Se pare că locul de muncă, mijloacele de transport în comun, adunările sociale, restaurantele și evenimentele în spațiile închise sunt cele mai periculoase zone, cu un grad ridicat al riscului de infectare, afirmă cercetătorii.
Alături de acestea, alte focare au fost considerate și închisorile, azilurile, ceremoniile religioase, evenimentele sportive petrecute în spații închise și chiar petrecerile aniversare! De fapt, toate focarele de infecție au un lucru în comun: grupul de oameni adunat într-un spațiu restrâns.
Cu toate acestea, avertizează specialiștii, a fi expus la virus nu presupune automat și a fi infectat. Timpul de expunere joacă un rol crucial în acest caz, tot mai multe studii demonstrând că un atlet care se află în timpul maratonului, spre exemplu, nu va contracta virusul alergând pe lângă coechipierii deja infectați, ca urmare a vitezei sale.
Cu toate acestea, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Virusul circulă cu aproximativ 300km/h și se răspândește extrem de rapid în spațiile închise. Deși majoritatea particulelor provenite din tuse sau strănut vor rămâne la nivelul solului, o parte dintre acestea pot sta în aer o cantitate semnificativă de timp. Specialiștii avertizează că nu doar strănutul și tusea ar trebui să ne alarmeze, ci și vorbitul tare, într-o încăpere, care se pare că este suficient de periculos încât să răspândească virusul către alte persoane din camera respectivă.
Nu există statistici exacte care să poată afirma câți oameni au contractat virusul prin intermediul aerosolilor și câți oameni au contractat virusul prin intermediul obiectelor atinse, iar din acest motiv spălatul pe mâini și purtarea măștii vor continua să reprezinte cele mai eficiente arme în lupta împotriva pandemiei.
Spațiile deschise și foarte bine ventilate ridică cele mai mici probleme. S-a dovedit faptul că suntem cu atât mai feriți cu cât de aflăm mai mult în mișcare, într-o zonă aerisită sau bine ventilată. Cu toate acestea, dacă urmează să ne vedem cu diverse persoane, este extrem de important să luăm în considerare purtarea măștii!
„Nu avem un vaccin, dar avem distanțarea fizică și masca”, spune prof. Raymond, epidemiolog și profesor asociat la Universitatea Rutgers.
Sursa: digi24.ro
Surse foto: istockphoto.com