Dacă atunci când sunt mici, copiii sunt fascinați de povești, pe măsură ce cresc devine o provocare din ce în ce mai mare să le insuflăm pasiunea pentru citit. Cărțile par să piardă teren în fața gadget-urilor și a consolelor de gaming, însă nu și dacă sunt alese conform vârstei, personalității și preferințelor celor mici!
Cum alegi cărțile potrivite pentru copilul tău
Un aspect foarte important de care trebuie să ții cont, dacă vrei să îi dezvolți copilului tău pasiunea pentru citit, este să îi oferi cărți care să îi placă, care să îi stârnească curiozitatea și să îi stimuleze imaginația. Cele mai memorabile cărți din copilărie sunt, de obicei, cele care includ ilustrații inedite, povești captivante, personaje interesante și care îi permit celui mic să exploreze lumi și vieți diferite. De asemenea, cărțile trebuie să îl învețe pe copil abilități esențiale, cum ar fi alfabetul, numerele, culorile sau anotimpurile.
Imaginile vii și clare, care susțin povestea, au un impact puternic asupra copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani. Așa că alege cărți care au ilustrații de calitate, care corespund poveștii. Cărțile fără cuvinte sunt, de asemenea, o modalitate excelentă de a dezvolta abilitățile lingvistice ale copilului, deoarece le cer micilor cititori să interpreteze ilustrațiile pe măsură ce povestea avansează.
Când ai copii mici, însă, să găsești constant cărți de calitate poate fi copleșitor. Noi am găsit soluția potrivită pentru părinții ocupați, care vor să le insufle micuților lor pasiunea pentru citit, dar nu au timp să caute pe îndelete cele mai potrivite cărți! Cartea cu Moț este combinația magică ce îl face pe orice copil să se îndrăgostească definitiv de cărți.
Ce este Cartea cu Moț? Ei bine, Cartea cu Moț este, de fapt, o cutie care conține o combinație magică gândită special pentru a le insufla celor mici pasiunea pentru lectură: două cărți atent selectate, o scrisorică pentru Cititorul cu Moț, resurse educaționale create în jurul cărților, o ilustrație tipărită de artiști români, stickere, magneți plus alte surprize create în exclusivitate pentru Cititorii cu Moț.
Cutiile sunt pentru 0-3 ani, 3-6 ani, 6-9 ani și mixte, pentru surori și frați.
- Cutia pentru 0-3 ani oferă o introducere în lumea magică a poveștilor, pentru mânuțe care abia învață să dea paginile. Personajele prietenoase, acțiunile ușor de urmărit și elementele de interactivitate îi țin atenți chiar și pe cei mai nerăbdători cititori;
- Cutia pentru 3-6 ani cuprinde o selecție atentă de cărți esențiale, menite să le stimuleze celor mici inteligența emoțională și să le dezvolte abilitățile cognitive, pregătindu-i astfel pentru anii de școală;
- Cutia pentru 6-9 ani include o selecție de titluri care îi țin în priză pe cei mici, îi fac să își pună întrebări și, în primul rând, îi învață să gândească pentru viitor;
- Cutia surori & frați este creată special pentru doi copii, cu resurse educaționale și surprize pentru fiecare copil în parte.
Un mare plus pentru părinții ocupați este sistemul de abonare: odată abonat, nu trebuie să mai faci nimic. Plățile se procesează automat lunar, iar tu primești cutia cu cărți acasă. Abonamentele se încheie online, pe www.carteacumot.ro, iar dacă folosești codul de reducere QBEBE, primești 10% reducere la prima cutie cumpărată.
Descoperă cutia lunară care crește cititori!