8 lucruri pe care femeile trebuie să le afle despre vaginul lor

8 lucruri pe care femeile trebuie să le afle despre vaginul lor

Irina Olteanu - Redactor Senior

Deși majoritatea femeilor consideră că știu tot ce este necesar cu privire la părțile lor intime, adevărul este că există câteva informații de bază, care nu trebuie să îți lipsească din cultura generală. Îți explicăm în continuare care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le afli cu privire la vaginul tău.

Lucruri pe care trebuie să le afli despre vaginul tău

1. Cunoaște-ți vaginul încă de la vulvă. Multe femei nu cunosc ce reprezintă vaginul; vaginul se află în interiorul corpului tău, fiind canalul muscular care se extinde de la cervix la himen. Multe femei folosesc termenul pentru toate părțile genitale feminine, inclusiv clitoris, uretră, labia majoră și minoră și pubis. Partea care atinge îmbrăcămintea se numește vulvă și trebuie să îi cunoști denumirea și să nu folosești eufemisme. Atunci când pentru părțile tale intime folosești alte cuvinte nu va apărea un impact doar la nivel emoțional, ci și unul la nivel medical deoarece nu vei putea descrie specialistului problemele tale de sănătate, iar acesta nu va putea să îți prescrie tratamentul potrivit.

control medical

2. Nu poți pierde un tampon în vagin. Se poate să fi auzit povești de groază despre acest subiect, dar în realitate nu este posibil să pierzi un tampon în vagin. Deschiderea din vârful său este pur și simplu prea mică pentru a intra. Este însă posibil să se blocheze un tampon în interior, situație în care trebuie să mergi la medic pentru a-l extrage; dacă rămâne un timp îndelungat crește riscul de a dezvolta sindromul de șoc toxic.

3. Vaginul se curăță singur. Multe femei consideră că trebuie să folosească anumite produse pentru a modifica mirosul vaginului lor. În America de Nord un procent de peste 57% dintre femei și-au curățat vaginul în decursul ultimului an, până la 57% dintre ele fiind încurajate să facă acest lucru chiar de către partenerul sexual. Adevărul este că nu trebuie introdus nimic special în vagin, în special produse parfumate, deoarece se curăță singur; celulele vaginale se refac la fiecare 96 de ore, mult mai rapid decât ale părți din pielea corpului uman. Chiar și apa poate perturba flora vaginală delicată, crescând riscul de a contacta infecții cu transmitere sexuală. Zona vulvară, situată în exteriorul vaginului, poate fi curățată la nevoie cu apă sau cu un produs delicat. Multi-Gyn FemiWash

Un astfel de produs este Multi-Gyn Femiwash, o spumă concentrată bio activă pentru igiena zilnică care nu conține săpun, parfum și conservanți, curățând delicat fără a afecta sistemul natural de apărare al țesutului. Prin compoziția sa aparte, respectiv complexul 2 OR, împiedică lipirea bacteriilor de țesutul vaginal și previne disconfortul vaginal, fiind potrivit chiar și pentru o piele uscată și sensibilă. De asemenea, acidul lactic pe care îl conține permite formarea și îmbunătățirea acidității vaginale, stimulând creșterea lactobacililor și un bun echilibru al florei vaginale. Dacă îți dorești un vagin sănătos, Multi-Gyn este soluția perfectă, care curăță și dezinfectează fără să tulbure sistemul natural de apărare al vaginului.

4. Scurgerile vaginale sunt de obicei normale. Calitatea și cantitatea lichidului cervical se modifică pe durata ciclului menstrual, fiind un răspuns la schimbările hormonale care pregătesc corpul de ovulație. Lichidul cervical este la început opac, albicios și cremos în faza foliculară timpurie și la începutul ciclului. Apoi crește în cantitate, umiditate, transparență și vâscozitate pe măsură ce te apropii de ovulație. Lichidul cervical atinge caracteristicile maxime de fertilitate în apropierea zilei ovulației, care include o textură umedă, transparentă și elastică. Dacă observi modificări în caracteristicile sale trebuie să apelezi la medic. Poate fi vorba despre o infecție, dar și de o reacție alergică, inclusiv la medicamente. Dacă observi o schimbare în textură, precum un aspect compact, un miros urât sau culoare neobișnuită, precum și senzație de arsură sau mâncărime trebuie să fii consultată de un specialist.

5. Vaginul tău are nevoie de efort fizic. Nu este vorba despre mișcarea cu care te-ai obișnuit, deși activitatea sexuală ajută la sănătatea vaginală, ci despre exercițiile de planșeu pelvian sau exercițiile Kegel. Acestea sunt de obicei indicate pentru a ține sub control incontinența urinară, însă pot ajuta și la creșterea satisfacției sexuale. Ele contribuie la fortifierea vaginului, o plăcere sexuală crescută și șanse mai mari de a avea orgasm.

6. Părul pubian există cu un rost. Deși este la modă epilatul total, util în reducerea riscului de a contacta păduchi pubieni, există și riscuri ale epilatului. Astfel, indiferent de metoda de epilat folosită, creezi o traumă microscopică la nivelul pielii; pot fi observate tăieturi, abraziuni și infecții în urma îndepărtării părului pubian. De asemenea, este important ca atunci când ești epilată să urmărești ca produsul folosit să nu mai fi fost aplicat la o altă clientă deoarece poate contribui la transmiterea bacteriilor între femei. În cazul în care te razi, lama folosită trebuie să fie curată, iar pielea trebuie pregătită în prealabil și rasă în direcția de creștere a părului pentru a evita creșterea firelor de păr de sub piele, care se pot infecta. Părul pubian are un rol, reprezentând o barieră mecanică și protectoare pentru piele; este posibil să joace un rol și în funcția sexuală deoarece fiecare fir de păr are o terminație nervoasă.

lucruri pe care trebuie sa le afli despre vaginul tau

7. Vaginul tău este ca vinul. PH-ul normal al unui vagin este de 4.5, similar celui pe care îl are vinul. Lactobacilii sunt bacteriile bune care predomină în vagin și care ajută la menținerea unui nivel de pH normal, prevenind proliferarea bacteriilor cauzatoare de infecții. Atunci când cantitatea de lactobacilli scade, nivelul pH-ului vaginal poate crește peste 4.5, un teren propice pentru infecții, precum candidoze și vaginoze bacteriene.

8. Procesul de îmbătrânire afectează vaginul. După mai mulți ani în care ai avut lunar menstruație și poate ai născut ovarele nu mai produc ovule și menstruația se oprește. Cantitatea de hormoni din corp care menține fertilitatea femeilor scade dramatic, iar nivelul redus de estrogen în special are un impact negativ asupra vaginului și a vulvei. Aceste țesuturi care erau la un moment dat umezite cu mucus se pot atrofia, iar uscăciunea care apare poate cauza durere în timpul actului sexual (lipsește lubrefierea). Deși se propagă un mit coform căruia sexul ajută la buna funcționare a vaginului, adevărul este că țesuturile locale pot dezvolta micro traumă, făcându-le vulnerabile la infecții.

www.magazinvavianpharma.ro/

Surse: www.bbc.com,www.medicalnewstoday.com,www.glamour.com

Articolul urmator
Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?
Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 lucruri de care au nevoie bărbații în relațiile cu partenerele lor
    7 lucruri de care au nevoie bărbații în relațiile cu partenerele lor

    Cum determini un bărbat să se îndrăgostească nebunește de tine? Crezi că partenera ideală trebuie să arate perfect, să îi ofere relații intime seară de seară și să...

    Nu îmi îmbrățișez copiii fără acordul lor și alte 4 lucruri pe care NU le fac ca mamă terapeut
    Nu îmi îmbrățișez copiii fără acordul lor și alte 4 lucruri pe care NU le fac ca mamă terapeut

    Fiecare părinte își stabilește reguli pe care se străduiește să le respecte cât mai mult în privința educării copilului. Mai stricte sau mai relaxate, asemenea...

    9 lucruri aparent ciudate, dar normale, la bebeluși care nu trebuie să te sperie
    9 lucruri aparent ciudate, dar normale, la bebeluși care nu trebuie să te sperie

    Atunci când ai un bebeluș, mai ales dacă este primul, nu știi întotdeauna la ce să te aștepți. E ușor să te îngrijorezi, însă vestea bună este că unele...

    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă
    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă

    Ești pe punctul de a deveni mamă vitregă? Uite 9 lucruri de care trebuie să ții cont, pentru a menține o relație bună cu copilul.

    20 de lucruri despre autism pe care oricine trebuie să le știe
    20 de lucruri despre autism pe care oricine trebuie să le știe

    În ultimii ani auzi vorbindu-se tot mai des despre autism, o tulburare de dezvoltare de natură neuropsihiatrică, afectând comportamentul, interacțiunea socială și...

    5 lucruri pe care NU trebuie să le faci în travaliu, conform unei asistente specializată în nașteri
    5 lucruri pe care NU trebuie să le faci în travaliu, conform unei asistente specializată în nașteri

    În ceea ce privește travaliul, există multe informații false sau care nu se mai aplică în ziua de azi. Iată 5 lucruri de evitat atunci când te pregătești să naști.

    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist
    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist

    Ann Anderson este medic specialist ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) la secția de neonatologie din cadrul unui spital de copii din Nebraska, SUA. Ea dezvăluie 7 lucruri pe care...

    Ai un copil sensibil? 4 lucruri de care trebuie să ții cont
    Ai un copil sensibil? 4 lucruri de care trebuie să ții cont

    Dacă ai observat la copilul tău reacții emoționale puternice sau toleranță scăzută la frustrare, e posibil să ai un copil sensibil. Fiecare dintre noi avem nevoi diferite, iar...

    © 2024 Qbebe