10 semne că relația cu copilul tău este toxică! Nu îl transforma într-un adult plăpând și nesigur!

Natura umană debordează de complexitate. În urmă cu 7 ani am decis să îmi fac curajul de a o explora și mare mi-a fost uimirea să întâlnesc oameni mici cu probleme mici, oameni mari cu probleme mari și o categorie specială: oameni mici cu probleme mari. Copii care poartă sacul de griji și anxietăți al părinților; adolescenți care devin mediatori între mama și tatăl care se atacă precum două fiare într-o cușcă; tineri care nu îndrăznesc să evolueze și să își găsească drumul în viață din teama de a „nu lăsa părintele singur” și adolescenți care devin părinți ai propriilor părinți. Sentimentul de vinovăție este unul dintre cele mai frecvente sentimente cu care lucrez în terapie - atât în cazul copiilor cât și în cazul adulților.

„Din vina mea s-au despărțit ai mei”.

„Numai eu sunt de vină că tata a părăsit-o pe mama”.

„Tata are probleme cu inima pentru că eu nu iau note bune la școală”.

„Mama e tristă penteu că vreau să ies cu colegii, nu să stau cu ea”.

Acestea sunt câteva exemple de fraze venite de la oameni mai mici sau chiar puțin mai mari. Oameni care au crescut cu granițe difuze, cu presiuni frecvente din partea celor mai iubite ființe din viețile lor și cu anxietăți dobândite; cu temeri, limite lipsite de sens și un comportament incoerent din partea părinților. Cum știi dacă ai o relație toxică cu copilul tău și cum faci să previi un asemenea dezastru? Deschide-ți mintea și sufletul.

1. Exerciți presiuni emoționale și nerealiste asupra copilului tău

Dacă ai reușit să îi provoci anxietate copilului tău ori de câte ori îl suni, iar el nu apucă să răspundă din prima, află că ești pe un teren alunecos. Dacă renunță la fiecare plan pe care și l-a făcut cu prietenii sau în cele din urmă, chiar cu partenerul de viață, ai reușit să îi răpești independența. Ce înseamnă o presiune nerealistă? Înseamnă așteptarea ca al tău copil să fie disponibil în fiecare moment pentru tine; înseamnă să uiți că el evoluează și are nevoie să descopere lumea; înseamnă să înțelegi și să accepți că tu vei fi mereu plasa lui de siguranță și mâna care îl va ridica la nevoie, însă ușor-ușor se va despirinde de tine pentru a-și contura propriul eu. Acceptă nevoia de libertate și explorare a copilului tău!

2. Copilul tău se simte responsabil pentru starea ta de spirit

Poate că ți-au scăpat de câteva ori vorbe precum „Din cauza ta mă simt în x mod”/ „Așa faci tu mereu - mă faci să sufăr”. Un copil este precum un burețel - absoarbe tot, cu atât mai mult cu cât informația vine din partea celui mai important om din viața sa - MAMA. E suficient pentru el să îi spui că tristețea ta e cauzată de faptul că nu și-a făcut lecțiile într-o zi sau a luat nota 7 la matematică într-o altă zi. E suficient pentru un copil să simtă cu sufletul lui mic, durerea din sufletul tău mare și să audă cu urechile lui mici „Din vina ta”.

Oare de ce există mulți copii „foarte cuminți”? Oare ei nu și-ar dori să nu își facă tema o dată, să mănânce o dată în fața televizorului înghețată, înainte de supă și să se joace cu perlele tale preferate? Crezi că un „copil prea cuminte” alege să fie atât de cuminte pentru că așa consideră moral sau pentru că nu vrea „să o mai supere pe mami”? Copilul tău nu este responsabil pentru stările tale de spirit, iar această graniță trebuie delimitată foarte clar, încă din cele mai timpurii clipe.

3. Minciuni, minciuni, minciuni...

Nici nouă nu ne plac mincinoșii, mai ales atunci când este vorba despre copiii noștri, dar nu putem să nu ne întrebăm un lucru: oare de ce mint? Minciuna are rolul său în etapele dezvoltării copiilor și atât timp cât nu este de natură patologică, ea poate fi corectată cu ușurință - în teorie. În practică, minciuna are mai multe cărări - avem minciunile mici, nevinovate; minciunile care acoperă anumite nevoi și minciunile născute din teama de a nu dezamăgi. Nu ți-a spus că a luat 5 la limba engleză, pentru că știa că te vei supăra. Nu știai că a renunțat la cursurile de arhitectură, fiindcă al tău copil a sesizat cât de important este pentru tine ca el să le urmeze. Nu știi că a renunțat la facultate, pentru că tot ce ți-ai dorit de-a lungul vieții a fost ca el să obțină acea diplomă. Nu aveai idee că e în pragul divorțului pentru că nu voia să te audă spunând „ți-am spus eu că nu e alegerea potrivită”. În esență un gest neplăcut, minciuna de acest soi acoperă teama copilului de a purta o vină imensă. O vină mai mare decât vina faptului că nu a absolvit un curs sau a fost nevoit să își dea demisia de la Judecătorie și să lucreze la KFC - vina faptului că te va dezamăgi. Pentru acest copil, o asemenea durere poate deveni insuportabilă, așa că alege calea la îndemână: tu nu știi și ești fericită, iar el se chinuie să acopere un adevăr care pe zi ce trece pare că iese tot mai mult de sub preș. Asumarea responsabilității și înțelegerea faptului că fericirea ta nu depinde decât de tine și nu de copilul tău sunt două granițe pe care trebuie să le clarifici foarte bine.

4. E trecut de vârsta adultă și încă se bazează pe tine pentru bani

Tu știi cel mai bine cât de dificil este să te descurci cu banii, mai ales atunci când ești tânăr și abia reușești să găsești un loc de muncă. Ajutorul ocazional e binevenit, însă dacă alege să dea un salariu întreg pe haine, în loc de mâncare și preferă produsele de machiaj scumpe sau jocurile video în locul unui mic dejun copios, datoria ta nu este să-i virezi cu prima ocazie bănuții în cont. O lecție de economie nu ar strica și ar fi utilă încă din perioada preadolescenței, pentru a evita situațiile neplăcute de la maturitate.

5. Nu îi oferi libertatea de a se descurca singur

Așa cum toți adulții capabili reușesc să se descurce singuri, așa va trebui să învețe și copilul tău să facă. Deja are 18 ani și încă îi faci programare la doctor; la epilat și te ocupi de abonamentul său la sală. Încă îl duci cu mașina la interviurile pentru locurile de muncă și îl suni frecvent să te asiguri că nu se arde la mânuțe atunci când gătește, chiar dacă e trecut de 25 de ani. Faptul că tu consideri că nu se va descurca, îl limitează în invalidează. Chiar crezi că nu va reuși să facă toate lucrurile pe care le faci tu? Tu ar trebui să ai cea mai mare încredere în el și să îl lași - tu l-ai crescut.

6. Te aștepți să se consulte mereu cu tine înainte de a lua o decizie

Ceea ce da, la un anumit nivel ar putea fi o așteptare cât se poate de normală, însă crezi că e justificat să te superi? Poate că te aștepți ca atunci când decide să urmeze o facultate, să se consulte și cu tine, dar dacă te aștepți ca la fiecare pas să te întrebe cum să procedeze, nu vei face decât să îl invalidezi din nou. Alegerile pe care le face în viață se presupune că vor fi cele mai bune alegeri pentru el, iar datoria ta este de a-l susține, în mod special atunci când crește și poate gândi rațional. Bariera dintre voi doi trebuie să fie foarte clară: are dreptul să aleagă orice consideră că e potrivit pentru el, așa cum și tu ai dreptul de a-ți expune opinia, în măsura în care îi respecți alegerea.

7. Invadarea spațiului privat

Controlezi absolut tot ce presupune spațiul intim al copilului tău? Da, te credem că nu faci asta cu răutate și că intențiile tale au un motiv la bază, însă cum îți imaginezi că acest copil s-ar putea desprinde vreodată de tine, dacă tu încă îi administrezi contul bancar și îi gestionezi e-mailurile? Nici nu mai aducem în discuție telefonul mobil, care e micuța lui cutie de intimitate și cu siguranță nu ar dori ca fix tu să o invadezi. Copilul tău nu e sfânt și deși cu toții tindem să ne raportăm astfel la odraslele noastre, adevărul e că și copiii sunt oameni și la fel ca orice alt om, doresc și ei dreptul la intimitate!

8. Copilul se află în competiție cu tine

Aici vorbim din start de o graniță difuză - lipsa asumării faptului că mama este o entitate diferită de copil, investită cu o autoritate mai mare. Copilul nu se naște cu rivalitate față de părinți, însă poate asimila foarte ușor micile gesturi dintre părinți sau acțiunile față de el, care în cele din urmă îl vor determina să perceapă că trebuie să fie mai bun decât părintele cu care se află în competiție, fără să înțeleagă că acest maraton al „celui mai bun om din familie” nu poate exista de fapt, încă de la început. În același ton abordez puțin și rivalitatea stârnită de părinți, iar aici balanța se înclină mai degrabă către tăticii care se simt amenințați de copii, ca urmare a faptului că pierd titlul de „cea mai importantă persoană” din viața partenerei. Cazuri similare se pot declanșa și în cazul mamelor, dintr-o posibilă lipsă de asumare a noului statut. Nevoia unui copil de a fi cel mai bun în ochii unuia dintre părinți și a-l deturna pe celălalt trebuie să ridice semne foarte mari de întrebare!

Copilul are rolul său, așa cum noi, părinții, avem rolurile noastre. Într-un sistem familial nu există un clasament al rolurilor, ca urmare a faptului că prin definiție, familia lucrează ca un sistem - fiecare rotiță declanșează o altă rotiță, în cele din urmă mecanismul devenind funcționaș. Membrii unei familii lucrează mereu împreună și fiecare membru este la fel de important precum ceilalți.

9. Greșește? Tu ești mereu acolo pentru a repara

Te întrebi acum: „Dar nu e ăsta rolul unui părinte?”, iar eu mă gândesc: „Ba da, dar până când?”
Să luăm următorul scenariu: Copilul tău în vârstă de 27 de ani, locuiește singur și are prostul obicei de a nu face niciodată curat. Are apartamentul plin de gândaci de bucătărie și nu îl interesează găsirea unei soluții. De ce? Foarte simplu - pentru că mama e mereu acolo, să curețe. O dată pe lună ai grijă să faci apartamentul imaculat și cu toate astea te aștepți ca el să schimbe comportamentul. Pentru a implementa o nouă rutină, oricât ar fi de mică, un om are nevoie de aproximativ 400 de repetări, după ce asimilează faptul că ceea ce obișnuia să facă, este greșit. Faptul că alegi să rezolvi problemele în locul lui, fără să-i explici greșeala și mai ales decât atât, fără să îi arăți consecințele, nu va reuși niciodată să împiedice un obicei prost din a se manifesta. Copilul tău are nevoie să înțeleagă foarte clar că orice acțiune a lui va avea o consecință - una pe care mămica nu va fi tot timpul acolo să o rezolve; una pe care va trebui să o rezolve SINGUR:

10. Împărtășești cam PREA mult din viața ta personală

În relația cu copilul tău, ești mamă, însă viața ta presupune asumarea mult mai multor identități și roluri, ceea ce presupune implicit și mult mai multe experiențe. E minunat să împărtășești cu copilul tău fragmente marcante din viața ta, fiindcă îl ajuți să te cunoască mai bine și să își formeze anumite opinii, totodată întărind legătura dintre voi, însă uneori, unele povești pot deveni mult prea MULT. Copilul tău nu are nevoie să cunoască aventurile tale amoroase, problemele cu banii (cu toate că e important să îl educi în acest sens) sau experiențele sexuale picante, din facultate.

O relație apropiată cu copilul este tot ce ai putea dori, știm. Vrei să fie sănătos, fericit și la bătrânețe să nu uite să îți mai dea și ție câte un telefon. Este greu să acceptăm creșterea celor mici; e greu de observat și de integrat cum reușesc să devină din ființe plăpânde, adulți puternici, însă ei sunt meritul nostru și pentru a-și putea găsi echilibrul, au nevoie de respectarea unor etape și reguli. Fiți blânzi și răbdători cu cei mici, înțelegători pe măsură ce cresc și mândri că au ajuns adulți minunați. Granițele fac parte dintr-o relație sănătoasă, iar atât timp cât libertatea lor nu este răpită, fiți încrezători că sunteți pe drumul cel bun!