse articol: republica.ro