Psihologia copilului ia tot mai multă amploare. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca, lucrând cu părinții unui copil, să mi se confeseze: „Dar eu nu vreau să fac aceleași greșeli pe care le-au făcut ai mei”. În fond, cine vrea? Din păcate, situația nu stă chiar așa cum ne-am dori. Din nevoia de a nu face „aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții noștri” și de a fi în permanență atenți la nevoile lor, putem ajunge să acaparăm copiii și să producem multe alte greșeli de care nu mai ajungem conștienți, în cele din urmă.
„Nu înțeleg ce nu îi convine. Are tot ce îi trebuie - face pian, merge la dansuri și are parte de meditații la toate materiile la care nu reușește să ia nota zece. Eu n-am crescut în asemenea lux și tot am reușit să ajung departe”, îmi spunea la un moment o mămică.
„Nu știu ce are. Nu l-am stricat eu, ba din contră - habar nu are să aprecieze ce îi ofer”, se revolta o altă mămică.
Da, generațiile noi nu mai sunt deloc așa cum eram noi obișnuiți. Îmi amintesc cum îmi povesteau bunicii mei despre bucuria pe care o simțeau atunci când reușeau să intre în posesia unei cărți. Astăzi, foarte rar vom mai întâlni asemenea lucru, pentru că astăzi, tuturor ne este la îndemână aproximativ orice și devine dificil să mai ajungem să ne dorim cu adevărat ceva. Totodată, este foarte important de menționat faptul că bucuriile noastre nu ar trebui să fie și bucuriile copiilor noștri. De ce ar trebui să se bucure un copil pentru o carte pe care nu și-a dorit-o? De ce ar trebui să se bucure că este înscris la o multitudine de activități extrașcolare, dacă nu mai are timp să respire și cât de mult îi folosește, în realitate, unui copil ca tot timpul său liber să fie ocupat? Oare unde a dispărut copilăria?
Astăzi am devenit cu toții mai conștienți, mai implicați, mai sensibili la nevoile celor mici, însă de foarte multe ori, nevoile lor se confundă adesea cu nevoile noastre din copilărie, care din varii motive nu au putut fi satisfăcute. Din dorința de „a le oferi lor tot ce nu am avut noi” și „de a nu le lipsi nimic”, se poate întâmpla să pierdem esențialul: Oare acest copil chiar are nevoie de tot ceea ce i se oferă?
Ajungem să exercităm presiuni puternice asupra copiilor noștri. Nu doar că ne dorim ca ei să fie cei mai buni elevi, cu cele mai bune note. Noi ne dorim să fie și înotători, dansatori, fotbaliști, pictori, actori, să aibă timp și de after-school și de socializare cu prietenii, dar și de meditații în weekend. Un copil care doar ce a început să se dezmeticească și să descopere lumea nu poate face față unor presiuni atât de ample, la care se mai adaugă și cireașa: presiunea de a nu dezamăgi părintele care face sacrificii uriașe pentru a se asigura că el, copilul, are parte de tot ce e mai bun.
Noi singuri contribuim la dezvoltarea unei societăți ușor maniacale, care nu mai oferă timp și nu mai oferă spațiu pentru evoluție. Noi singuri le înrădăcinăm copiilor valori precum: „trebuie să faci tot timpul ceva, mai ales atunci când ești tânăr” sau „trebuie să fii recunoscător pentru orice ți se oferă și să profiți de absolut totul” și tot noi singuri ne întrebăm „cu ce am greșit, oare?”, atunci când copilul ocupat de ieri, devine adolescentul depresiv de astăzi.
Nu știu care este cel mai important rol al unui părinte și aici vă invit pe voi, pe fiecare în parte, să stabiliți un răspuns. Un lucru știu sigur, însă: cele mai importante aspecte de care are nevoie un copil sunt iubirea și susținerea. Copilul va avea nevoie de tine să îl ajuți să descopere ce anume îi place și este minunat să îl încurajezi să încerce cât mai multe domenii, însă ai grijă să îi oferi timp pentru a respira, pentru a se dezvolta și pentru a integra în viața de zi cu zi toate domeniile sale de activitate. Un copil, asemenea oricărui om, are nevoie de timp pentru asimilare. Dacă se află în mod constant într-o alergătură de tipul „școală-meditații; meditații-înot; înot-pian” nu va mai avea timp să înțeleagă ce anume îi place sau dacă îi place. Va înțelege un mesaj scurt: „fac asta, pentru că așa trebuie; pentru că e sănătos; pentru că așa vor părinții mei, iar părinții mei știu cel mai bine”. Asigură-te că discuți cu al tău copil; că îl întrebi ce îi place la o anumită activitate și că îi observi în detaliu. Asigură-te că are timp să se joace, să facă prostii și să râdă cât mai zgomotos. Asigură-te că are nevoile asigurate și că nevoile lui sunt cu adevărat exprimate de el, nu de tine. Copilul din noi iese cu ușurință la suprafață, mai ales atunci când devenim părinți. De câte ori nu ați întâlnit oameni care au urmat școlile pe care și le-au dorit părinții, ajungând să facă fix cariera către care i-au îndemnat părinții? Este un lucru greșit? Poate că da, în aceeași măsură în care poate că nu... dar oare nu ar fi mai corect să lăsăm copilul să descopere de unul singur lumea, în ritmul său, în timp ce noi îi suntem alături?
Presiunea de „a face tot timpul ceva” predispune copiii la o serie de tulburări destul de periculoase. Analiza statistică ne arată că micuții care au jonglat în copilărie cu foarte multe activități și au fost presați să fie tot timpul „cei mai buni”, au dezvoltat în adolescență tulburări precum:
- tulburările alimentare (raportate foarte mult la imaginea de sine: anorexie, bulimie, supraponderalitate etc.)
- tulburările psihice (depresie acută, tulburări bipolare, nivel foarte ridicat de anxietate)
- insomnii - un aspect extrem de frecvent întâlnit în cazurile ridicate de stres
- dezvoltarea unui pattern nesănătos de a funcționa în viață (aici vorbim în mod specific despre nevoia de a fi cel mai bun, insuflată de către părinți, în copilărie. Ca urmare a acestei concepții, copilul poate dezvolta puternic nevoia de a trișa, pentru a reuși în cele din urmă să își atingă scopul final)
- autoizolarea (poate interveni în urma desconsiderării. Atunci când copilul știe că există șanse să nu se integreze foarte bine la un eveniment sau să nu facă față cerințelor, refuză din start să participe și ajunge cu ușurință să dea naștere unui cerc vicios care se finalizează cu autoizolarea)
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, vorbea foarte frumos într-un interviu despre „echilibrul dintre muncă și viață personală”. Jeff menționa că alegerea cuvântului „echilibru” nu este foarte inspirată, ca urmare a faptului că din start pune presiune pe umerii noștri să găsim o soluție și să ne ținem de ea, până când atingem rezultatul dorit, ajungând să producem în cele din urmă un dezechilibru și o stare de agitație interioară puternică. Jeff preferă cuvântul „armonie” și cred că așa ar fi mai ușor și pentru noi, părinții, să ne raportăm la viețile noastre, precum și ale celor mici. Echilibrul ni-l găsim în cele din urmă, fiecare în ritmul său și la momentul oportun, însă de armonie ne putem ocupa încă de pe acum. Dacă noi, în calitate de părinți, avem grijă ca ai noștri copii să se dezvolte într-un mod armonios și îi susținem, atunci nu avem pentru ce să ne facem griji. Nu contează atât de mult notele și nu contează atât de mult ca cel mic să fie tot timpul „cel mai bun”. Pentru fiecare dintre noi, copilul nostru este minunat chiar așa cum este, însă cu siguranță are nevoie de sprijin, mai ales la vârstele fragede. Asigură-te că păstrezi o armonie în viața lui și că nu exerciți presiuni care ar putea lăsa urme adânci mai târziu. Amintește-ți că orice impact pe care îl suferă acum copilul, va dezvolta consecințe de-a lungul întregii sale vieți. Fii alături de el, așa cum știi tu cel mai bine. Nu te mai îngrijora că vei face aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții tăi, însă deschide-ți mintea și corectează-te acolo unde simți că este cazul: fii tu exemplul pe care vrei să îl urmeze copilul tău, nu îl forța pe el să devină ceva ce consideri tu că „ar fi mai bine”, iar între timp... nu uita de copilul din tine! Ai grijă de el și oferă-i câte o gogoașă din când în când, sau câte un curs de dans, înot, fotbal și orice altceva simți că i-ar fi lipsit.
Fii fericit și vei vedea cât de fericit va fi și al tău copil! Vei înțelege că presiunea de a face o multitudine de activități pălește cu ușurință în fața fericirii și iubirii. Un copil are nevoie de tine, mai presus de orice altceva. Ai încredere în nevoile sale și asigură-te că trăiește copilăria așa cum este ea menită să fie trăită!
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
