Primul nascut, al doilea nascut si copilul mijlociu

Primul nascut

Pe vremuri, se obisnuia ca primul nascut sa aiba mai mult: mai multe responsabilitati, mai multe drepturi, mai multe indatoriri. Pentru ca el mostenea averea, titlul si statutul social. Astazi, traditia se continua intrucatva: primul nascut se dovedeste adesea mai responsabil si mai constiincios decat fratii sai si mai determinat sa obtina succese vizibile. Adesea este conservator, iar cand se indreapta spre viata adulta, manifesta destul de pregnant stima fata de propria familie.

Cea mai des intalnita problema intalnita in cresterea lui provine din faptul ca se obisnuieste sa fie singur la parinti. Toata atentia si afectiunea voastra se indreapta catre el. Numai ca intr-o zi, mai apare un fratior sau o surioara, iar primul nascut se vede "impins" in plan secund... Daca acest eveniment se petrece inainte sa implineasca cinci anisori, aparitia nou-nascutului este perceputa foarte dureros, mai ales daca acesta este de acelasi sex. Fiind inca un egoist absolut la aceasta varsta, copilul poate intelege ca nu a fost suficient de bun, de capabil, de ascultator, drept urmare tu si tati ati hotarat sa faceti alt copil, pe care sa il iubiti.

De aici rezulta si unul din stereotipurile comportamentale ale primului nascut: el se straduieste sa recastige dragostea parinteasca pe care cel mic i-a "furat-o". Cum? Devenind "cel mai bun" in ochii parintilor. De aici, adesea, si conformismul, dedicarea si constiinciozitatea lui. Si tot de aici, sensibilitatea destul de ridicata la critici.

In plus, de multe ori primul nascut invata si prea multe atribute specifice rolului de parinte: e capabilsa isi asume responsabilitati, sa preia raspunderea, sa educe pe altii, sa conduca, sa indrume.

Iar uneori, gelozia si privarea de atentia parinteasca asteptata il determina la strategii inventive de a obtine aceste "bunuri". De obicei, parintii dedica mezinului mai mult timp si mai multa energie. Iar primul nascut, dupa acestea tanjeste. Asa ca atunci cand intra la scoala, descopera ca se poate folosi de noua experienta pentru e redeveni centrul de interes al parintilor. Cu cat face mai prost fata cerintelor de la scoala (cu cat provoaca probleme la scoala, cu cat isi face mai prost temele, cu cat invata ori se adapteaza mai greu), cu atat trage un semnal de alarma parintilor. Ei vor fi prin urmare nevoiti sa ii acorde mai mult ajutor si mai mult sprijin, ocupandu-se in sfarsit de nevoile lui, nu de ale mezinului...

In plus, cu al doilea copil, mama a acumulat experienta, devenind mai competenta si mai sigura pe sine. Psihologic, ea a devenit cu adevarat mama. Acest lucru ii prinde evident bine copilului. Insa ii poate provoca mamei sentimente de vinovatie fata de intaiul nascut. Asa incat poate ajunge sa comita o serie de prostii, din dorinta de a "compensa": incepe sa ii permita mai multe primului nascut ori sa tolereze aspecte in care ar trebui sa intervina.

Al doilea nascut

Praslea are parte de un tratament diferential si de probleme separate de ale fratelui lui mai mai mare. El nu a fost traumatizat de aparitia unui nou nascut, iar daca va ramane mezinul familiei, atunci va fi mereu cel dadacit. Pe de o parte, parintii au asteptari mai mici de la el decat de la intaiul nascut, asa ca el are mai multa libertate si i se permite sa fie ceva mai neglijent. Drept urmare, si realizarile lui, in general, pot fi ceva mai mici. El nu se simte presat, nevoit sa fie "cel mai bun", pentru a castiga afectiunea parintilor. Nu de putine ori, este lipsit de autodisciplna si ii vine mai greu atunci cand trebuie sa ia decizii.

Pe de alta parte, se poate intampla un fenoment opus. Atunci cand primul nascut nu indeplineste asteptarile parintilor, acestia pot ajunge sa le "mute" asupra urmatorului copil. Acum, cel mic trebuie sa fie cel mai destept, cel mai cuminte, cel mai bun... Si adesea, lui i se cere acest lucru prin comparatie cu fratele lui "Vrei sa ajungi un derbedeu, ca frate-tu? Pune mana pe carte!" sau "Te iei dupa sora-ta, de la varsta asta? Pai tu esti fata cuminte, ce sa cauti tu afara la ora aia?!"

Totusi, mezinul ramane adesea pe pozitia celui mai slab din familie, orice varsta ar avea. Asadar, va fi mereu protejat de parinti si de fratele sau sora mai mare. Consecintele nu sunt neaparat sanatoase: el nu se deprinde sa lupte pentru multe lucruri, nu ajunge sa cunoasca de cate este in stare singur, ori sa isi cunoasca propria valoare.

Adesea, are un nivel scazut de autoapreciere si de aici iau nastere rebeliunea si certurile cu familia.

In acelasi timp, mezinul a observat si ca este inutil sa fie agresiv si revendicativ, deoarece el este cel mai mic, mai "neinsemnat" din familie. Prin urmare, adeseori isi dezvolta strategii de manipulare, ca sa obtina indeplinirea dorintelor: fie se supara demonstrativ, fie se straduieste sa farmece.

Copilul "mijlociu"

Nefiind nici intaiul nascut, nici Praslea familiei, el nu are, de multe ori, un statut anume in familie. Asa ca ii vine mai greu sa se defineasca si sa inteleaga ce rol are el in familie.
De nevoie, a invatat sa se adapteze si la cei mai mari, si la cei mai mici decat el. Iar acest lucru ii prinde bine: este capabil sa trateze cu multe feluri de persoane, pentru ca devine destul de flexibil si diplomat.