Top 10 sporturi care construiesc un caracter puternic

Informații despre legătura dintre sport și un caracter puternic

Practicarea regulată a unui sport poate construi un caracter puternic, însă acest lucru nu se întâmplă pur și simplu, trebuie să existe o intenție clară în acest sens. Părinții și antrenorii trebuie să demonstreze prin cuvintele și acțiunile lor valorile sporturilor care se vor traduce perfect în viața de zi cu zi, inclusiv respect pentru sine și cei din jur, corectitudine, atitudine grațioasă în momentul înfrângerii, precum și umilință în victorie și virtutea abnegației.

Cum pot fi realizate în mod concret toate acestea? Părinții nu își doresc doar un caracter puternic pentru copiii lor, ci și un caracter bun. O persoană înzestrată cu un caracter bun posedă virtute, care presupune o înclinație de a acționa într-o anumită manieră. Însă virtutea nu este doar despre acțiune, ci este intelectuală și emoțională. Astfel, o persoană cu un caracter bun, o persoană virtuoasă, acționează din motive bune și din pasiuni puternice.

Sportul este un domeniu în care poate apărea o astfel de dezvoltare morală; ea apare atât prin imitație, cât și prin inițiere. Un copil învață să joace fotbal imitându-i pe cei care sunt buni la acest sport. În mod similar, un copil poate învăța cum să fie virtuos prin imitarea celor care au o moralitate bună. Și imitația este la fel de importantă. Practicantul unui sport sau al moralității va oferi un exemplu despre ce înseamnă excelența și îi va iniția pe tineri în obiceiuri corespunzătoare practicării. Copiii au nevoie să fie încurajați pentru a se implica în sporturi ca practici morale, ceea ce înseamnă că vor practica acel sport în maniera în care trebuie și nu într-un imorală. De asemenea, practicanții de sport manifestă mărinimie, corectitudine, respect pentru reguli și cooperare; virtuțile sunt adesea încorporate în tradițiile unui anume sport care încurajează formarea lor și sunt afișate de practicanți. 

Copiii observă, imită și sunt inițiați în corectitudine și pot începe să o dezvolte ca trăsătură de caracter. Totuși, acest aspect presupune ca ei să vadă și să fie implicați în sporturi ca practici morale. Presupune de asemenea ca antrenorii, părinții și fanii să fie impicați în aceleași moduri. Trebuie să ne amintim că tradițiile, inclusiv cele sportive, sunt în controlul nostru, iar sporturile sunt ceea ce creăm: distractive, solicitante, un loc un caracterul bun și puternic poate fi format, afișat și reîntărit.

Sfaturi pentru ca sportul să clădească în copilul tău un caracter puternic

1. Fii un bun model. Acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele. Copilul tău trebuie să aibă un antrenor care să întruchipeze sportivitatea și respectul adversarilor, al oficialilor, al membrilor echipei și al sportului. Iar când nu reușește, trebuie să recunoască acest lucru în fața copilului.
2. Scoate în evidență spiritul sportiv încă de la început. Explică așteptările, ce presupune sportivitatea și de ce se pune preț pe această caracteristică.
3. Discută despre combinarea seriozității cu joaca. Explică copilului că sportul poate fi o joacă serioasă, este o joacă competitivă. Nu trebuie luată prea în serios, dar nici nu trebuie privită cu nepăsare.
4. Folosește frecvent un limbaj sportiv, respectiv copiii aud un limbaj ce denotă respect.
5. Se așteaptă la sportivitate în antrenamente și joc. Încurajează și respectă în ambele situații.
6. Reîntărește sportivitatea. Fie prin cuvinte de laudă, oferind mai mult timp de joc, fie prin recompense sportive după joc/sezon.

Sporturi care clădesc un caracter puternic

1. Fotbal
2. Baschet
3. Tenis
4. Inot
5. Volei
6. Karate
7. Scrimă
8. Gimnastică
9. Atletism
10. Handbal

Sporturile de echipă, deși multe persoane nu le privesc astfel, contribuie la construirea unui caracter puternic, printr-o disciplină și întrajutorare care nu poate fi regăsită în sporturile individualiste. Sportul clădește caracterul, însă până la urmă modul în care reușește să realizeze acest lucru se află în puterea noastră.

Sfatul specialistului

Doamna Bogdana Păcurari Psiholog/Psihoterapeut în cadrul Psy Class, Psiholog/Psihoterapeut în cadrul Fundaţiei Seeding Knowledge, Psihoterapeut cu drept de liberă practică, acordat de Colegiul Psihologilor din România, cu activitate în practică privată: Cabinet Individual de Psihologie Păcurari Bogdana Elena http://psihologbogdanapacurari.ro, Calea Griviței, Nr. 77 (Sector 1), București, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări:

1. Care considerați că sunt acele sporturi care pot construi o personalitate puternică în cazul fetelor? Dar al băieților? Sunt diferite? (dacă da, vă rog să explicați).

Din punctul meu de vedere, atunci când discutăm despre copii cu vârstele între 5-10 ani, practicarea de sporturi ar fi indicat să fie cât mai diversificată și bineînțeles adaptată anotimpului. Consider că e o perioadă de creștere în care e important să ne focalizăm pe dezvoltarea motrică a copiilor și spre deschiderea lor către mișcare, într-o lume cu abundență tehnologică. Nu cred că este atât de importantă diferențierea pe sexe, ci mai degrabă spre interesele copilului. Copiii sunt acum într-o etapă în care descoperă, explorează și e important să îi expunem la cât mai multe variante de sport pentru a afla singuri ce le place, ce îi avantajează, ce li se potrivește. De asemenea, e o perioadă în care recomand practicarea de sporturi în familie. Spun asta din mai multe motive: pentru a îmbina utilul cu plăcutul, pentru a petrece timp de calitate împreună și în același timp, cum am mai spus, pentru a încuraja afinitatea, deschiderea către mișcare și sport. Prin urmare, e mult prea devreme să discutăm
despre sporturi care să construiască o personalitate puternică, personalitate pe care o construim prin educație, prin toate activitățile, experiențele pe care le trăiește copilul și la această vârstă nu preponderent prin sport, care desigur își aduce un aport la personalitatea lui, mai ales dacă este practicat de performanță. 

2. În ce mod poate influența un sport personalitatea unui copil? Are vreo importanță durata pentru care este practicat? (vă rog să explicați).
Atunci când este practicat de performanță și pe termen lung, sportul și experiența prin sport mai exact, își poate aduce o contribuție foarte mare la creionarea, dezvoltarea personalității unui copil. Am adăugat intenționat experiența prin sport alături de sportul în sine, deoarece sportul în sine poate avea un impact cu totul diferit asupra unei persoane față de alta. Sportul prin specificitatea lui, poate oferi o anumită rigurozitate, limite ferme, spirit de echipă sau focus pe abilități individuale și scoaterea acestora în evidență. Experiența practicării sportului însă, este trăită diferit de fiecare persoană în parte, deoarece suntem ființe unice cu caracter unic. De asemenea, oamenii alături de care este practicat sportul, antrenorul, pozitia părinților față de sportul în sine, cât de pasionat și de interesat este copilul de acel sport, sunt caracteristici care își pun amprenta asupra
formării personalității copilului. 

3. Ce vârstă este potrivită din punctul de vedere al dezvoltarii socio-emoționale pentru începerea practicării de sport? Cât de des ar trebui efectuate pe săptămână (în situația în care este practicat la nivel de amator)?

Din punct de vedere psihologic, nu consider că există o vârstă fixă pentru începerea practicării unui sport, ci mai degrabă discutăm despre alegerea de sporturi, de mișcare adecvată fiecărei vârste. Pentru categoria copiilor de 5-10 ani, eu mereu recomand practicarea înotului, tenisului, dansului, baletului. De asemenea, încurajez părinții să îi înscrie pe copii în această perioadă la cursuri karate și/sau judo și asta din mai multe motive: pe lângă mișcarea în sine, limite calde și ferme, spirit de echipă, le facilitează copiilor obținerea de abilități de autoapărare fără expunere la agresivitate, care îi ajută să dobândească încredere în abilitățile, puterile proprii de apărare în viața curentă având un mare aport de asemenea și la creșterea stimei de sine.

 

4. Cate sporturi considerați că poate practica un copil preșcolar sau unul școlar deodată? (de câteva ori pe săptămână)

Depinde ce înseamnă practicarea sportului în sine. Dacă este înscris la un curs de dans în cadrul grădiniței sau școlii și tot acolo face și karate sau judo, mi se pare în regulă, atât timp cât îi face bineînțeles și lui plăcere. Dacă presupune deplasare după o zi întreagă petrecută în grădiniță/școală, efortul ar fi bine să fie redus la un singur sport și adăugată mișcarea de relaxare în parc, bicicletă, alergare liberă, jocuri cu copiii, etc.

5. Sporturile individuale sunt de preferat celor celor de echipă pentru o personalitate puternică?
Personalitatea unui copil, așa cum am menționat mai sus, se conturează prin expunerea la cât mai mulți stimuli, în cazul acesta sporturi, pentru a ne da seama ce i se potrivește mai bine copilului, pe caracterul și temperamentul lui și nu invers. Șahul de exemplu este un sport care dezvoltă foarte mult personalitatea unui copil, însă nu se potrivește oricărui temperament. Sunt multe alte sporturi care pot ajuta la construirea unei personalități puternice însă trebuie să ținem cont în primul rând de pasiunile copilului (pe care le aflăm prin expunerea la cât mai multe activități sportive) de talent și de abilitățile lui motrice, fizice, intelectuale. Copiilor extrovertiți, celor care sunt mai expansivi,
care se simt confortabil să fie înconjurați de mulți copii și se simt în largul lor, cu siguranță aș recomanda sporturi de echipă unde să își poată explora partea activă. Copiii introvertiți pe de altă parte s-ar putea să descoperim că se simt mai confortabil cu un sport individual. Ei sunt mai analitici, mai profunzi, deseori nu se simt în largul lor practicând un sport alături de 10 coechipieri deoarece este un efort de socializare mult prea mare. Îi inhibă, îi face să se simtă stingheri și atunci nu e deloc recomandat să îi forțăm, ci să găsim împreună cu el alte sporturi cu expunere mai limitată.

6. Ce rol trebuie să joace părintele când vine vorba de identificarea sportului potrivit pentru copilul său? Dar antrenorul?

Părintele are un rol esențial în a fi deschis spre a-i facilita copilului explorarea a cât mai multe și diferite sporturi și în a fi deschis la sugestiile, dorințele copilului de a încerca sau nu un sport. Antrenorul are rolul de a-i trezi curiozitatea și interesul copilului față de sportul respectiv, de a-l motiva să vină cu plăcere, de a-l încuraja să participe și de a adapta exercițiile pe măsura capacităților copilului din momentul respectiv.

7. În ce mod trebuie să acționeze părintele pentru a evita să forțeze copilul într-un anumit domeniu sportiv? (de exemplu, dacă copilul susține că s-a plictisit de sportul respectiv sau că nu mai vrea să participe).

Sportul, mișcarea, ar trebui să fie o activitate plăcută și de relaxare și prin urmare alegerea sportului trebuie să fie agreată întotdeauna cu copilul. Altfel, acesta va începe să aibă o aversiune față de acel sport, uneori cu repercusiuni asupra deschiderii lui ulterioare către practicarea și a altor sporturi. Dacă susține că s-a plictisit sau că nu vrea să mai participe, părintele să fie curios și deschis spre a asculta care sunt motivele pe care le are copilul pentru acest refuz. Poate a avut un conflict cu un coleg sau cu antrenorul, caz în care vedem cum putem gestiona situația în așa fel încât să îi venim copilului în ajutor. Sau mai există varianta în care copilul și-a dat seama că nu i se potrivește acel sport și ar prefera altceva, ceea ce este perfect normal și părintele ar trebui să îl susțină.

8. În final, vă rog să ne spuneți ce fel de interacțiune ar trebui să existe între un copil sportiv și părintele său (cu privire la antrenamente, colegi etc.)

Sportul este o activitate care ajută din foarte multe puncte de vedere dezvoltarea echilibrată a unui copil, iar rolul părintelui este esențial în a-l ajuta pe acesta să își descopere abilitățile în acest sens. De asemenea, sunt copii care nu au afinități, abilități sportive deosebite și asta este în regulă. Activitatea sportivă este important să fie în primul rând una de plăcere, care să îi aducă copilului relaxare și destindere și nu performanță. Dacă se întâmplă ca prin prisma expunerii la mai multe activități sportive să descoperim împreună cu copilul că ar avea talent la un sport anume e excelent, dar atunci deja discutăm despre sport de performanță ceea ce presupune o cu totul altă abordare față de practicarea unui sport pentru relaxare.

 

Mulțumim doamnei Bogdana Păcurari pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Surse: www.psychologytoday.com; www.teenink.com; www.chicagonow.com