Sigmund Freud si stadiile de dezvoltare a copilului

Teoria lui Sigmund Freud, explicata cum trebuie, este chiar utila si clarifica unele aspecte din dezvoltarea copilului. Freud era de parere ca in copilarie, personalitatea noastra se formeaza parcurgand anumite stadii. Fiecare stadiu este caracteristic unei varste anume si este guvernat de catre un conflict intern. Ca intr-un joc pe calculator, copilul trebuie sa rezolve cu brio conflictul respectiv, ca sa poata trece la nivelul urmator. Daca nu reuseste (adica daca trebuintele sale nu sunt satisfacute sau, din contra, sunt satisfacute in mod excesiv), el va consuma rezerve foarte mari de energie psihica in stadiul actual si nu va mai avea indeajuns pentru stadiul urmator. Prin urmare, dezvoltarea lui emotionala si psihosociala se opreste aici, iar el va deveni un adult insuficient adaptat si nevrotic. De exemplu, un copil care experimenteaza multe frustrari in stadiul oral poate manifesta ca adult o preocupare constanta si compulsiva fata de orice are legatura cu gura.

Freud mai spune ca aceste conflicte care ne marcheaza copilaria sunt de natura sexuala (da, el zice ca sentimentele sexuale sunt active inca de atunci) si ca vizeaza anumite zone erogene ale corpului: gura, anusul si organele genitale. Prin "sexual", el intelege orice activitate care produce placere si care, la copii, se manifesta neinhibat si natural: suptul, masturbarea, dorinþa de a-si arata corpul sau de a vedea corpul altora, excreþia si retentia anala, leganatul, muscatul.

Concret, el descrie stadiile dezvoltarii psihosexuale a copilului in modul urmator:

Stadiul oral (de la nastere pana la 2 ani)

Pentru sugar, suptul este vital, dar are si un rol autoerotic. Asa isi explica Freud faptul ca bebelusii isi sug degetul si alte obiecte chiar si atunci cand nu le este foame. Se pare ca pentru bebelus, suptul la sanul mamei este cel mai important lucru din lume, si asta datorita placerii pe care o provoaca. Principala sursa de placere este gura si provine din supt, muscat, inghitit si din senzatiile pe care bebelusul le are in zona limbii, a buzelor si a obrajilor. In acest mod primitiv invata bebelusul sa isi iubeasca mama mai intai: o iubeste ca pe un obiect al placerii lui si in acelasi timp este complet dependent de ea. De aceea, modul in care mama reactioneaza la cerintele si nevoile bebelusului va marca lumea acestuia: o lume sigura sau nesigura, multumitoare sau frustranta, placuta ori nesatisfacatoare, buna sau rea.

Daca nevoile bebelusului sunt implinite in mod excesiv (daca el este alaptat prea mult si prea des) sau daca el este frustrat, va dezvolta o fixatie orala. Cu alte cuvinte, ca adult, va fi preocupat de mancare, ca si cand s-ar teme in permanenta ca va ramane nemancat. Va deveni anxios si incapabil sa se concentreze daca va trebui sa sara peste o masa si nu va fi in apele lui daca pana nu serveste micul dejun. Sau va avea ticuri care implica senzatiile provocate in zona gurii: atunci cand lucreaza, roade sau musca pixul, radiera; baga adeseori lucruri in gura; e dependent de fumat, de rontait sau de baut.

Daca satisfactia in copilarie a fost excesiva, adultul va fi predispus la optimism, dar si la dependenta. Credul, naiv, depinde si acum de ceilalti pentru implinirea nevoilor. Daca, din contra, bebelusul a fost frustrat excesiv, el va dezvolta un sentiment dual fata de mama (dragoste/ura), pe care il va orienta spre lume in general, cand va creste mare. Un om fixat in acest stadiu e mai degraba pesimist, neincrezator si certaret. Manifesta ostilitate si face in mod frecvent remarci usturatoare, sarcastice, prin care ii "desfiinteaza" pe ceilalti. In varianta cea mai rea, are tendinta clara de a-i exploata si manipula pe oameni si de a se comporta sadic.

Aceste fixatii sunt temporare si nu sunt patologice. Putem sa nu fim constienti de ele pana in momentul in care suntem privati de ceva. De exemplu, femeia pe care o paraseste iubitul sau care resimte un stres puternic simte nevoia compulsiva de a rontai in permanenta ceva. Sau copilasul caruia i se naste un fratior incepe si isi suga degetul, desi incetase de tot acest obicei.

Stadiul anal (2-4 ani)

La aceasta varsta, bebelusul devine constient de senzatia placuta pe care „mersul la olita" o ofera. Miscarea intestinului asupra membranelor mucoase din regiunea anala si controlul asupra sfincterului ii provoaca placere micutului, iar „rezultatul" ii starneste curiozitatea. Copiii mici sunt incantati sa modeleze, sa se manjeasca si sa guste propriul caca! Oroarea parintilor este insa direct proportionala. Sunt putini cei care ii permit copilului sa isi exploreze „comoara" dupa bunul plac. Cei mai multi reactioneaza cu dezgust si vehementa, chiar brutal, iar copilul nu intelege de ce. El stie doar ca deodata „trebuie" sa faca la olita, deci sa isi amane o placere instinctuala si sa o satisfaca dupa cum dicteaza parintii. E o perioada de frustrari si conflicte de ambele parti, foarte importanta pentru dezvoltarea personalitatii.

Pentru prima data, micutul observa ca detine el singur controlul asupra a ceva. Asa ca daca nu ii convin noile reguli sau daca parintii sunt prea duri in impunerea lor, el va reactiona la frustrare folosind avantajul abia descoperit. Are doua variante. Fie negociaza „in forta" cu parintii si se razvrateste: se manjeste deliberat cu caca si isi face nevoile pe unde apuca. Parintii sunt astfel pedepsiti in mod direct pentru ca ii provoaca frustrare. Fie considera ca este prea riscant sa reactioneze astfel, si atunci se constipa, ingrijorandu-si parintii: gata, i-a pedepsit indirect. Modalitatea pe care micutul o alege in acest stadiu de dezvoltare este hotaratoare pentru tiparul comportamental pe care il va manifesta ca adult.

Freud subliniaza ca pustii care prefera prima optiune devin adulti dezordonati si neglijenti. Ei manifesta un comportament sadic: cruzime, tendinte distructive, accese de furie si ii trateaza pe semeni mai degraba ca pe niste obiecte.

Adeptii tratamentului indirect invata ca manipularea celorlalti (prin retentia scaunului) starneste grija, atentie si afectiune, asa ca vor manipula si la maturitate. La ei se contureaza tendinta de a acumula - pentru ca securitatea personala a fost in copilarie un efect direct al acumularii (al rectului plin). Ei nu au indraznit nici in copilarie sa protesteze pe fata, si nu gasesc nici la maturitate curajul sa isi manifeste revolta impotria autoritatii. Ca sa compenseze, se supun aparent, insa dezvolta o incapatanare si o ostilitate pasiva. Insista sa faca lucrurile dupa propriul program si sunt mai degraba rigizi, economi, zgarciti (asa cum au fost, ca prunci, cu propriile fecale).

Stadiul falic (4-5 ani)

Acum se contureaza complexul Oedip, de care am auzit cu totii (iar la fete, complexul Electra).

Aceasta este varsta la care baietelul devine constient si foarte interesat de organul lui sexual. Se studiaza, vorbeste despre asta, se compara cu fratii, prietenii sau chiar cu animalele. Vrea sa stie cum arata la ceilalti, "fetele cum au" si cum a venit el pe lume. Placerea provine in acest stadiu din zona genitala, prin masturbare, dar si prin fantazare. Baiatul se imagineaza ca un erou de gen masulin care primeste dragostea mamei. Intra in rolul tatalui sau cauta atentia si afectiunea concreta a mamei. O saruta, imbratiseaza chiar agresiv, doreste sa doarma cu ea si recunoaste ca vrea sa o ia pe mama de sotie, aunci cand o sa creasca. Foarte curand (uneori si brutal) afla ca planurile sale sunt "rele" sau interzise si ca "nu se poate", sau ca "nu e frumos".

Acesta este momentul in care complexul Oedip se activeaza: tanjirea dupa mama, frustrarea, invidia si gelozia care se furiseaza in sufletul lui fata de tata, rusinea si vinovatia ca simte asa fata de el, privarea de afectiune din partea mamei (de multe ori, imaginata), afectiunea pe care o nutreste in continuare fata de tata, dar si sentimente de inferioritate fata de acesta, alaturi de revolta si furie. Sunt multe emotii, sunt conflictuale si il bulverseaza pe cel mic.  Baieteii rezolva acest conflict intern prin identificarea cu tatal: asa, redevine loial si cuminte fata de acesta si in acelasi timp are si un substitut de satisfactie sexuala. Daca nu poate fi el cu mama, este tata cu mama - iar el se identifica cu tata.

Si fetitele sufera de o forma a conflictului: pe la 5 ani, devin constiente si nemultmite ca mama le acorda mai putina atentie ca aunci cand erau bebelusi. Insa incep sa valorizeze mai mult decat pana atunci atentia tatalui. Incep fantasmele romantice despre "ea si tata" - fetita isi doreste chiar sa ii daruiasca lui tata un copil atunci cand va mai creste. Descoperind ca "e urat" si ca "nu se poate asa ceva", fetita experimenteaza toata gama de sentimente negative de mai sus. Pentru rezolvarea conflictului, gaseste si ea un substitut prin identificarea cu mama.

Stim ca rezolvarea ineficienta a conflictului face ca individul sa ramana fixat la acest stadiu. In cazul de fata, asta insemna ca adultul va avea tendinta spre narcisism, va cauta sa atraga atentia si ii va fi dificil sa stabileasca relatii heterosexuale mature. Cauta in permanenta complimente si asigurarea ca este atractiv fizic si sexual. Daca nu isi primeste "doza", se simte foarte repede inferior. Pentru a reduce sentimentele de inferioritate si inadecvare, vor afisa un comportament anume.

Baiatul se va purta, ca barbat, obraznic si arogant ("cui dracu-i pasa"). Isi manifesta ostentativ sau chiar agresiv masculinitatea si isi face un obicei din cucerirea si abandonarea femeilor. In interior, nerecunoscut, se afla credinta ca nici una nu merita mai mult, pentru ca nu se aseamana sau nu se ridica la nivelul mamei lui, care era perfecta.

Fetita va deveni o femeie cocheta si seducatoare, care si ea isi va afisa in mod ostentativ feminitatea. Si se va folosi de ea pentru a manipula si ca arma in cucerirea atentiei si a afectiunii. Deseori se va orienta spre barbati mult mai in varsta, pe care ii asociaza tatalui "interzis".