Disciplinarea copilului nu reprezintă cea mai plăcută parte a educaţiei, însă, cu toate acestea, este indispensabilă. Înainte să ai copii, te gândeşti foarte mult la ce poţi să faci pentru a avea grijă de sănătatea lor, de cum să îi formezi pentru a fi nişte adulţi responsabili şi capabili, de cum să îi ţii în siguranţă. După ce devii părinte, începi să înţelegi importanţa disciplinei şi faptul că aceasta este una dintre uneltele principale, prin care mesajul tău ajunge la copil aşa cum îţi doreşti. Poţi avea cele mai bune intenţii, poţi să citeşti cele mai complexe cărţi pentru dezvoltare personală şi educaţia copilului, poţi merge la cursuri şi îţi poţi înscrie copilul la diverse cursuri, toate acestea nu vor fi eficiente, dacă nu ai grijă de disciplinarea lui.
Iată care sunt cele mai importante aspecte ale comportamentului părinţilor, atunci când vine vorba de disciplina copiilor:
Calmul. Copilul are nevoie să se dezvolte într-un mediu în care să se simtă în siguranţă, unde este încurajat să spună ceea ce gândeşte, unde nu îi este frică de părinte, ci îl respectă. Toate acestea nu se pot obţine dacă părintele este ostil şi agresiv, verbal sau fizic. Lecţiile pe care îţi doreşti să i le dai copilului se pot oferi doar prin cuvinte, nu este nevoie de furie, ridicarea tonului sau de pedepse fizice. Atunci când eşti calm, copilul îţi va copia comportamentul şi va simţi că se poate baza pe părinte atunci când are nevoie. De asemenea, fiind calmă, te poţi concentra mai bine pe problemă în sine, fără să te pierzi în detalii.
Afecţiunea. Copilul trebuie să fie iubit necondiţionat, nu trebuie să fie discreditat atunci când greşeşte, iar părintele trebuie cu orice preţ să evite atitudinea de "martir". Expresii precum "m-am sacrificat pentru tine" nu au ce căuta în vocabularul unui părinte. Copilul nu îţi este dator pentru simplul fapt că i-ai dat viaţă. Ai responsabilitatea de a-l respecta ca individ, fie că are 4 sau 14 ani. Iubirea nu este antonim cu disciplina, ci este singura cale prin care un copil poate învăţa ceva. Poţi fi un părinte ferm şi respectat, dar afectuos.
Consecinţele. Un copil nu trebuie să primească pedepse fără sens. Acestea nu trebuie să fie urmarea furiei părinţilor sau a tendinţei de a se impune în faţa copilului. Pedepsele trebuie să reprezinte consecinţele acţiunilor copilului. Dacă nu şi-a făcut temele, nu ţipa la el, nu îl jigni, nu îi spune că te-a dezamăgit, ci explică-i faptul că nu va mai avea parte de un lucru care îi face placere (joaca cu un copil, desene animate, o activitate de weekend), că la şcoală va fi mustrat, că nu va avea cunoştinţele necesare etc. Astfel, copilul va înţelege că există repercursiuni pentru orice acţiune. Exemplul personal este foarte important, prin urmare, ai grijă ca nici tu să nu ai scăpări de comportament.
Regula celor 10 secunde este extrem de eficientă şi nu doar în relaţiile cu copilul. Atunci când te simţi copleşită de responsabilităţile zilnice sau copilul a făcut ceva ce te enervează foarte tare, nu reacţiona imediat. Respiră adânc 10 secunde şi repetă-ţi că totul va fi bine.
Amânarea răspunsului. Aşa cum se întâmplă şi între adulţi, şi copiii pot înţelege cu timpul că nu este obligatoriu să primească răspuns pentru orice, pe loc. Dacă îţi este adresată o întrebare la care nu ştii ce să răspunzi sau este nevoie să te consulţi cu partenerul ori să obţii mai multe informaţii, spune-i copilului: "o să mă gândesc la asta şi o să-ţi răspund mai târziu". Poate, pe moment, nu va accepta uşor ideea, dar în timp va înţelege lecţia răbdării. Atunci când adopţi această metodă, scade riscul ca tu să te răzgândeşti cu privire la decizia luată, iar copilul să fie dezamăgit. De asemenea, dacă te răzgândeşti foarte des, credibilitatea ta scade în ochii copilului. Un alt avantaj al acestei tehnici este faptul că cel mic va înţelege că părintele se gândeşte serios, atunci când trebuie să ia o decizie cu privire la el şi nu acţionează după impuls. Consecvenţa este esenţială pentru disciplinarea unui copil.
Evitarea negaţiei. Atunci când copilul îţi dă o replică, evită ca primul cuvânt pe care îl spui să fie "nu". Chiar dacă nu este de acord, nu îi anula opiniile. Poţi să răspunzi cu "este posibil să fie aşa", "înţeleg ce vrei să spui, însa eu cred că...", "la ce te referi, mai exact?", "de ce simţi asta?". Aceste întrebări trebuie adaptate automat la vârstă, pentru că, la 3 ani, nu vei avea discuţii foarte complexe.
Analizarea regulilor. Nu doar găsirea unei tehnici pentru disciplinare este cheia, ci şi analizarea limitelor pe care vrei să le trasezi. Înainte de toate, trebuie să te întrebi ce îţi doreşti de la copilul tău şi de ce îţi doreşti acele lucruri. Este posibil ca semnificaţia disciplinei, pentru tine, să fie total diferită de cea a altor părinţi. Asigură-te că nu ai aşteptări nerealiste, iar cerinţele tale nu sunt reflexia unor nemulţumiri personale şi că nu repeţi un tipar ineficient, văzut la proprii părinţi sau la prieteni. Uneori, chiar dacă părinţii condamnă anumite comportamente, le adoptă în mod inconştient.
Procesul de educare este unul complex, nefiind vorba doar despre cum modelezi copilul ca şi individ, ci şi despre felul în care te dezvolţi tu, ca adult. Adaptarea la situaţii noi, responsabilitatea de a lua decizii pentru viaţa copilului tău, te ajută în dezvoltarea ta personală. Un copil poate fi cel mai frumos mod prin care tu poţi deveni un om mai bun.
Urmareste-ne pe Google News
