Niciun părinte nu este perfect
Indiferent de cât de mult crezi că ești pregătit pentru viața de părinte, vor apărea momente în care te vei simți copleșit. Te vei confrunta inevitabil cu situații în care vei reacționa nepotrivit și vei face greșeli. Din fericire nu există nimic care să nu poată fi reparat de o scuză, explicație sau modificare a comportamentului. Din păcate, dacă aceste răspunsuri încep să formeze un tipar, poți cădea cu ușurință într-o capcană nocivă de parenting. Și pentru că un obicei este mult mai dificil de corectat pe măsură ce este repetat, capcanele acestea se pot dovedi greu de surmontat. Soluția este să le recunoști și să le corectezi cât mai devreme. Iată următoarele capcane care te pot ajuta să identifici tipare nocive înainte de a deveni complet dezvoltate:Cum să eviți capcanele periculoase ale parentingului modern
1. Escaladarea situației, cea mai comună capcană a parentingului
Un copil care învață că cerșitul, smiorcăitul sau crizele de tantrum îl ajută să obțină ce dorește este un copil care se va comporta în mod repetat necorespunzător pentru ca lucrurile să iasă ca el. Majoritatea părinților cad în capcana de a ceda acestor manifestări deoarece aceasta pare varianta cu cea mai mică rezistență. De exemplu, o mulțime de părinți vor prefera să cedeze și să cumpere o ciocolată copilului care urlă deoarece pare o situație mai simplă decât un spectacol public. Din păcate, deoarece mintea umană repetă în mod instinctiv comportamente care conduc la recompense, data viitoare când copilul dorește ceva va apela la aceeași tactică. Partea cea mai neplăcută este că dacă nu reușește de prima dată, se va manifesta și mai puternic până când te va epuiza. Așadar, cea mai bună soluție constă în oprirea comportamentului încă din fașă. Învață-ți copilul că nu înseamnă nu, iar când pare incontrolabil, oferă-i o pauză în care să se calmeze sau gândește-te la o pedeapsă potrivită și nu te abate de la ea.
Pauza aceasta de calmat este mai importantă decât îți imaginezi deoarece te poate ajuta și pe tine. Astfel, părinții care nu fac decât să țipe pentru a-și face copiii să asculte au rareori o viață fericită de familie pentru că: manifestarea furiei este stresantă, iar copiii care se obișnuiesc cu un părinte care țipă mereu ajung să creadă că nu trebue să asculte indicațiile primite pe un ton normal și calm. Concluzia este că se creează un cerc vicios în care părintele trebuie să țipe doar pentru a fi auzit cu adevărat. În loc să ridici tonul vocii când copilul nu ascultă de la bun început, atrage-i atenția cu privire la consecințele care urmează dacă continuă în același mod, iar dacă nu cooperează, pune în aplicare pedeapsa. În cazul în care ascultă, laudă-l și recunoaște-i verbal meritele.
Pentru a evita escaladarea trebuie să îți păstrezi calmul și să rămâi constant. Dacă ai spus deja nu, obiectivul tău este să ignori comportamentul direcționat către tine și menit să te determine să îți schimbi părerea. Nu este ușor, dar privește-o ca pe o investiție pe termen lung. Atunci când copilul revine la o atitudine calmă, fii pregătit să îl încurajezi.
2. Ignorarea comportamentelor problematice în speranța că vor trece
Copiii de vârstă mică pot fi derutanți, iar părinții se trezesc deseori în situația de a explica de ce copilul lor a ajuns să aibă din senin un anumit comportament. Atunci când copilul nu reușește să se oprească din ceea ce face după mai multe mustrări, mulți părinți presupun că acesta trece printr-o fază pe care o va depăși. Dacă nu acordă niciun fel de atenție comportamentului ajung în final să îl ignore. Spre deosebire de țipatul menționat mai sus și renunțatul este la fel de ineficient. În cele mai bune cazuri copilul va continua aceste comprtamente mai mult decât ar fi făcut printr-o disciplinare corectă. În cele mai rele cazuri vor deprinde obiceiuri adânc înrădăcinate care devin mult mai greu de controlat odată cu vârsta. Forma de abordare corectă este de a rămâne calm, dar de a stabili limite clare pentru copilul tău, pe care să le perpetuezi până la înțelegerea și acceptarea lor.
Toți copiii ajung să treacă prin episoade de mușcat și lovit deoarece experimentează. Dar este mai important să răspunzi într-un mod care le transmite ce este interzis, să stabilești limite, să oferi laude cât de des posibil când copilul nu se implică în comportamente problematice.
3. Să iei comportamentul copilului tău ca pe un afront personal
Pe cât de frustranți pot fi copiii, se comportă rareori în modurile în care o fac în scopul expres de a-și supăra sau de a-și enerva părinții. De fapt, majoritatea copiilor nu apreciază să își vadă părinții nefericiți. Chiar dacă pare greu de crezut, acțiunile copilului rezultă din motivații care nu au nimic de a face cu tine. Atunci când copilul tău se comportă nepotrivit, fie testează limitele, fie se supune naturii sale. Uneori copilul tău poate să încerce să gestioneze o nevoie emoțională. Chiar dacă pare că își dorește să te întârzie și să îți strice planurile, în realitate doar reacționează la un sentiment pe care nu este capabil să îl gestioneze. De ce este important să faci distincția între intențiile unui copil care se comportă nepotrivit? Deoarece cu cât tratezi comportamentul mai personal, cu atât sunt șanse mai mari să răspunzi emoțional. Pe de altă parte, dacă privești acțiunile sale separate de tine, vei putea să te distanțezi mai bine de propriile reacții. Deși emoțiile joacă un rol important în legătura părinte-copil, nu-și au locul în strategia de disciplină. Pedepsele trebue să fie logice și administrate cu calm și constanță. Contrar părerii generale, copiii nu sunt manipulativi, cruzi sau dificili, ci pur și simplu privesc lucrurile pe moment, sunt concentrați pe sine și uneori disperați. Ca părinte trebuie să modelezi un set diferit de comportamente, respectiv rațiunea, empatia și auto-controlul.
În primul rând, trebuie să excluzi cuvântul manipulativ din mentalitatea pe care o ai față de copiii tăi. Nu va apărea nimic pozitiv dacă îți privești copiii ca pe niște genii malefice, iar pe tine ca o victimă. Când copiii tăi se comportă urât, încearcă să îți amintești că nu au dezvoltat autocontrolul specific adulților. O criză de tantrum nu este planificată, ci mai degrabă disperată. Este mai important să înțelegi ce anume a condus la dezvoltarea comportamentului respectiv și în ce scop îl folosește copilului; astfel vei menține o atitudine obiectivă și poți plănui cum să răspunzi într-un mod eficient.
Revenind la aceste principii în mod regulat poți împidica formarea tiparelor nocive și poți evita să cazi în capcane de parenting.
Citește și: Cele mai bizare tendințe în parenting din trecut
Surse: www.psy-ed.com; https://childmind.org; https://iheartintelligence.com
Urmareste-ne pe Google News
