Treburile casnice vor deveni o provocare pentru tine si pentru copilul tau. Pentru tine va fi greu sa gasesti mereu maniera potrivita sa-l faci pe copil sa-si indeplineasca sarcinile, iar pentru el va fi greu sa le accepte.
Tu esti cea care trebuie sa impuna o limita si sa creeze un echilibru intre cerintele tale si capacitatea lui de a le executa. Important! "A impune" nu se refera la faptul ca trebuie sa-ti obligi copilul sa faca un anumit lucru, ci sa-i dai argumentele potrivite pentru a-l motiva sa-l faca. Atentie! Diferenta dintre cele doua consta in comunicare. Vorbeste cu el, explica-i, ba chiar ajuta-l si acesta va intelege mai usor care sunt pretentiile tale.
Trucuri pentru treburi casnice mai amuzante
Concursuri. Puteti transforma treburile casnice in concursuri si jocuri amuzante. Cine impacheteaza cel mai repede sosetele sau cat de repede pot fi stranse jucariile sunt cateva dintre trucurile care nu dau gres niciodata. Fiecare concurs are si un premiu, iar copilul tau va vrea sa castige cu orice pret.
Sarcini scurte. Este important sa ai grija sa adaptezi treburile casnice cu varsta copilului tau. Trebuie sa stii ca la orice varsta, copiii se plictisesc foarte repede. Astfel, trebuie sa gasesti treburi usoare care nu necesita foarte mult timp de executie.
Recompense. De la o anumita varsta, copilul va vrea sa fie rasplatit pentru munca depusa. Recompensele vor deveni motivatia lui principala, pe care tu o poti folosi in favoarea lui. Cum?Una dintre optiunile agreate de mama este punctajul. Fiecare sarcina din casa are un punctaj, iar in functie de cate puncte aduna copilul isi poate "cumpara" diferite avantaje, precum o ora pe tableta, o iesire la film, un desert prefera, lucruri care in mod normal nu i le lasi la discretie.
Treburi casnice in functie de varsta
Sfaturi utile pentru parinti
Nu transforma treburile casnice in pedepse. Copilul trebuie sa invete sa acorde importanta sarcinilor, nu sa se teama de ele.
Incepe de la varsta frageda. Este indicat sa incepi educatia la varsta frageda. Daca micutul tau se arata interesat de activitatile pe care le faci, da-i sansa sa se implice. Ii vei alimenta astfel simtul responsabilitatii.
"Te rog!" si nu "Fa-o acum!". Copiii sunt foarte sensibili si au nevoie de intelegere. Nu le place sa primeasca ordine, ci sa li se ceara ajutorul. Astfel, daca vrei sa primesti rezultate imediate, strecoara din cand in cand cate un "te rog" sau un "am nevoie de ajutorul tau". Vei vedea cum ajutorul nu intarzie sa apara.
Surse: www.raisingchildren.net.au, www.empoweringparents.com, www.webmd.com, www.netmums.com, www.kidspot.com.au.