Cum să îţi faci copilul să asculte ce îi spui de prima oară

Cum să îţi faci copilul să asculte ce îi spui de prima oară

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Oricărui părinte i se poate întâmpla să aibă impresia că micuţul nici nu l-a auzit când i-a vorbit, că îl ignoră total. Psihologii insistă însă asupra următorului aspect: cu cât îi vei repeta de mai multe ori unui copil un anumit lucru, cu atât efectele nu vor fi cele aşteptate, ci dimpotrivă. Furia, frustrarea, pot interveni din ambele părţi şi veţi ajunge, fără să vă daţi seama, într-o situaţie tensionată. Pentru a o evita, pe cât posibil, ţine cont şi de sfaturile de mai jos pentru a-ţi stimula copilul să te asculte.

Conectează-te cu copilul

Ca să reuşeşti să fii ascultată, este esenţial să câştigi atenţia copilului. De exemplu, stai cât mai aproape de el, priveşte-l în ochi, atinge-i blând umărul sau ia-l de mânuţă şi după acea vorbeşte-i pe un ton cât mai calm. De asemenea, este recomandat să îl determini să fie atent la tine şi adresându-i următoarele cuvinte: "Pot să-ţi spun ceva"? Vei observa că nu mai este absent, ci va fi mai dispus să te asculte şi să respecte ceea ce l-ai rugat, în condiţiile în care te-a simţit aproape de el şi dornică să i te adresezi.

Cu cât vei repeta mai des acest demers, vei vedea cum şi copilul, la rândul său, va fi dispus să procedeze şi el la fel pentru ca şi tu să îl asculţi.

mama-ce-isi-tine-fetita-de-mana-si-discuta-amandoua-zambind

Fă-ţi cunoscute aşteptările

Pentru ca un copil să se simtă permanent în siguranţă, să nu aibă senzaţia că i se cere să realizeze o schimbare bruscă, este bine să te străduieşti să-i precizezi cât mai precis ce aştepţi de el. Dacă este posibil, vezi cum poţi să incluzi ceea ce îi ceri în rutine pe care să le poată urma adesea.

În acelaşi timp, fii dispusă să asculţi şi întrebările copilului, întrucât aşa va înţelege mai bine ce are de făcut şi se va familiariza mai bine cu respectarea instrucţiunilor, a regulilor. Nu uita că, în general, copiii ascultă şi adoptă comportamente pozitive cu precădere când nu li se impune un anumit lucru, ci când li se explică de ce ar trebui să îl facă.

Cooperaţi

Există posibilitatea, în anumite situaţii, să vezi că micuţul tău se implică într-un anumit demers după ce ai stat de vorbă cu el, dar nu îţi dă vreun răspuns prin care să confirme că a înţeles ce ar fi trebuit. În această situaţie, cel mai simplu va fi să găsiţi împreună o formulă pe care să o utilizeze pentru a-ţi demonstra că a ajuns la el mesajul, solicitarea, venite din partea ta. Spre exemplu, învaţă-l să spună: "Ok", "Da, mami" sau orice altă replică pe care îi este la îndemână să o rostească.

fetita-ce-isi-tine-ursuletul-in-brate-zambeste-si-o-asculta-pe-mama-care-ii-vorbeste

Fii cât mai empatică

În unele cazuri, există posibilitatea ca un copil să nu reacţioneze imediat la ceea ce i s-a spus întrucât nu se simte bine sau nu ştie cum să realizeze un anumit demers. De aceea, dacă îl vezi că stă pe gânduri, spune-i: "Văd că ai nevoie de puţin ajutor astăzi. Hai să...". Practic, îi vei arăta că îi eşti alături, că îl înţelegi şi în acest context va fi mai dispus să fie cooperant şi să te asculte de prima dată.

Foarte bine este, când se poate, să-i oferi opţiuni. Procedând aşa, va putea şi să aibă satisfacţia că poate să găsească şi singur soluţii.

Încearcă să faci o pauză

Desigur, în tumultul vieţii cotidiene, eşti adesea foarte grăbită, iar acest fapt se va regăsi şi în modul în care te aştepţi ca cei din jur, inclusiv copilul tău, să-ţi răspundă solicitărilor. Când vine vorba de cei mici, aceştia au nevoie ca mai întâi să simtă că persoana ce li se adresează se conectează cu ei, că este calmă şi răbdătoare.

Când ai ceva să-i soliciţi copilului tău şi îţi doreşti să te asculte cât mai repede, renunţă să te mai implici în mai multe activităţi simultan. Vino lângă el, priveşte-l în ochi şi, pe un ton calm, explică-i ce aştepţi de la el. Va fi o modalitate adecvată pentru a-l determina să fie receptiv şi dispus să ţină seama de ce i s-a spus.

Utilizează cât mai puţine cuvinte

În special copiilor mici le poate fi dificil să urmărească tot ceea ce li se zice şi din acest motiv pot ajunge chiar să uite ce ar trebui să facă. Pentru a te face ascultată, este ideal să foloseşti cât mai puţine cuvinte, dar care să fie cât mai clare, astfel încât copilul tău să înţeleagă exact despre ce este vorba. Spre exemplu, dacă îţi doreşti să îţi aducă o farfurie de pe masă ca să o speli, spune-i doar atât: "Dragul meu/Draga mea, farfuria, te rog!"

Citeşte şi: Ghid de la psiholog: 10 motive din cauza cărora copilul nu te ascultă

Surse: ahaparenting.com, mother.ly, proactiveparenting.net, parentingfromtheheartblog.com

Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb
10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste
    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste

    A devenit celebru acum mai bine de 5 ani, când a încercat să dezvăluie detalii despre ceea ce se întâmplă în Poliția Română. Între timp, a...

    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri
    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri

    Fiecare dispune de un anumit nivel al toleranței în ceea ce privește lucrurile pe care le suportă. Spre exemplu, sunt persoane pe care nu le deranjează dacă primesc de foarte...

    De ce crezi că AI DREPTUL să-i spui unei femei că este GRASĂ? Cum îți permiți să JUDECI un om fără să-l cunoști cu adevărat?
    De ce crezi că AI DREPTUL să-i spui unei femei că este GRASĂ? Cum îți permiți să JUDECI un om fără să-l cunoști cu adevărat?

    În democrația greșit înțeleasă, oricine are dreptul la o opinie. Chiar dacă acea opinie echivalează cu o jignire adusă la adresa unei alte persoane, referitoare la...

    Vrei să te asculte copilul? Nu țipa la el, vorbeste-i în șoaptă, sfătuiesc experții
    Vrei să te asculte copilul? Nu țipa la el, vorbeste-i în șoaptă, sfătuiesc experții

    Un expert în comportamentul copiilor și în problemele legate de somnul celor mici ne învață cum să le captăm atenția, altfel decât prin ridicarea vocii. Pentru...

    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?
    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?

    De ce e de dorit ca cel mic să asculte muzica pe care o ascultă și părinții săi? Aceasta poate fi o alternativă bună la cântecele clasice pentru copii pe care le găsiți peste...

    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"
    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"

    La fel ca și noi, adulții, unii copii au stimă de sine scăzută și ca atare, se critică pe sine destul de mult, deseori adresându-și cuvinte urâte, care îl fac să...

    Ce faci când copilul îți zice "E secret, nu-i spune lui tati"?
    Ce faci când copilul îți zice "E secret, nu-i spune lui tati"?

    Cât de benefice sunt secretele în familie între copil și unul dintre părinți? De ce aleg copiii să facă unele confidențe unui părinte și să ascundă de celălalt...

    Cum îți convingi copilul să poarte cască pe bicicletă?
    Cum îți convingi copilul să poarte cască pe bicicletă?

    Copilului tău îi place să se dea cu bicicleta? Grozav, este un obicei sănătos și este bine că l-a deprins. Totuși, trebuie să știi că mersul pe bicicletă se poate solda cu...

    © 2024 Qbebe