In afara de beneficiile familiei, masa petrecuta cu parintii are o importanta covarsitoare pentru dezvoltarea copilului. Cine ar fi crezut ca mesele in familie afecteaza totul, de la obezitatea infantila la tentativele de sinucidere sau dezvoltarea abilitatilor lingvistice?
Mesele in familie, mijloc de socializareIntr-o era in care societatea iti ofera tot mai multe mijloace antrenante de a-ti petrece timpul liber, in care copiii sunt cooptati in activitati competitive, iar tehnologia moderna abunda de aplicatii, cina ramane singurul mijloc de socializare in familie. Este momentul din zi in care toti membrii familiei se strang acasa si povestesc implinirile sau frustrarile de peste zi, dar si planurile de viitor. Copiii au nevoie de un spatiu sigur ca sa-si impartaseasca visurile, iar parintii au nevoie de un timp de rutina ca sa se conecteze cu copiii.
Mesele in familie si deprinderile copilului
Pentru un bebelus, masa in familie este un bun prilej sa invete obiectele sau ce inseamna masticatia. Avand exemplul parintilor, copilul deprinde mai usor obiceiul mestecatului. De asemenea, daca-l antrenezi in discutie, il ajuti sa-si dezvolte comunicarea, sa asculte, sa-si formeze opinii.
Mesele in familie si responsabilizarea copilului
Apoi, sa manance alaturi de parinti poate conferi copilului siguranta si stabilitate, dar si obiceiuri alimentare sanatoase. Copiii care mananca cu parintii tind sa aleaga fructe, legume si produse lactate, meniuri bazate pe produse sanatoase, sustin cercetatorii. Totodata, pentru copilul mai mare, masa in familie reprezinta cea mai buna ocazie sa invete ce inseamna responsabilitatea, daca il rugati sa aranjeze si sa stranga masa.
Mesele in familie si stima de sine a copilului
Beneficiul meselor in familie vine nu numai din timpul petrecut impreuna la masa, ci si din timpul petrecut la cumparaturi si notiunile despre nutritie pe care copilul le invata. Cand este implicat in organizarea mesei, cu sarcini clare, pe care le duce la bun sfarsit, copilul capata incredere si stima de sine. Si, de ce nu, va invata valoarea banului si cat de greu se prepara mancarea. Atunci nu va mai face atatea nazuri.
Mesele in familie si riscul de obezitate infantila
De asemenea, exista studii care au corelat interactiunea din timpul meselor in familie cu reducerea riscului de incidenta a obezitatii infantile si a altor boli de nutritie. Un studiu din 2013, „masa in familie" s-a axat pe legatura intre epidemia de obezitate infantila si rolul pe care masa in familie l-ar putea juca in combaterea fenomenului. Rezultatele demonstreaza: copiii care iau masa in familie de 3-4 ori pe saptamana se incadreaza in paramentri de greutate normala si stiu sa aleaga alimente sanatoase. Cercetatorii au ajuns si la concluzia ca masa in familie are un impact pozitiv si asupra sanatatii socio-emotionale a copilului inaintea inceperii scolii, dar si asupra performantelor lui scolare viitoare.
Mesele in familie si consumul de droguri
Un alt studiu desfasurat de Universitatea Columbia din SUA arata ca acei copii care iau masa in familie in mod regulat (de cel putin cinci ori saptamanal) sunt cu 50% mai putin expusi riscului de a fuma sau consuma droguri mai tarziu in viata decat cei care rareori mananca impreuna cu familia.
„Cand copilul este familiarizat cu tot felul de alimente si mananca bucuros 3 mese pe zi, este bine sa inceapa sa manance alaturi de restul familiei, mai ales daca gatiti si pentru alti copii mai mari. Nu numai ca veti scapa de efortul de a pregati masa separat, dar stand cu ceilalti, micutul va deprinde mai usor obiceiuri alimentare sanatoase si bunele maniere la masa.Puterea exemplului este cea mai buna cale de a le arata copiilor cum sa se poarte si mesele sunt prilejuri perfecte pentru a-i invata sa spuna te rog si multumesc, sa-si foloseasca tacamurile corect si sa se hraneasca singuri.
Cand copilul se apropie de varsta de un an, este important sa intelegeti ca devine mai independent si iti va manifesta preferintele pentru anumite mancaruri. Nu trebuie sa va impuneti cu tot dinadinsul vointa in ceea ce priveste mancarea. Oferiti-i alimente variate si nu-l siliti sa le manance pe cele pe care le refuza. Scoateti-i-le din meniu pentru cateva saptamani si incercati apoi sa i le reintroduceti. Cel mai adesea va accepta produsele pe care le-a refuzat cu incapatanare inainte. Este destul de neplacut sa gatiti special pentru bebelus cantitati mari de mancaruri de care el nici nu vrea sa se atinga. Facandu-l sa participe la cat mai multe dintre mesele in familie, ii veti putea oferi o mancare variata, fara sa va faceti griji daca se intampla sa nu-i placa uneori," scrie autoarea Gina Ford in cartea „Alimentatia diversificata a bebelusului: cum sa-ti hranesti sanatos copilul".
Citeste si: Ce nu stiai despre mesele zilnice ale copilului
Surse: webmd.com, eartheasy.com, www.ag.ndsu.edu, articles.mercola.com