Fac mea culpa încă de la început: nu am copii încă, dar îmi doresc să apară în viaţa mea cât mai curând şi am foarte mulţi prieteni care sunt deja părinţi, pe ai căror copii îi ador de parcă ar face parte din familia mea. Şi totuşi, există anumite lucruri pe care nu pot şi nu vreau să le înţeleg, pe care le refuz cu încăpăţânare şi despre care sper să nu îmi schimb părerea atunci când voi avea un copil năzdrăvan, care să nu mă asculte, aşa cum mi-au urat deja anumite persoane. În cazul de faţă, nu pot să înţeleg de ce copiii au nevoie să utilizeze reţelele de socializare şi, mai ales, să fie prieteni cu adulţi pe care nu îi cunosc foarte bine. Şi aşa ajung la motivele pentru care nu vreau sa fiu prietenă cu copiii nimănui pe Facebook.
Nu am chef să îmi filtrez postările
Acum câteva luni am primit o cerere de prietenie pe Facebook de la fetiţa unei cunoştinţe. O fetiţă de vreo 10-12 ani pe care o cunosc atât cât poate cunoaşte un adult un copil pe care l-a văzut de câteva ori în viaţă şi cu care a schimbat atâtea cuvinte câte sunt necesare unui salut cuviincios. Am şters cererea de prietenie. După câteva zile, apare altă cerere şi o şterg din nou. Primesc mesaj de la mama ei. Evident că mă lua la rost de ce anume nu îi accept cererea fetiţei sale, care, evident, mă place mult şi care abia şi-a făcut cont de Facebook şi... Îi explic politicos că:
- nu am nimic de discutat cu un copil de vârsta ei, deci socializarea, fie ea şi virtuală, este deplasată, având în vedere diferenţa de vârstă dintre noi.
- nu am nimic de discutat cu ea în mod deosebit pentru că nu ne cunoaştem.
- nu tot ceea ce eu postez, like şi share este conţinut potrivit pentru un copil de vârsta ei.
Răspunsul mămicii a fost: „adevărul este că ar trebui să fii şi tu mai atentă ce postezi. Ce e cu muzica aia depresivă şi cu poeziile alea pesimiste? Şi de ce citeşti X publicaţie că sunt doar prostii acolo. Hai, fă curăţenie şi cere-i tu prietenia fiică-mii că îi zic că ai apăsat greşit de ai refuzat". Ghilimelele sunt pentru că citez. Replica mea a fost că nu o să îmi cenzurez postările pentru nimeni. Da, ştiu că sunt opţiuni care îmi permit să limitez audienţa, dar nu am chef să fac asta la fiecare postare. Ştiu că pot să o blochez pe ea în mod deosebit, dar nu văd de ce aş fi ipocrită: adică suntem prietene, dar nu vezi nimic din ceea ce postez. În plus, consider că pagina mea de Facebook este casa mea şi eu decid dacă şi când permit cuiva să intre în ea. Regulă valabilă şi pentru copii.
Nu joc nimic
Evident că majoritatea copiilor care au conturi pe reţelele de socializare joacă anumite jocuri pentru a căror continuitate au nevoie de ajutorul prietenilor de pe Facebook. Să nu îmi spuneţi că voi nu primiţi cereri pentru vieţi, fân, poduri, indicii, insigne şi alte prostii, sau invitaţii de a juca diverse jocuri captivante şi interesante. Eu mărturisesc sincer şi cinstit: nu am nici timp şi nici nu îmi face plăcere să mă joc asemenea joculeţe. Nu vreau să îmi încarc pagina de Facebook cu postări de acest gen, cu aplicaţii peste aplicaţii, nu vreau să primesc sute de notificări despre cererile sau ofertele de diverse pentru jocuri şi, în general, nu vreau să am nimic de-a face cu bombonici cu sclipici şi eroi cu sau fără capă. O să îmi spuneţi că şi adulţii joacă asemenea jocuri. Nu ştiu cum se face, dar prietenii mei nu o fac, sau au înţeles că ma stresează şi nu mă includ în listele cu invitaţii de acest fel. Nu recunosc că am şters din lista de prieteni împătimiţi care nu înţelegeau că nu joc nimic şi nu îi pot ajuta să salveze văcuţele şi am blocat şi jocurile care păreau populare, să nu mai primesc invitaţii de la nimeni, niciodată. Amin.
Nu cred că minorii ar trebui să aibă pagină de Facebook
Sunt conştientă de faptul că regulile Facebook presupun ca persoanele peste 13 ani să poată avea cont de Facebook. Sunt conştientă însă şi de faptul că majoritatea copiilor care pot accesa calculatorul sau un smartphone au acces la Facebook şi îşi fac cont minţind atunci când completează data naşterii. Evident că aici sunt două căi prin care asemenea fraude pot fi evitate: reţeaua de socializare ar trebui să verifice mai atent acest aspect, iar părinţii ar trebui să supravegheze activitatea online a copiilor lor. Da, este epoca Facebook, a socializării virtuale, a lui „sharing is caring", a filmuleţelor si fotografiilor distribuite de toată lumea, a împărtăşirii gândurilor, speranţelor şi acţiunilor, însă, în acelaşi timp, este epoca terorismului, a pedofililor, a criminalilor, a perverşilor, a hoţilor şi a traficanţilor de orice (droguri, arme, femei, copii, organe). Şi puteţi să spuneţi că sunt o paranoică-nebună-care-nu-iubeşte-copiii, dar mie îmi este teamă. Îmi este teamă de câte ori văd un copil care discută pe Facebook cu alt copil pe care nu îl cunoaşte personal: dacă este un profil fals în spatele căruia este un pedofil? Îmi este teamă ori de câte ori un părinte sau un copil postează fotografii cu cei mici: dacă le copiază un pervers şi le postează pe cunoscutele şi infamele site-uri de pornografie infantilă? Îmi este teamă ori de câte ori un copil dă check-in într-un loc public: dacă îl urmăreşte cineva şi îl răpeşte? Eu nu îmi pot asuma această responsabilitate, deşi în lista mea de prieteni sunt doar persoane pe care le cunosc personal din viaţa reală. Nu pot şti cum ceva de pe wall-ul meu ajunge la prietenii prietenilor prietenilor mei şi printre ei este o persoana dubiosă. Dacă părinţii îşi pot asuma asta, foarte bine. Eu nu pot şi acesta este încă unul dintre motivele pentru care eu nu voi fi prietenă pe Facebook cu copiii nimănui.
Copiii tăi au cont de Facebook? Tu ai copii în lista de prieteni?
Urmareste-ne pe Google News
