Eu nu sunt o persoană, un lucru, un loc, sau orice altă ființă…tu nu mă poți vedea, tu nu mă poți atinge, tu nu mă poți auzi, tu nu mă poți mirosi, tu nu mă poți gusta…
Eu sunt considerată o afecțiune umană, o tulburare…sunt o adevărată colecție de simptome.
Dacă aș fi un copil, nu m–aș juca cu alți copii, nu aș răspunde când sunt strigat pe nume și nici măcar nu aș privi persoana care vorbește cu mine.
Dacă aș fi un copil, nu mi-ar place să fiu atins de nimeni și nu mi-ar place să schimbăm drumul cunoscut de mine spre casă.
Dacă aș fi un copil, aș putea privi într-un punct fix ore în șir, fără să mă plictisesc, sau aș putea învârti pe mese, pe scaune, pe jos diferite obiecte ore în șir...
Dacă aș fi un copil, atunci aș merge pe vârfuri și mâinile le-aș lăsa să plutească în aer de parcă urmează să zbor...
Dacă aș fi o mână, aș bate pe masă, aș lovi și aș arunca cu diferite obiecte toată ziua, sau aș învârti un obiect sau părul ore în șir.
Și iarăși își spun că dacă aș fi copil, aș trăi izolat EU cu MINE...oricine și orice aș fi!
Dacă aș fi o petrecere, atunci te-aș face timid/ă și retras/ă.
Dacă aș fi eticheta de pe tricoul tău preferat, atunci ți-aș produce mâncărime și disconfort.
Pe mine mă poți găsi oriunde: în grădinițe, în școli, în Biserici și în Moschei, în cinematografe, loc de joacă și în biblioteci...Eu sunt în USA, Jamaica, Filipine, India, Sierra Leone. Mă găsești în Rusia și Japonia, New York și Suedia. Eu sunt chiar și în România...
Din anumite motive, oamenii mă sărbătoresc în luna aprilie și folosesc pentru mine culoare albastru. Dar eu sunt toate culorile lumii și sunt și orb uneori.
Din cauza mea, Mozart a scris simfonii complicate și putea detecta diferența pe cel mai mic ton; Michelangelo a făcut schiță după schiță până când poza finală a fost perfectă în mintea lui rigidă și neclintită și tot din cauza mea Capela Sixtină arată miraculos...
Acum te rog să-mi spui CINE SUNT?
Nu știi, nu ți-ai dat seama, sau ești temător, sau nu ți-am oferit suficiente indicii? Bine, îți spun eu atunci.
Eu sunt...AUTISM!
EU trăiesc în Alex, hai să-ți spun povestea lui...
Alex are 3 ani și 4 luni și este un băiat ce provine dintr-o familie cu alți doi frați gemeni. Tatăl este plecat toată ziua la job, vine seara foarte târziu, iar mama rămâne toată ziua cu cei trei copii acasă. „Nici eu nu mai știu cum să-mi împart timpul și ce să fac prima dată. Fetițele gemene sunt foarte mici, au doar 4 luni și mă gândesc că ele au prioritate, apoi mă uit la Alex, îl văd cum stă izolat, parcă a căzut de pe altă planetă....Brusc îmi dau seama că dacă nu facem ceva urgent cu el, nu se va mai putea recupera, nu va mai fi și el un copil ca toți ceilalți. Tatăl lui când este liber mă ajută cum poate și el. Îl ia cu mașina că este șofer, îl mai duce în parc la copii, la verișorii lui. Dar el nu se joacă ca ceilalți, nu vorbește, nu este interesat de ceilalți.Mă întreb mereu care este viitorul lui? Ce se va întâmpla cu el? Sunt disperată. Și noi nu avem bani pentru terapiile copilului...” – spunea mama lui Alex.
Alex vorbește întruna într-o limbă cunoscută doar de el, nu răspunde la nume, nu se uită în ochii celui care-i vorbește, se mișcă mereu, este hiperkinetic. Când ne-am apropiat de el a devenit violent și s-a urcat pe masă. Părinții și bunicii copilului afirmau că Alex nu vorbește bine, nu pentru că nu știe, ci pentru că-i place să fie comic. Realitatea era foarte departe de aceste afirmații și părinții au înțeles lucrul acesta după integrarea copilului în programul de terapie din centrul nostru. A fost nevoie de o muncă în echipă, cu multe ore de repetări, și sacrificii. Am ajutat părinții și i-am învățat practic CUM să lucreze cu Alex acasă și CUM să rămână constanți și „neînduplecați” în fața cerințelor lui și ale tendinței de a face „cum voia Alex”. Acest „împreună” și-a dovedit forța, iar acum Alex este un copil recuperat și integrat la grădiniță, este sociabil, îi place să se joace cu alți copii și zâmbește foarte frumos.
EU trăiesc și în Maria, te invit să asculți povestea ei...
Maria are 3 ani și 5 luni și este o fetiță foarte veselă, cu gropițe în obraji, care merge la grădiniță, se joacă, este pasionată de pictură și culori vesele. Îi plac exercițiile de motricitate fină și grosieră și este atrasă de mărgele și păpuși. În urmă cu un an, părinții îngrijorați fiind de carențele în dezvoltare: fetița comunica prin semne sau își lua părintele de mână și îl conducea la obiectul dorit, plângea foarte mult și nu mai știau cum să o liniștească, nu putea să vorbească și era pasionată doar de câteva jucării pe care le așeza în fiecare zi și petrecea ore în șir în preajma lor, au mers pentru prima dată la un psiholog. În urma evaluărilor au aflat că Maria are autism.
Părinții au aflat de centrul nostru, ne-au sunat și au venit la o nouă evaluare....așa începe totul.După noile evaluări, prin care am reconfirmat psihodiagnosticul inițial,am elaborat P.I.P - planul de intervenție personalizat și am inclus fetița într-un program de terapie. După numai trei luni de terapie, fetița a început să spună câteva silabe, a devenit mai tolerantă, mai compliantă, reușind să stea minim 5 minute la masă și să rezolve diferite cerințe din partea terapeutului.
EU trăiesc și în Mihaela, îți voi povesti și despre ea....
Mihaela are 5 ani și 3 luni și este o fetiță frumoasă dar tristă, care plânge foarte mult și aruncă cu diferite obiecte. Provin dintr-o familie monoparentală, după ce tatăl a decis că este mai bine pentru sine să plece din sânul familiei. Fetița a rămas în grija mamei și a bunicilor săi în vârstă de 62, respectiv 66 de ani cu probleme mari de sănătate: bunicul hipertensiv și diabetic, iar bunica cu probleme de inimă, diabet și afecțiuni gastrointestinale. Mama fetiței, în urma divorțului a renunțat la job (marketing consulting) pentru a avea grijă de Mihaela. În timpul căsătoriei, împreună cu soțul ei înscriseseră fetița la un centru de terapie pentru copii cu autism, dar după divorț, datorită costurilor foarte mari, pe care nu și le mai putea permite, a retras fetița din terapie. Resursele financiare ale mamei Mihaelei proveneau din pensiile părinților săi și pensia alimentară de la fostul soț – nici vorbă de putere financiară de a înscrie fetița într-un alt centru de terapie. De la alți părinți a aflat despre centrul nostru și abia după ce am înscris-o pe Mihaela în programul de terapie GRATUITĂ și a început să o aducă cu frecvență la centru, mama fetiței a crezut că fiica ei mai are o șansă...că mai există pe lumea asta și astfel de locuri unde serviciile profesionale sunt oferite GRATUIT, pentru situații disperate fără soluții. Mihaela a fost reînscrisă într-un program terapeutic după o pauză de aproximativ un an – mai mult decât atât programul precedent de recuperare nu fusese urmat potrivit recomandărilor, fiind brusc oprit din cauza problemelor de divorț dintre părinți. Practic, Mihaela uitase tot ce învățase, tot ce se construise până atunci: contactul vizual, să răspundă când este strigată pe nume, să renunțe la stereotipiile și refuzul alimentelor importante. Mama Mihaelei este cu adevărat un mare exemplu – de fapt toți părinții sunt un mare exemplu – însă aici vorbim de o particularitate importantă în sensul în care această mămică este singură și trebuie să facă față multor presiuni (poate prea multe) din partea vieții. Terapeuții i-au fost alături permanent și împreună au reușit să scoată la suprafață o fetiță veselă, cooperantă, implicată în jocurile individuale și de grup și pregătită cu multe prerechizite pentru viața în grădiniță.
Lumea spiridușilor
La fiecare 7 ore și jumătate, se naște un copil cu AUTISM în România, iar numărul terapeuților necesar este mai mic de 10%!
Costul lunar pentru terapia unui copil este cuprins între 1.500 – 2.500 Euro!
Într-o lume în care totul are valoare financiară, NOI furnizăm terapii GRATUITE!
„Spiridușii” au nevoie de TINE!
AJUTĂ-NE, ca să-i putem AJUTA! Doar ÎMPREUNĂ îi putem SALVA!